Aninoasa, fundătura spre sărăcie

Aninoasa este, poate, singurul oraş din România care are, practic, o singură stradă. Şi aceea duce spre nicăieri, într-o fundătură, în munţi. După ce munţii i-au dat viaţă oraşului, acum, tot ei îi asigură supravieţuirea. Mare parte dintre localnici sunt şomeri şi supravieţuiesc culegând şi vânzând ciuperci şi fructe de pădure. Iarna numai ei ştiu cum o scot la capăt. Cei care au lucrat la mină şi au apucat să iasă la pensie se pot considera “bogaţi”. O singură oră petrecută în Aninoasa, vorbind cu oamenii, îţi poate diminua, oarecum, pretenţiile de la viaţă.

Blocurile din zona Iscroni (între Petroşani şi Vulcan) sunt adesea confundate cu oraşul Aninoasa. De fapt, nu e decât un cartier situat la mai bine de 3 kilometri de oraşul în sine. Aşa s-a făcut reorganizarea administrativă în 1989, când Aninoasa a fost ridicată de la rangul de comună la cel de oraş. Sunt vreo 7 – 8 blocuri ridicate parcă-n grabă, la parterul cărora mai găseşti câte-un magazinaş deschis, inclusiv nelipsitul “ABC” care vinde şi rachiu cu “cinzaca”.
Banii, o noţiune mai mult teoretică
La intrarea în Aninoasa “veche”, o casă cu pridvor de lemn, undeva pe stânga drumului, dă impresia că ţine cu greu în spate alte blocuri comuniste, ridicate şi ele-n mare grabă. Şi aici sunt câteva ABC-uri, vreo trei-patru, nu mai multe. Unul dintre ele are şi-o mică terasă. Sunt, de fapt, magazine care au aproape de toate, de la obiecte de uz casnic, haine şi rechizite şcolare până la mezeluri. Blocurile sunt dispuse în stânga şi-n dreapta străzii, pe o vale ce dă impresia că se îngustează tot mai mult, pe măsură ce înaintezi. “Oho, nu vă uitaţi aşa, că să ştiţi că-s destul de mari şi foarte ieftine apartamentele aici – zice patroana unuia dintre magazine. Vara asta s-a vândut apartament cu trei camere, două băi şi două terase cu numai 4.600 de euro. Vă daţi seama unde-a ajuns oraşul ăsta? E de 10 ori mai puţin ca-n Deva. Acuma, e drept că n-avem gaz în oraş, dar… vine el şi ăla, până n-om muri. Pân-atunci, ne-ncălzim cu lemne, că doar din centrala termică a oraşului s-a făcut casă mortuară”. Doamna se plânge apoi că tineret nu mai e deloc în oraş, mai toată suflarea jună din Aninoasa fiind plecată la muncă în străinătate, că octombrie a fost prima lună din cei 15 ani de când are magazinul când a fost nevoită să ceară la Finanţe plata impozitului în două rate şi că abia mai ţine rândul celor care-i sunt datori: “Dăm marfă mai mult pe caiet, nu cu bani. Lumea nu prea are bani aici. Sunt unii, vai săracii de ei, o duc ceva mai bine vara, când e culesul fructelor de pădure. Când mai sunt şi ciuperci de cules, şi mai bine. Dar astea-s câteva luni”. În timp ce femeia vorbeşte, prin faţa maga­zinului trec vreo şase ţânci murdari care se distrea­ză cu nişte cutii de carton. Nu prea au pe unde să se joace şi, mai ales, nu prea au cu ce.

Ţintuiţi de sărăcie

Apare şi soţul patroanei de magazin. Nici el nu vrea să-şi spună numele, însă-şi varsă năduful de parcă n-ar fi avut în faţă nişte simpli reporteri, ci o întreagă delegaţie guvernamentală: “La noi pe scară sunt 10 apartamente. Ştiţi câte sunt locuite? Patru! Restul sunt plecaţi dincolo. Din 1989 n-au mai reparat drumul ăsta. Acuma văd că s-au apucat de lucru. Era praf şi pulbere. Nici măcar iluminat stradal n-am avut până mai ieri şi nici acuma nu e peste tot. Aninoasa avea cel mai bun cărbune din Valea Jiu­lui. Au închis mina prin 2006 parcă. Ai noştri mergeau cu frontul spre Vulcan, iar pe sub ei se auzea cum vin cei de la Vulcan spre Aninoasa. E oraş amărât. Nu e spital, sunt doar doi medici de familie. Ne-am gândit să plecăm dar, pur şi simplu, nu ne permitem să ne relocăm, cu cât am lua noi pe apartamentul nostru de aici. Ceilalţi, de sus, din Colonie, ce să mai zic. Acolo toată lumea trăieşte doar din ajutoare sociale. E vai de capul nostru, al tuturor”.
Când e întrebat de ce crede el că s-a închis mina Aninoasa, din moment ce ar fi avut cel mai bun cărbune din zonă, bărbatul dă acelaşi răspuns pe care l-ar da orice locuitor al Văii Jiului: “Politic! Politic au închis-o, să ştiţi!”. În “traducere”, şi el este convins că minele din Valea Jiului au fost şi continuă să fie închise pentru că zona a pierdut orice susţinere guvernamentală în urma mine­riadelor.

Prin colonia “austro-ungară”

Oraşul “nou” se termină în dreptul sediului Primăriei – o căsuţă bine îngrijită (cam singura din localitate). Câteva sute de metri mai în sus începe Colonia. 34 de clădiri cu un etaj, acoperişuri şubrezite, tencuială căzută şi multe geamuri de lemn, vechi, pentru care nu s-au găsit bani ca să fie “transformate” în termopane. Doar trei sau patru maşini sunt parcate prin Colonie. Atât! “Aici îs maşini numa’ vara, când vin copiii acasă, de la muncă. Stau două săptămâni, o lună şi pleacă”, spune Ionel Hotea (64 de ani).
În Colonie, deşi e sărăcie lucie, după standardele de astăzi, se trăieşte, totuşi, mai bine ca-n urmă cu 100 de ani. Se consolează cu gândul ăsta şi Vasile Furca, un bărbat care are doar 47 de ani, dar arată cu 20 mai bătrân, pentru că a muncit 20 de ani în mină. “Bunicii mei ziceau că, pe vremea lor, în clădirile astea, erau apartamente numa’ la etaj, pentru că la parter erau grajduri de cai. Stăm cum putem, facem ce putem şi… E cam umezeală de la apa asta care trece p-aici, da’ n-avem încotro”. Blocul lui Vasile Furca este despărţit de un curs de apă căruia toată lumea-i zice “Valea” doar de drum. Dacă ar fi singurul imobil din zonă şi dacă ar fi zugrăvit pe dinafară, ai zice că-i un han mai vechi transformat într-o pensiu­ne aruncată pe o vale frumoasă, răcoroasă, dar mereu umedă. “Lumea trăieşte aici numa’ din pensii şi ajutoare sociale. Unde să mai lucrăm, dacă mina s-o închis?! Cine vine să facă vreo fabrică aici, în văgăuna asta? În 1986, când am venit eu aici, erau 3.800 de mineri, aduşi din tătă ţara. Cu tot cu soldaţi ajungeam la 5.000, în mină. Acuma cred că nici nu mai îs atâţia locuitori de toţi în Aninoasa”, spune bărbatul, iar regretul se poate citi pe chipul lui.

De la faliment, la speranţe

Aninoasa mai are doar vreo 5.000 de locuitori. Numai 1.300 dintre ei au o slujbă şi doar 300 dintre aceştia lucrează în oraş. Restul fac naveta pentru salariul minim pe economie.
În 2006 s-a închis mina, practic, singurul contribuabil important la bugetul local, cu vreo 2,4 milioane de lei pe an. Totuşi, în 2007, Primăria (condusă pe atunci de Ilie Botgros) se încumeta să ia un credit bancar de peste 9 milioane de lei, în principal pentru introducerea gazului metan în oraş. N-a apucat să plătească decât două rate. În 2010 Primăria a intrat în incapacitate de plată, iar în 2013 şi-a declarat insolvenţa. Cum necum, până să intervină Guvernul, în 2014, s-au plătit vreo 6 milioane de lei din datoria totală de vreo 9,3. Restul a fost achitat de Guvern. 2015 a fost un an şi mai bun pentru Aninoasa: având statut de oraş, are buget minim garantat de 6 mi­lioane de lei, aşa că s-au mai primit şi alţi bani “de la centru”, deşi, în judeţ sunt comune care au aproape acelaşi număr de locuitori, dar nu primesc nimic.
“Vrem să terminăm cu asfaltarea şi să aducem, în sfârşit, gazul metan în oraş. Viitorul oraşului îl văd axat pe turism şi pe fabricile cu până în 100 – 150 de angajaţi. Loc ar fi, mai ales la Puţul Sud, unde am ecologizat zona şi se pot amenaja capacităţi industriale. Dacă şi la anul rămâne valabilă regula asta a bugetului minim, putem spera că mai facem investiţii”, spune primarul oraşului, Nicolae Dunca.

Un proiect ratat

Aproape de centrul oraşului Aninoasa se află şi sediul fostei exploatări miniere. Parte din el arată bine: clădirile sunt zgrăvite pe dinafară, zona este ecologizată şi transformată într-un platou, puţul de mină e şi el vopsit de parc-ar fi nou… Totuşi, zona e populată doar de o mână de oameni şi de
câ­te-un TIR. Aici ar fi trebuit amenajat un muzeu al mineri­tului, un proiect finanţat de Banca Mondială în valoare de câteva milioane de euro. Totul s-a oprit brusc, prin 2012, după ce s-a constatat că galeria de mină, lungă de 900 de metri, în care ar fi urmat să se amenajeze expoziţia efectivă, nu mai prezenta siguranţă. Câteva clădiri au fost închiriate, iar în cea mai mare dintre ele funcţionează un depozit regional de haine second-hand. Într-un colţ al platoului, Primăria a amenajat şi un loc de picnic: coşuri de gunoi, câteva mese şi două grătare încă noi-nouţe, pentru că nu le foloseşte nimeni.