Ceangăii hunedoreni: povestea exilului

Două oraşe ale judeţului, Deva şi municipiul Hunedoara, dar şi satele Streisângeorgiu şi Cristur găzduiesc şi astăzi „rămăşiţele” unor colonizări masive despre care aproape nimeni nu mai ştie nimic: colonizarea cu “ceangăi”. Cartierele de astăzi, însă, încă mai poartă numele grupurilor etnice care le-au înfiinţat, deşi istoria venirii lor în judeţ s-a pierdut în ceaţa uitării. 

Piaţa Mare a oraşului era unul dintre locurile unde ceangăii care au fost aduşi la Deva îşi desfăceau produsele agricole pe care le obţineau de pe terenurile cu care fuseseră împroprietăriţi

Numele de ceangăi desemna micile grupuri etnice de sine stătătoare, vorbitori ai graiului ceangău al limbii maghiare, care trăiau risipiţi în Bucovina şi Moldova încă din secolul al XVIII-lea şi care, cel mai adesea, făceau cărăuşie, migrau acolo unde era nevoie de forţă de muncă în agricultură, dar făceau şi contrabandă. Numele de „ceangăi” ar veni, potrivit unor surse, de la termenul „csengo” (clopoţel purtat la gât de caii acestui grup etnic), iar potrivit altor surse de la „csango”, care în limba maghiară înseamnă „hoinar” sau „persoană care-şi schimbă des locul”. „Ciangăii au fost şi au rămas unguri întotdeauna şi în tot locul, având sentimentele şi conştiin­ţa poporului maghiar. Între ceangăi a trăit, însă, întotdeauna, tradiţia unei origini secuieşti şi a faptului că strămoşii lor au emigrat în grupuri răzleţe, întâi în Moldova, pe valea Siretului, iar apoi în Bucovina, pe Valea Sucevei. Astfel, în apropierea târgului Rădăuţi, ceangăii au format câteva sate pe unele moşii mari. Aşa sunt satele Dorneşti (Andrasfalva), Măneuţi (Hadikfalva), Tibeni (Istensegits), Tolova (Iozseffalva) şi Vorniceni (Fogadjisten)”, scrie Victor I. Şuiaga, în volumul „Deva, contribuţii monografice”.

Averea ceangăilor: caii şi căruţele

Emigrările secuieşti care au avut loc de-a lungul timpului au avut drept cauză fie exploa­tarea nobilimii locale, fie înrolarea forţată în regimentele de grăniceri înfiinţate de Maria Tereza, dar şi reprimarea sângeroasă a răscoa­lei de la 1764 de generalul Bukow, în baia de sânge de la Siculeni (localitate cunoscută şi sub denumirea ma­ghiară de Madefalva). Existenţa ceangăilor a încetat în Bucovina în 1940 când, în ,baza pactului încheiat între Hitler şi Stalin, germanii din Bucovina au fost mutaţi în Germania, iar ceangăii în Ungaria. Repatrierea şi colonizarea ceangăilor din Bucovina în Ungaria a început în 1883, când au fost aduse 4.000 de persoane, care au fost aşezate în comitatul Torontal, comunele Hertelenyfalva, Sandoregyhaz, Szekelykeve, astăzi localităţi în Serbia. De asemenea, s-au mai făcut colonizări cu ceangăi şi în Gioroc, Arad, în anul 1884. Peste alţi câţiva ani a urmat o nouă colonizare cu ceangăi în comitatul Hunedoara. Aceştia au fost aşezaţi în cele două mari oraşe ale judeţului: Deva şi Hunedoara, dar şi în satele Streisângeor­giu şi Cristur. Colonizarea ceangăilor la Deva s-a făcut între 1888 şi 1892, potrivit documentelor de arhivă din 1917 şi 1939. Atunci au fost aduse din Bucovina 54 de familii, compuse din 288 de persoane: 54 de bărbaţi, 54 de femei, 93 de băieţi şi 87 de fete. Aproape toţi veneau din Măneuţi şi numai o mică parte veneau din Tibeni şi Dorneşti. Pentru că ceangăii erau oameni destul de săraci, documenele arată că şi „inventarul” bunurilor aduse cu ei a fost pe măsură: fiecare familie avea, în general, doar o căruţă cu doi cai. Astfel, singura „avere” a ceangăilor veniţi la Deva în perioada amintită au fost 124 de cai. La aceştia s-au adăugat 16 vaci şi 60 de căruţe, plus câteva obiecte casnice şi de îmbrăcăminte.

Împroprietăriţi cu case şi terenuri agricole

Colonizarea ceangăilor în Deva s-a făcut, însă, cu destul de multă grijă din partea statului maghiar, care i-a împroprietărit pe ceangăi: fiecare familie ar fi primit, la acel moment, casă, grajd şi loc pentru grădină, precum şi loturi de pământ arabil, în câmp, în total mai bine de 500 de hectare. Coloniştii urmau să plătească statului toate aceste bunuri cu care fuseseră împroprietăriţi în rate, în următorii 50 de ani. Cele 54 de familii de ceangăi aduşi din Bucovina au format la Deva un nou cartier: o colonie care le-a luat numele – Colonia Ceangăi. Aceasta era situată de-a lungul „drumului ţării”, adică şoseaua naţională, intrarea dinspre Simeria, dar şi pe câteva străzi adiacente. În acele vremuri, însă, cartierul nu era unit cu oraşul Deva. În 1910 a urmat o a doua colonizare cu ceangăi la Deva, iar aceştia au fost aşezaţi în continuarea celei de-a doua colonii, până la locul cunoscut sub denumirea „la barieră”, până la strada spre Archia. Astfel, cele două colonii au căpătat numele de: „colonia veche” şi „colonia nouă”. Cea de-a doua colonizare a Devei cu ceangăi a însemnat venirea aici a 45 de familii cu peste 300 de persoane, care proveneau din localităţile Tibeni, Tolova, Dorneşti şi Măneuţi. De această dată familiile aduse au fost şi mai sărace: unele nu aveau nici măcar o căruţă cu cai, aşa cum se întâmplase în cazul primei colonizări. „Bagajul” „ceangăilor noi” a fost reprezentat de 67 de cai, 30 de căruţe şi 12 vaci. Şi pe aceştia statul i-a împroprietărit cu casă, grajd, grădină şi lot de pământ arabil, la câmp. Alte 27 de familii de servitori au fost aduse tot cu această ocazie la Deva, însă acestora statul nu le-a oferit nimic, aşa că au fost nevoite să se descurce singure. În total, după datele înregistrate în arhive de Laszlo Janos, autorul documentului „Istoria ungurimii bucovinene”, care datează din 1939, Deva a fost colonizată cu 126 de familii de ceangăi, care au primit peste 700 de hectare de teren cultivabil.

Cărăuşi, agricultori, meseriaşi

În 1917 au ajuns la Deva alţi 300 de ceangăi refugiaţi din Bucovina. Dintre aceştia o parte au emigrat în America şi Ungaria, iar o altă parte a plecat în Bihor. În 1941, potrivit datelor primăriei Deva, aici existau 364 de familii de ceangăi. Aceştia aveau să-şi păstreze specificul grupului etnic din care făceau parte până după cel de-al Doilea Război Mondial. Primele case ale ceangăilor erau dreptun­ghiulare, cu un capăt la stra­dă, două camere, un coridor, bucătărie de vară, şopron şi grajd, toate acestea fiind înşirate pe lungimea casei. După venirea în judeţul Hunedoara, ceangăilor colonizaţi aici le-a trebuit un timp de acomodare cu viaţa de agricultor, pentru că în Bucovina aceştia făceau cărăuşie. După ce au început să-şi cultive terenurile, ceangăii au găsit ca pieţe de desfacere pentru produsele lor Deva, Simeria şi Băiţa. Ulterior, mulţi dintre aceştia aveau să devină comercianţi sau meseriaşi. În 1939 erau aproape 1900 de ceangăi în Deva, adică aproape de trei ori mai mulţi decât ajunseseră aici la început.

Hunedoara: ceangăi de la Dorneşti

Omogenitatea etnică s-a menţinut multe decenii între ceangăi: doar 11 familii de români şi patru familii de evrei s-au aşezat între ei (în total 60 de persoane). La început, aproa­pe toţi ceangăii au fost de religie romano-catolică, dar ulterior o parte dintre aceştia trec la unitarieni, alţii la reformaţi, o parte sunt înregistraţi ca greco-ortodocşi, iar patru persoane sunt de religie iudaică. Abia după Primul Război Mondial cartierul ceangăilor din Deva avea să se alipească vetrei mari a oraşului. În Streisângiorgiu au fost aduse 52 de familii de ceangăi, iar în Cristur 100 de familii. Fiecare dintre acestea a fost împro­prietărită de autorităţi. Şi la Hunedoara au fost aduşi, în 1982, 19 familii de ceangăi din Bucovina, adică aproape 100 de persoane, toţi originari din satul Dorneşti. Ceangăii veniţi în Hunedoara şi aşezaţi la intrarea în oraş dinspre Sântuhalm au adus cu ei 40 de cai şi 20 de căruţe. Şi la Hunedoara ceangăii au fost împroprietăriţi cu casă, grajd, şură şi grădină, la care s-au adăugat 170 de hectare de teren. Un al doilea grup de 24 de familii de ceangăi a fost adus ulterior la Hunedoara, însă acesta nu a mai fost împroprie­tărit. Astăzi, pe o parte a locurilor locuite acum mai bine 100 de ani de ceangăi se întind cartierele de blocuri construite în timpul regimului comunist.