Editorial: Politică şi izmăneli. Oprea, tromful pe care nu-l dă nimeni din mână

Se pare că pe panoplia figurilor sinistre din politica românească nimeni nu este de neînlocuit. A dispărut „soluţia imorală” încarnată de Voiculescu, când, hopa!, ne-am pricopsit cu „interesul naţional” al generalului Oprea. Un fel de Vadim cu discursul castrat, căruia, în compensare, îi place să se joace cu pistoale, uniforme şi coloana oficială. Domnul Oprea, cu reputaţia sa de ctitor de şcoală de plagiat, este produsul politic rezultat din încrucişările incestoase şi multilaterale din pepiniera patrulaterului roşu patronat de Ion Iliescu la începutul anilor ’90. Generalul este încremenit în proiectul în care a fost format şi cade uşor victimă unei societăţi democratizate, ale cărei reguli consideră că sunt sub demnitatea lui să le respecte. Păi, credeţi că avea cineva curajul să se lege de coloana lui Miron Cozma pe vremea când domnul Oprea îi ducea bâta? Iar dacă Cozma putea să meargă pe contrasens pe Calea Victoriei dacă vroia, nu poate el, fostul bodyguard ajuns viceprim-ministru al României, ministru de Interne şi tata securităţii naţionale, să-şi tragă o amărâtă de coloană oficială când vrea muşchiul său?
Şi n-ar fi fost nimic, dacă micul abuz de serviciu al generalului nu ar fi costat o viaţă de om. Prins cu izmenele flexate, gene­ralul reacţionează de la un capăt la altul ca un vinovat: trece pe lângă poliţistul mort crezând că dacă dispare în noapte nu-l ştie nimeni, pune biciul pe subalterni să-l scoată din “merda” şi tace ca peştii. Pierdere pe linie!
Ar fi însă naiv să credem că e posibilă acum o demisie a domnului Oprea. Domnul general nu va pleca niciunde! Nici dacă toată escorta sa ar fi picat în groapă! De ce? În primul pentru că la şcoala politică absolvită de domnul Oprea ca argat la Cozma şi Iliescu, se învaţă că demisia e mai gravă ca moartea. În al doilea rând, pentru că, astăzi ca nicicând altădată, buricul politicii mari româneşti este chiar generalul Oprea. Domnia sa este tromful care face diferenţa între putere şi opoziţie. Cine-l are pe domnul general are Puterea. L-a vrut şi preşedintele Iohannis, l-au curtat şi liberalii, dar ADN-ul politic al generalului rămâne compatibil cu Victor Ponta şi PSD. A trebuit să moară poliţistul ca, din întâmplarea asta tragică, preşedintele şi opoziţia să înţeleagă că domnul Gabriel Oprea rămâne fidel şefului său de la Guvern, chiar dacă câteodată îi mai place să-şi ridice poalele aiurea.
Altoit pe caraghioslâcul penal al guvernărilor Ponta, episodul Oprea-girofar ne atrage din nou atenţia asupra unei vieţi politice încremenite într-o promiscuitate rău prevestitoare. Politica românească e încastrată într-un şah mat general şi nu există nicio autoritate în statul român care să poată tăia nodul gordian. PSD-ul, deşi ar vrea, nu poate renunţa la premier fără să piardă Guvernarea. Opoziţia şi-a consumat toate mutările şi nu mai face decât jocuri de gleznă ne­inspirate. Preşedintele mai crede, naiv, că golanii vor lua vreodată în seamă “gentleman agreement”-urile pe care le emană el. Aşa se face că, într-o inerţie fără precedent, România rămâne condusă, ca într-o casă a groazei, de nişte cadavre politice scăpate de orice control instituţional. Iar poliţistul din garda “pretoriană” a lui Oprea a plătit cu viaţa asta.