Săptămâna economică Nr. 667

Articolul a fost vizualizat de 574 ori

CREŞTERE ECONOMICĂ PREA MICĂ.

Creşterea economică de 3,4% estimată de FMI pen­­tru România în 2015 nu este su­ficient de mare pen­tru a conta cu ade­vă­rat, con­sideră Nicolas Maure, preşe­din­te­le Auto­mobile Dacia, cea mai mare com­pa­nie din Româ­nia şi din Europa de Sud-Est. Potrivit sursei citate, avem ne­voie de o creş­­tere de 7% pen­tru a recu­pera de­ca­la­jul faţă de Cehia sau Polonia. Dacia a atins anul trecut o cifră de afa­ceri de 4,24 miliarde de euro, com­pania fiind şi cel mai mare expor­tator, cu o cotă de 10% din totalul ex­porturilor ţării.

PROIECT.

Firmele care pun pe piaţă echipamente electrice şi electronice şi operatorii care preiau obligaţiile anuale de colectare a deşeurilor acestor echipamente vor plăti 20 de lei pe kilogram pentru diferenţa dintre obligaţiile anuale de colectare şi cantităţile colectate, potrivit unui proiect de lege. Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu a fost pus în dezbatere publică pe site-ul Ministe­rului Mediului.

PETROM “DEVALORI­ZAT”.

Valoarea de piaţă a OMV Petrom, calculată la Bursă, a scăzut cu 29,3% de la sfârşitul anului 2013 încoace, până la 4,78 miliarde de dolari. În acelaşi timp, valoarea totală a companiilor petroliere ale lumii a scăzut cu 34%.
CÂT VA FI PENSIA PESTE 40 DE ANI? Dacă se ia în calcul salariul mediu net pe România de 1.813 lei şi o contribuţie de 100 lei/lună la pilonul III, a unui adult de 25 de ani, la un ran­dament mediu anual de 5%, valoarea pensiei va fi structurată astfel: pensia lunară primită de la stat de 1.339 lei, banii acumulaţi la pensia privată obligatorie care vor genera o pensie lunară de 1.561 lei, iar contribuţia la pensia facultativă care va suplimenta cu 619 lei suma lunară timp de 20 de ani. În total, pensia va ajunge la 3.519 lei/lună timp de douăzeci de ani, potrivit calculatorului de pensii facultive, aplicaţie online lansată de Certinvest Pensii.

PEGAS SE ÎNTOARCE.

“Atelierele Pegas“ produce în prezent 2.500 de biciclete anual, iar în următorii trei ani ţinteşte o creştere de zece ori a volumului de biciclete, până la 25.000 de bucăţi anual şi o cifră de afaceri de cinci milioa­ne de euro, a anunţat Network One Distribution (NOD) într-un comunicat.

About Administrator