12.000 de hunedoreni suferă de bronhopneumopatie obstructivă cronică („boala care ne fură aerul”) şi aproape 300 sunt depistaţi anual cu cancer la plămâni! Pentru a ne ajuta să scăpăm de fumat, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Hunedoara organizează, în perioada 15 noiembrie – 30 noiembrie, în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Hunedoara, Inspectoratul Şcolar şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Campania „Învinge dependenţa de tutun! Recâştigă-ţi sănătatea!”.
Mâine (vineri, 20 noiembrie) la ora 12:00, la sediul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane se vor face determinări ale concentraţiei de monoxid de carbon în aerul expirat şi măsurarea vârstei reale a plămânului la persoanele interesate, cu aparatură sterilizată şi digitalizată. Coordonatoarea activităţii de promovare şi educaţie în sănătate, Cecilia Birău, spune că în România, se fumează zilnic peste 5 milioane de pachete de ţigări, iar aproximativ 85% dintre pacienţii cu cancer bronhopulmonar sunt fumători, potrivit Societăţii Române de Pneumologie. Totodată, studiile au arătat că 89% dintre fumătorii din ţara noastră şi-ar dori să reducă numărul ţigărilor sau să renunţe complet la fumat. Printre numeroasele avantaje ale renunțării la fumat se numără creşterea speranţei de viață, scăderea riscului producerii unui infarct miocardic, a riscului formării unei tumori cancerigene, a unui mod de viață mult mai sănătos, dar şi mai mulți bani în buzunar!
Mii de bolnavi în judeţ
Rapoartele Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara demonstrează că mii de hunedoreni suferă de afecţiuni ale plămânilor cauzate de tutun. Aproape 300 de hunedoreni sunt diagnosticaţi în fiecare an cu cancer bronho – pulmonar şi tot în judeţul nostru au fost diagnosticate aproape 12.000 de cazuri de bronhopneumopatie obstructivă cronică. Autorităţile încearcă, în cea de-a doua jumătate a lunii noiembrie, să atragă atenţia populaţiei referitor la bolile plămânilor cauzate de fumat, atât de Ziua Mondială, cât şi de Ziua Naţională fără Tutun. Doctorii spun că hunedorenii nu realizează cât de nociv este fumatul care, pe lângă faptul că le scoate inutil bani din buzunar, îi îmbolnăveşte nu doar de boli ale plămânilor, ci şi de boli conexe, care necesită intervenţii de specialitate în centrele de reabilitare pulmonară, existente numai în oraşele universitare. Unii hunedoreni ar vrea să renunţe la fumat, dar li se pare imposibil, iar când vine vorba să-şi facă analize abandonează repede ideea, de teama ca nu cumva să fie nevoiţi să plătească alţi bani, pe lângă cei daţi pe pachetele de ţigări. Medicii precizează că, într-adevăr, nu toate cazurile de boli respiratorii sunt cauzate de fumat, dar adaugă că fumatul pasiv are (şi el) o contribuţie covârşitoare. Bronhopneumopatia obstructivă cronică, „boala care ne fură aerul”, este a patra cauză de deces în lume, iar în judeţul Hunedoara statisticile anuale cuprind aproape 12.000 de bolnavi (aproape 11.700 de cazuri în 2012, cu aproape 50 mai multe în 2013 şi peste 11.800 anul trecut). Alţi aproximativ 300 de hunedoreni sunt afectaţi de tuberculoză, iar doctorii spun că boala apare cu precădere la persoanele fumătoare, ai căror plămâni sunt, deja, afectaţi, din cauza fumului de ţigară.
Fumatul, vinovat de moarte
Din nefericire, cancerul pulmonar este boala care face ravagii printre fumători: în 2012 aproape 260 de hunedoreni s-au numărat printre cazurile din nefericitele statistici, pentru ca numărul acestora să crească până la aproape 270 în 2013 şi la 280 în anul trecut. Într-un singur trimestru autorităţile depistează zeci de noi cazuri de cancer pulmonar, iar fumatul este asociat cu 90 la sută din decesele prin această boală. De asemenea, fumatul cauzează 85 la sută din decesele prin boli pulmonare cronice obstructive, 30 la sută din decesele prin cancer şi este vinovat pentru un sfert din bolile coronariene şi cerebrovasculare, în condiţiile în care fumatul este unul dintre principalii factori de risc şi în cazul cardiopatiei ischemice, adică atunci când inima nu mai poate pompa suficient sânge. Chiar şi aşa, patru din zece cazuri de cancer ar putea fi prevenite, însă asta numai dacă se intervine la timp, astfel încât hunedorenii ar trebui să fie conştienţi care sunt cauzele bolii şi cum le pot evita.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.