Devoratorul de cuvinte

Articolul a fost vizualizat de 1,032 ori

În Servus Hunedoara, Mihaela Tămaş scrie: Un bărbat în vârstă de 48 de ani, cu dublă cetăţenie româmo-bulgară, a ajuns „pe mâna” oamenilor legii şi a încasat o amendă usturătoare, deoarece nu le-a putut prezenta acestora documente pentru zecile de obiecte de cult pe care le transporta”. În alt cotidian, de exemplu, în Ziarul Hunedoreanului, Daniel Guţă scrie:” Poliţiştii au oprit în trafic un şofer cu cetăţenie româno-ucraineană, care transporta o cantitate mare de obiecte de cult (icoane, suveniruri religioase, cruciuliţe) pentru care nu a putut prezenta acte de provenienţă. Un bărbat cu cetăţenie româno-ucraineană a fost amendat de poliţişti pentru că transporta un număr mare de obiecte de cult pentru care nu putea prezenta acte de provenienţă.“ Important este că avea dublă cetăţenie, acum se contează dacă româno-bulgară sau româno-ucraineană (până la urmă şi ucrainenii şi bulgarii vorbesc o limbă de origine slavă, nu?).01a01b
Pe site-ul publicaţiei HunedoaraMea.ro aflăm informaţii despre moartea unei persoane, găsite căzută într-o râpă, în timp ce se îndrepta spre casă după o partidă de vânătoare, iar la final avem următoarea declaraţie: „Din primele date nu sunt suspiciuni, se pare că a fost o moarte naturală. A căzut în râpă şi şi-a pierdut viaţa. Medicii legişti vor stabili, însă, cu exactitate cauzele care au dus la decesul bărbatului”. După câte ştiu, moartea naturală este cea care intervine firesc, de exemplu de bătrâneţe, şi nu cea în urma prăbuşirii într-o râpă (care este un accident). Uneori greu se găsesc cuvintele potrivite…02
În Servus Hunedoara, Ramona Ştefan relatează despre filmările pentru MasterChef care s-au realizat la Castelul Corvinilor din Hunedoara: “Atât concurenţii, cât şi cei trei şefi au venit în municipiul de pe Cerna luna trecută. Conform unor surse, filmările ar fi avut loc undeva la mij­locul lui septembrie, dar episodul filmat la Castelul Corvinilor din Hunedoara a fost difuzat abia aseară, la Pro TV.”, “Se pare că, filmările la Castelul Corvinilor au avut loc în perioada 19-21 septembrie, echipa care a ajuns la Hunedoara fiind formată în total din circa 150 de persoane.” Părerea mea este că atunci când se abordează un astfel de subiect, dacă tot se face referire la perioada când s-au realizat filmările, era frumos să se renunţe la “se pare” şi să se ofere informaţia exactă.03a03b
Din Servus Hunedoara aflăm că frumosul castel din Hunedoara “a fost transformat, de mai multe ori, în platou de filmare, faima acestuia fiind răspândită, atât prin intermediului marelor sau micilor ecrane, dincolo de graniţele României.” Sună interesant “marele ecrane”.04
În Glasul Hunedoarei am găsit următorul citat: „Sunt firme care nici nu au cerut prelungire, cum sunt cele care lucrează pe b-dul Decebal sau pe Iuliu Maniu. O singură firmă, respectiv cea care lucrează la Piaţa Ardealul, care trebuia săptămâna trecută, vineri, să încheie lucrarea. Termenul a fost prelugit cu două săptămâni”. 05
În Mesagerul Hunedorean aflăm despre lucrările APAPROD din judeţul Hunedoara şi despre modul cum înaintează acestea: „Contractele de lucrări presupun construirea şi reabilitarea aducţiunilor de apă brută, re­zervoarelor şi staţiilor de pompare apă în Hunedoara, Haţeg şi Călan, reabilitarea captărilor de apă, staţiilor de tratare apă, rezervoarelor şi staţiilor de pompare apă din Deva, Simeria şi Brad, reabilitarea sistemelor de tratare şi transport apă în Haţeg, Călan, Simeria şi Deva, reabilitarea şi extinderea conductelor de aducţiu­ne, a reţelei de distribuţie şi canalizare şi Brad, Călan, Haţeg, Hunedoara, Deva şi Simeria. Până acum a fost finalizată reconstrucţia staţiilor de epurare Deva şi Hunedoara şi de curând a fost încheiată lucrarea la staţia de epurare din Călan.” 07
În Mesagerul Hunedorean, se află titlul: “Drumurile din Dobra pot fi asfaltate cu bani europeni”. Din articol aflăm care sunt priorităţile comunei, pentru care se va încerca atragerea de fonduri europene, printre ele aflându-se şi asfaltarea unor drumuri. Dar tot nu am înţeles partea de „pot” din titlu. Până acum de ce nu au putut fi asfaltate?06
Probabil că emoţiile şi poate viteza cu care trebuie să îşi redacteze articolele, îi fac pe jurnalişti să uite litere, să le inverseze, aşa cum s-a întâmplat în Servus Hunedoara: „Liderul sindicatului de la Mina Lonea a solicitat, totodată, prezenţa premierului Victor Ponta şi a ministrului Enrgiei, Andrei Gerea, în Valea Jiului pentru a le explica minerilor care este situaţia CEH. „Soicit prezenţa premirului aici. Chiar dacă a fost de nenumărate ori în judeţ, pe noi, minerii, ne-a ocolit de fiecare dată cu toate că de fiecare dată noi l-am votat. Ar trebui măcar acum să îşi îndrepte atenţia către noi şi să spună care ne e soarta.”08În Glasul Hunedoarei, pentru a fi sigur că informaţia este reţinută, se repetă la distanţă de câteva rânduri: “Elevii Colegiului Naţional Pedagogic „Regina Maria” Deva vor desfăşura săptămâna aceasta o acţiune de plantare de pomi ornamentali/fructiferi în curtea unităţii de învăţământ. Acţiunea se desfăşoară cu ocazia Zilei Verzi a ECO Şcolilor. Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara informează că în data de 29 octombrie 2015 se desfăşoară Ziua Verde a ECO Şcolilor. Acţiunea propusă de Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie presupune plantarea de pomi ornamentali/fructiferi de către elevi. În acest sens, elevii şi profesorii Colegiului Naţional Pedagogic „Regina Maria” Deva vor planta joi, de la ora 10:00, în curtea instituţiei pomi ornamentali şi fructiferi.”09_nou

Să corectaţi bine!

Tags: ,

About Pamfletologu' Gogu