DUPĂ OPT ANI, DIN NOU, LA UN TURNEU FINAL

Ne este dat nouă românilor să trăim “cu sabia deasupra capului” până în ultimul moment. Aşa s-a întâmplat şi în aceste preliminarii ale Campionatului European de fotbal, al cărui turneu final se va desfăşura anul viitor în Franţa. A trebuit să aşteptăm până la ultimul meci ca să avem calificarea asigurată direct, după un început de ”campanie” care a fost mai mult decât favorabil.

Într-o grupă mai mult decât accesibilă, ca să nu spunem modestă, care cred că nici noi dacă am fi tras-o la sorţi nu am fi nimerit-o aşa, Naţionala României a debutat în deplasare, la principala favorită, aşa cum era văzută la acea oră, Grecia, care în 2004 devenise, în mod cu totul surprinzător, campioana Europei. Aceeaşi echipă care în urmă cu doi ani ne blocase accesul la turneul final al Campionatului Mondial care s-a desfăşurat în 2014 în Brazilia, eliminându-ne după două meciuri de ”baraj”. A fost un debut cu dreptul al ”tricolorilor”, care pe 7 septembrie au învins la Atena cu 1-0, printr-un gol marcat din penalty de Ciprian Marica, într-un meci desfăşurat cu tribunele goale, pe banca tehnică aflând-se mult contestatul Victor Piţurcă, cel cu care se ratase prezenţa la mondialul de anul trecut. A fost un meci anost, dar care a adus trei puncte extrem de importante, în faţa elenilor care aveau să devină, până la final, ”ruşinea” grupei
noastre.

Plecarea lui Piţurcă

A urmat meciul de acasă cu Ungaria, unul al veşnicelor orgolii, mai ales al celor duse în tribune de suporterii români şi maghiari. Cei 50.000 de suporteri de pe ”Naţional Arena”, dar şi mi­lioanele de români din faţa televizoarelor sperau la o nouă izbândă, mai ales după golul înscris de Rusescu în minutul 45. A urmat o a doua parte în care ne-am mulţumit să jucăm la rezultat, iar finalul ne-a sancţionat, Dzsu­dzsak egalând dintr-o lovitură liberă, în minutul 82, anulând aproape cele trei puncte câştigate la Atena. La trei zile distanţă, mai precis pe 14 octombrie, un nou joc, de data aceasta în deplasare, la Helsinki, cu Finlanda. Acelaşi fotbal tern, lipsit de veleităţi tehnice, cu o echipă incapabilă să construiască. Noroc cu intrarea în teren a lui Sînmărtean, din cel de-al doilea mitan, care a schimbat ”faţa” jocului. El a fost coautorul la prima reuşită a lui Bogdan Stancu din minutul 54, acelaşi atacant reuşind să îşi treacă în cont ”dubla” în minutul 84, cu un şut excepţional în colţul lung, de la 18 metri, în urma unei noi pase de la Sînmărtean. Era ultimul meci pe banca tehnică a lui Piţurcă, care avea să plece în ţările arabe, pentru un contract consistent.

Ca şi calificaţi la jumătatea parcursului

Neavând prea multe soluţii, forul de specialitate l-a numit la ”cârmă” pe Anghel Iordănescu, ”generalul” revenind la ”Naţională” după o pauză de 10 ani. Este cel care în 1994, cu generaţia de ”aur” a lui Gică Hagi, calificase România până în sferturile de finală ale Mondialului din SUA. Şi a fost o revenire mai mult decât optimistă, cea de pe 14 noiembrie când, tot la Bucureşti, am întâlnit liderul surprinzător de la acea oră, Irlanda de Nord, care după trei jocuri acumulase maxi­mum de puncte. Am dominat în cea mai mare parte, am fost peste adversar, unul destul de modest prin ceea ce arăta, dar mingea refuza să poposească în poarta lui Caroll, nord irlandezul fiind salvat şi de transversală în minutul 18, la şutul lui Chipciu. Dominarea ”tricolorilor” s-a accentuat în repriza secundă, puternic încurajaţi de spectatorii prezenţi în tribu­ne, iar spre marea noastră bucurie, au venit şi golurile mult aşteptate. Primul în mi­nutul 74, când la o centrare de pe flancul stâng a lui Raţ, omologul lui de pe partea cealaltă, Paul Papp a apărut excelent la finalizare, reluând năprasnic din preajma punctului de 11 metri. Descătuşaţi, elevii lui Iordănescu vor reuşi să închidă tabela cinci minute mai târziu, când acelaşi Papp a finalizat la bara a doua, centrarea venită de la Sînmărtean. România prelua ”şefia” grupei, încheind campania de toamnă cu 10 puncte, cu trei victorii şi un rezultat de egalitate. Primul meci oficial din 2015 a fost cel cu Insulele Feroe, o grupare de ”amatori”, dar care avea să administreze două înfrângeri grecilor. Jocul s-a disputat pe data de 29 martie, pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploieşti, şi se dorea a fi un simplu ”galop de sănătate” pentru ai noştri, mai ales că am înscris destul de repede. Era minutul 21, când Maxim a executat o lovitură liberă de la 16 metri, balonul deviat de zid a lovit stâlpul porţii din stânga lui Nielsen, a revenit în teren şi, aflat pe fază, Keseru a reluat sub transversală din doi metri. Avea să rămână singurul gol, chiar dacă băieţii lui Iordănescu au mai avut alte 3-4 oportunităţi mari de a înscrie, printre care şi o nouă bară a lui Keseru.

Ratările din a doua jumătate a campaniei

13 iunie a însemnat returul jocului cu Irlanda de Nord, care s-a desfăşurat la Belfast. Era practic ”derby”-ul acestei grupe, în care se întâlneau ocupantele primelor două locuri. Am început mai bine, dar, pe măsură ce timpul se scurgea, presiunea nord-irlandezilor creştea la poarta lui Tătăruşanu, care avea să fie cel mai bun om al nostru. Goalkeeper-ul României a avut câteva intervenţii de mare efect, mai ales pe finalul partidei, salvându-şi echipa de la înfrângere. Avea să fie 0-0, un scor care a devenit obsesiv în următoarele meciuri. Re­luarea meciurilor din grupa preliminară a fost data de 4 septembrie când România s-a deplasat la Budapesta pentru returul cu Ungaria. O eventuală victorie a gazdelor ne-ar fi coborât din fotoliul de lider tocmai pe poziţia a treia. A fost un joc în care ambele combatante au jucat cu gândul să nu piardă, astfel că fazele de poartă, cu adevărat periculoase au fost puţine. Lipsa de inspiraţie a atacanţilor noştri a continuat şi aici, astfel că la final, unul în care gazdele mi s-au părut chiar a trage de timp, rezultatul a fost unul mai mult decât echitabil, un nou 0-0, dar noi am pierdut din nou primul loc, Irlanda de Nord impunându-se în Feroe cu 3-1, dar păstram distanţa de trei puncte faţă de vecinii noştri. După trei zile ne-am reîntors la Bucureşti, acolo unde întâlneam Grecia, marea decepţie a grupei, care nu mai avea, practic, nicio şansă la calificare. Speram cu toţii să scăpăm de acel obsedant 0-0, să ne consolidăm poziţia în clasament, mai ales că Irlanda de Nord juca contra Ungariei la Belfast. Din păcate, nu a fost să fie nici de data aceasta. Nu am înţeles aproape nimic din ”partitura” expusă pe teren, faza ofensivă fiind în continuare în mare suferinţă. Calea spre gol nu a fost găsită nici de această dată, astfel că ”tricolorii” înre­gistrau a treia ”remiză” consecutivă, albă. Norocul nostru a fost că la Belfast s-a terminat tot egal, 1-1, după ce maghiarii au fost egalaţi în prelungirile partidei.

După patru ”egalităţi”, ne-a salvat victoria din Feroe

fotbaLucrurile începeau să se complice oarecum, având nevoie pentru a fi siguri de calificare de patru din cele şase puncte puse în joc în ultimele jocuri, cu Finlanda de acasă şi Feroe, în deplasare. UEFA luase decizia ca partida cu nordicii de la Bucureşti să se dispute fără spectatori, dar, cu doar două zile înainte de start, a fost ridicată această interdicţie, astfel că stadionul a fost plin, peste 50000 de români venind să îşi susţină favoriţii. Care au început extrem de ofensiv, creându-şi nume­roase ocazii la poarta lui Hradecky. Dar, pe rând, Keseru (de trei ori), Bogdan Stancu (de trei ori), Grigore, Papp au ratat ocazii imense, din toate poziţiile. Aceeaşi dominare totală şi în debutul părţii secunde, cu o nouă bară a lui Torje. Şi când aşteptam golul, el a venit în poarta lui Tătăruşanu în mi­nutul 66. Mai mult, în minutul 72, am fost iertaţi de un penalty clar şi eliminarea lui Grigore. Când părea că totul este compromis, a venit şi golul ultimelor speranţe. În primul minut al prelungirilor, Florin Andone a reluat din careu, portarul a respins în faţă şi, din trei metri, Hoban a egalat, astfel că victoria din ultimul meci devenise imperioasă pentru calificarea directă.

Pentru jocul decisiv din Feroe, Iordănescu a făcut câteva schimbări, cea mai importantă fiind titularizarea mijlocaşului Astrei Giurgiu, Constantin Budescu, care se va dovedi decisiv în obţinerea celor trei puncte şi inclusiv a locului secund, care a trimis-o direct în Franţa. Am avut un start cum nu se poate de favorabil, golul venind repede. Era mi­nutul 4 când Budescu a înscris cu un şut de la 16 metri. Amatorii feroezi au avut câteva ocazii, dar nu au reuşit să penetreze poarta lui Tătăruşanu. Finalul primei reprize a adus liniştea necesară în tabăra noastră, acelaşi Budescu înscriind un gol superb dintr-un unghi greu. Era clar că lucrurile merg pe făgaşul cel bun, chiar dacă, la Atena, Ungaria a condus în două rânduri, cu 2-1 şi 3-2. Intrat în minutul 78, Maxim avea să înscrie şi el după cinci minute, în timp ce Grecia se impunea până la urmă cu 4-3, asigurându-şi singura victorie din cele zece me­ciuri. O calificare, per total, meritată, dar lipsită de glorie. Este bine că totuşi pentru fotbalul nostru că, după opt ani, România revine la un turneu final. Dar despre ce va fi acolo, de celelalte echipe care s-au calificat vom avea ocazia să vorbim în numerele viitoare.