Hunedoara: istoria Uzinei de Fier, scrisă de un fost director din combinat

Fost director în cadrul Combinatului Siderurgic de la Hunedoara, Romulus Ioan şi-a lansat sâmbătă lucrarea în două volume „Istoria Uzinei de Fier – Hunedoara, Eisenmarkt, Vajdahunyad”. La eveniment au fost prezenţi peste 100 de hunedoreni, care s-au grăbit să cumpere monografia, una dintre cele mai complexe lucrări, după „Combinatul Siderurgic Hunedoara – tradiţie şi progres în siderurgie, 1884-1974”, a lui Nicolae Chindler. Noua lucrare umple un gol în istoria metalurgiei hunedorene şi, implicit, referitor la mineritul şi prelucrarea fierului în ţinutul Hunedoarei, fiind unul dintre cele mai valoroase studii recente referitoare la „Uzina de fier de la Hunedoara”. 

Cele două volume semnate de Romulus Ioan însumează patru ani de muncă, necesari pentru documentare şi redactarea cărţilor, astfel încât istoria siderurgiei hunedorene să aibă un punct de reper pe linia memoriei

În 1974 remarcabilul chimist hunedorean Nicolae Chindler documenta şi scria prima monografie despre uzina de fier de la Hunedoara. Potrivit lui Romulus Ioan, demersul lui, care a însumat nu mai puţin de patru ani de muncă, a apărut ca urmare a convingerii că lucrarea publicată de Chindler, la aniversarea a 90 de ani de la pornirea primului furnal de la Hunedoara, trebuia completată. Deşi, până acum, cel mai important document bibliografic, care a adus cititorilor povestea adevărată a evoluţiei producerii fierului la Hunedoara din antichitate, trecând prin ateliere şi manufacturi, pentru a ajunge la Uzina de Fier de la Hunedoara, trecerea anilor făcuse ca istoria consemnată a siderurgiei hunedorene să devină incompletă. Sunt mai bine de 40 de ani de la lansarea lucrării semnate de Nicolae Chindler, iar completarea cu datele referitoare la împrejurările în care s-a construit „noua” uzină de fier de la Hunedoara, pe şi în jurul vechiului amplasament, era absolut necesară. Scrierea cărţii este un omagiu adus celor care au muncit în Combinatul Siderurgic de la Hunedoara, hunedorenilor care astăzi nu mai sunt printre noi, celor care, în căutarea unui loc de muncă, au luat drumul străinătăţii, dar şi sutelor de angajaţi care încă mai muncesc în uzina de la Hunedoara.

„A treia epistolă către hunedoreni”

Autorul mărturiseşte că a vrut să scrie o carte legată de producerea fierului la Hunedoara încă din 2004, anul în care a părăsit combinatul şi, implicit, oraşul. Avea, pe atunci, în laptop o lucrare care era un amestec de eseu, legende, studii b­bliografice şi date istorice. Pe această carte Romulus Vasile Ioan a tipărit-o la Reşiţa, sub numele de „A doua epistolă către hunedoreni”. Trei ani mai târziu, însă, şi-a dat seama că volumul pe care îl publicase nu era, de fapt, ceea ce trebuia. Tinerii, elevi şi studenţi care nu văzuseră uzina în anii de glorie, ci ştiau de aceasta doar din povesti­rile părinţilor şi bunicilor, au fost cei care l-au impulsionat. Ei doreau ca memoria părinţilor şi a bunicilor lor, foşti angajaţi ai Combinatului Siderurgic Hunedoara, să fie respec­tată, aşa că s-au manifestat atât în privinţa ideii de refacere a Muzeului Fierului, cât şi a rutei de mocăniţă Hunedoara-Govăjdia, „ambele distruse fără discer­nământ în 2007”, aşa cum precizează fostul director al Combinatului Siderurgic. Cea mai consistentă parte a lucrării sintetizează perioada uzinei hunedorene, care începe cu furnalul de la Govăjdie. Intervalul dintre 1918 până în zilele noastre reprezintă cea mai importantă parte a lucrării, reunind surse diverse: articole, studii, sinteze pe anumite subiecte, documente de arhivă, fotografii. În plus, descrie­rea istoricului funcţionării atelierelor nu este făcută ca o enume­rare plictisitoare de evenimente. Ea este încadrată în context mai larg, transilvănean şi european, care a şi influenţat, de altfel, istoria metalurgiei hunedorene.

Adevărul despre Furnalul de la Go­văjdie?

„Istoria «Uzinei de Fier de la Hunedoara» este, de fapt, a treia epistolă către hunedoreni, lucrarea care încearcă să închidă «cercul frământărilor» mele, legat de geneza, evoluţia şi decăderea acestei industrii în zona Hunedoarei. Totodată, am dorit să clarific poziţia nerea­listă a unora, cum că noi, hunedorenii, am fost buricul pământului. Hunedoara a fost ce a fost cu importanţa ei pentru istoria fierului din Transilvania şi România, cu creşterile şi decăderea producţiei siderurgice, cu spiritul imprimat urbei, de «oraş uzină», în care s-au format caractere şi destine, cu latura socială importantă, care a asigurat locuri de muncă pentru mii de locuitori ai arealului hunedorean, cu o istorie milenară pe care noi, astăzi, nu suntem în stare să o respectăm, să o prezentăm şi să o punem în valoare.” Una dintre afirmaţiile cu potenţial de controversă pe care Romulus Vasile Ioan o face în cartea sa este aceea că producţia de la Uzina de Fier Go­văjdie nu are nicio legătură cu Turnul Eiffel, căci simbolul Parisului ar fi fost ridicat folosindu-se profile laminate de la uzina din Franţa. Astfel, un text de pe o placă nituită pe construcţia turnului spune: „Forgges et Ussines de Pompey. Fould-Dupont Fournisseur. Des Fers De La Tour”, referindu-se la faptul că fierul forjat şi laminat din construcţia turnului este produs la oţelăria Fault-Dupont din Pompei, în estul Franţei.

„Dependent” de Hunedoara

Castelul şi vechiul combinat, suprinse cu aproape 100 de ani în urmă. A rămas doar Castelul.

Deşi plecat de mai bine de zece ani la Reşiţa, Ioan Romulus, aşa cum îl ştiu hunedorenii care-i sunt prieteni, mărturişeste că între trecut şi viitor, prezentul Hunedoarei este corigent şi aduce
aminte de primarul-erou al Hunedoarei: „Cred că astăzi sunt mai necesare ca oricând acţiunile specifice ale consiliului şi ale primarului George Dănilă care, în momente grele financiar (eram după criza din 1873, iar efectele în Transilvania erau vi­zibile prin multiple falimente), reuşesc să aducă investiţia sta­tului austriac pentru rea­lizarea proiectului Uzina de Fier de la Hunedoara, datorită atitudinii şi dorinţei comune de a realiza acest proiect. Astăzi, Uzina Siderurgică ce producea 4 mi­lioane de tone cu 25 de ani în urmă nu mai exis­tă, iar ce mai vedem este o umbră a ceea ce a fost. Este important să arătăm evoluţia producţiei siderurgice la Hunedoara, pentru ca cititorii să cunoscă trecutul. Important este că «umbra» funcţionează! Sunt nenumărate combinate şi uzine din care nu a mai rămas nimic, nimic decât amintiri, şi acelea nemărturisite sau aşternute în paginile unei cărţi. Am dorit să mă opun, astfel, uitării”, mărturiseşte Ioan Romulus.

Ce găsiţi în carte

Cititorii vor putea găsi în cele două volume tot soiul de informaţii: despre prelucrarea fierului în epoca civilizaţiei daco-getice, apoi în Dacia romană (districte miniere, cadru legislativ, exploatarea minereurilor) şi în Evul Mediu (producerea mangalului, spălarea aurului, alchimie în epoca de glorie a cavalerilor etc.), producţia fierului în secolul al XVII-lea (Urbariul domeniului Hunedoara, Eisenmarkt – Piaţa de fier), dezvoltarea producţiei siderurgice în secolul al XIX-lea, în Transilvania, începutul siderurgiei moderne la Hunedoara, apoi istoria Uzinei de Fier de la Hunedoara, între 1900 şi 1950, şi istoria Combinatului Siderurgic de la Hunedoara. „Cu această carte doctorul (n.r. în inginerie) Romulus Vasile Ioan îşi redeclară ataşamentul, de această dată publicistic, faţă de această fostă cetate a fierului. Cele două volume (… ) au atuurile unui studiu monografic, privind trecutul (tratat diacronic), prezentul şi perspectivele metalurgiei feroase hunedorene. Lucrarea doctorului Romulus Ioan poate fi declarată cu valoare de model, din mai multe perspective: în primă instanţă, reuneşte toate sursele majore de informaţie cu privire la subiect, putând fi nucleul unei discipline, care să fie arondată specializărilor de factură istorică sau metalurgică. În al doilea rând, modalitatea monografică, sintetizantă de abordare a subiectului, pornind de la cele mai timpurii manifestări ale acestei îndeletniciri şi până în zilele noastre. Este de remarcat puţinătatea lucrărilor tematice despre acest monument cu o valoare patrimonială uriaşă pentru estul Bazinului Carpatic. Poate părea paradoxal însă furnalul de la Govăjdia, încă creditat de unii autori ca fiind generatorul unor elemente din turnul Eiffel, încă nu are o monografie istorică!”, a afirmat la lansarea volumului doctorul în istorie, Cristian Roman. Pe de altă parte, autorul, Romulus Ioan, a mai ţinut să adauge că ar fi un om împlinit dacă, după citirea celor două volume, reprezentanţii Consiliul Local ar decide să amplaseze, acolo unde au funcţionat fostele secţii ale Combinatului Siderurgic, panouri pe care să fie consemnat istoricul acelui loc, cu cifre şi date, astfel încât locurile unde se produceau cocsul, aglomeratul, fonta, oţelul, oţelul inoxidabil şi laminatele, să nu intre pentru totdeauna în uitare.