Toamna învăluie pământul în culori calde şi adună roadele din câmpuri. E vremea culesului, când ţăranii nu-şi văd casa de atâta lucru – dacă ploile îi ţin departe de culesul porumbului, fructele se pot strânge şi când mâzguie, pe vreme mai rea. Se aleg strugurii, iar, cine are, îşi adună şi pune la fereală merele şi nucile. De câţiva ani, nucul a devenit cel mai preţuit pom al sătenilor.
„Kilogram la kilogram” – aşa se dau acum nucile în satele hunedorene: comercianţii care bat drumurile comunale dau un kilogram de zahăr sau un litru de ulei pe kilogramul de nuci în coajă. Aşa că zdroaba oamenilor e cu rost. Unde mai pui că gospodinele pot negocia tot felul de alte produse cu vânzătorii ambulanţi, de la haine şi papuci, la oale şi săpun. Prin urmare, cine are nuci, are ce pune la vânzare. „Năinte, ne trudeam mai mult la mere şi la prune. Pe vremea comuniştilor, cine avea ţuică, avea intrare la doctorii din toată ţara. Culegeam vojuri întregi şi fierbem mai multe căldări. Ţineam ceva mere de mâncare peste iarnă şi restul le zdrobeam şi tot ţuică ajungeau. De vreo câţiva ani, toată lumea cumpără nuci, dacă ai avea tone, atâtea ar cumpăra”, spun ţărăncile mai în vârstă. Cum culesul e treabă murdară şi se lasă cu mâinile pătate pe zile întregi, munca nu este pentru toată lumea: doamnele şed departe, mai ales că zeama cojilor trece prin mănuşile cu care ai încerca zadarnic să-ţi protejezi pielea. Dar pentru cine vrea să-şi umple podul de nuci, nu e vreme de pierdut, mai cu seamă că hoţii de prin sate s-au prins că pot vinde lesne nucile şi se îndeamnă la furtişaguri. Cum nu ai trecut o zi prin livadă, cum se poate să nu mai găseşti acolo decât nucii gata bătuţi, cu fructele adunate. Recoltarea lor se face doar când coaja verde crapă uşor, iar miezul are o culoare galbenă şi gustul de nucă bine coaptă e puternic. Este momentul când nucile cad din pom şi coaja lor se desprinde uşor. Ţăranii spun că este bine să aduni doar nucile care ori au căzut la pământ, ori se desprind dacă scuturi sau baţi crengile cu parul. Pomul se culege mai greu decât altele pentru că trebuie să revii de câteva ori, la intervale de două – trei zile. Odată culese, nucile se curăţă de coaja verde şi chiar se spală într-un rând de apă câteva minute, apoi se uscă bine coaja înainte de depozitare. Femeile bătrâne spun că se desprinde mult mai uşor învelişul, dacă nucile se ţin în apă în vase timp de vreo două – trei ceasuri. Nucile se usucă într-un loc umbrit, unde aerul circulă uşor. Bucătăresele spun că miezul întreg se obţine mult mai uşor dacă, în momentul folosirii, nucile se pun în apă fierbinte şi se ţin un ceas până apa se răceşte.
Leac pentru oameni, ucigaş pentru plante
Într-un kilogram de nucă în coajă intră între 100 şi 130 de bucăţi şi, din această cantitate, poţi obţine circa 500-600 de grame de miez. Pe site-urile de vânzări on-line, preţul nucilor în coajă variază în funcţie de zonă şi de soiul nucilor, între 5 şi 15 lei kilogramul, iar miezul ajunge până la 30 de lei pe kilogram. Pentru mulţi, nucul era regele pomilor, denumire întărită şi de denumirea în latină “Juglans regia”. Nu e doar unul dintre cei mai frumoşi arbori, cu coroana lui uriaşă, dar nucul are şi calităţi terapeutice de invidiat. Practic, pomul este o adevarată farmacie din moment ce terapeuţii pot folosi aproape toate părţile sale pentru a le utiliza în diverse remedii. În satul tradiţional, nucul era sădit pe lângă casă cu ocazia unui eveniment special, precum naşterea unui copil. Înaintea inventării Moşului, nucile se dăruiau colindătorilor de Crăciun, de Anul Nou şi Bobotează. În gospodăria tradiţională, nucul este folosit ca aliment, medicament, arbore magic, dar şi în igienă. Ţărăncile care coc şi astăzi pâinea în cuptor, aşează aluatul pe frunze de nuc înainte de a-l aşeza pe vatra fierbinte. Fetele foloseau apa în care fierbeau frunzele de nuc ca să întărească firul de păr, dar şi pentru a-l colora şi a-i da o strălucire arămie aparte. Nucul era de mare folos în industria casnică, pentru că frunzele sale erau utilizate pentru vopsitul lânii sau a ouălor de Paşte. Se spune că nucul poate lua puterea vrăjitoarelor, aduce binecuvântarea zeilor şi alungă insectele. Medicina populară îi recunoaşte atât de multe utilizări încât etnologii au strâns zeci de reţete cu utilizări magice şi tămăduitoare. Ţăranii te sfătuiesc şi acum: “La umbra nucului să nu stai”. Cosaşii ştiu că nu au ce căuta să-şi odihnească zdroaba la umbra acestui copac, umbră care este atât de puternică încât poţi căpăta boală de oase. Mai mult, se ştie că este un pom ucigaş şi o curiozitate a lumii botanice pentru că nu acceptă nicio altă plantă în jur. Biologii spun că nucul şi-a dezvoltat un soi de erbicid bio – juglona – care afectează vegetaţia cu care intră în contact. Se găseşte în scoarţă şi frunze. Ţăranii spun limpede: “Sub nuc, nici iarba nu creşte”. Covorul de frunze nu dă nici el vreo şansă plantelor, aşa că nucul are rar competitori pentru apă şi hrana din sol, în zona coroanei.
Beneficiile nucului
Un producător din Turda care vine des în pieţele volante şi târgurile din judeţ vinde bine uleiul de nucă hunedorenilor: “Sortimentele de uleiuri produse la rece, nerafinate, care se vând cel mai bine sunt cele din floarea soarelui şi din miez de nucă. Sunt sănătoase, naturale, netratate chimic, fără conservanţi, cu foarte multe vitamine. Uleiul de nucă are proprietăţi medicinale, un aport deosebit de iod şi este recomandat în mai multe afecţiuni, precum în dereglările glandei tiroide, în cazul bolilor cardiovasculare şi a pierderilor de memorie”, spune Ovidiu Duma. Bărbatul vinde 200 de mililitri de ulei de nucă presat la rece cu 20 de lei. Ca fruct, nuca este o adevărată bombă energetică. Miezul este considerat un aliment complet şi concentrat, iar valoarea unui kilogram de miez de nucă are 6364 calorii: “Valoarea energetică a unui kilogram de miez de nucă este echivalentă cu un kilogram de pâine + 0,5 kilogram de carne +0,5 kilogram cartofi + 0,5 kilogram peşte + 0,5 kilogram prune uscate + 1 kilogram pere”, scrie Vasile Cociu într-o lucrare despre nucifere. Învăţătorului Mihai Lupescu scria în “Bucătăria ţăranului român” că: “Oalele se spală bine cu apa clocotită şi cu frunze de nuc, de urzică, de alun, de vişin, iarna cu ciucălăi de porumb. Se clătesc bine şi se usucă în cuptor. Grija mare se acordă oalelor în care se pune laptele la prins pentru a face brânză şi smântănă”. Legendele antice povestesc despre zeiţa Artemis Coryatis, iubită de Zeus şi transformată într-un nuc cu roade bogate, datorită clarviziunii ei magice. În Evul Mediu, nuca se folosea în cazul bolilor mintale, iar doctorii vremii credeau că forma fuctului aduce cu forma creierului, de aceea are efect în tratarea minţii. În satele româneşti, “doftoroaiele” foloseau băi cu frunze de nuc pentru bube, râie şi reumatism, iar cu frunzele fierte se înfăşura burta femeii, ca să se uşureze naşterea. Pe vremuri, tăietorii de lemne se fereau de nuci pentru că se credea că “e rău de moarte” dacă tai acest pom. Credinţa spunea că nucul putea fi doborât doar dacă tăietorul avea trunchiul tot atât de gros precum arborele.
Este arbore cu lemn scump, de calitate, bine căutat şi plătit, motiv pentru care nucii au fost tăiaţi în multe locuri din judeţ şi din ţară. Prin talia sa şi coronamentul generos, nucul este unul dintre cei mai impunători arbori, dar şi longevivi şi trăieşte în medie între 80 şi 100 de ani.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.