Editorial: Inerţia răului

Ne era sete de o lovitură năprasnică care, cu graţie, să taie greaţa unei guvernări eşuate în vrăjeală şi anchete DNA. Căutam în primele gesturi ale premierului desemnat semnele care ar face diferenţa între un tehnocrat şi un politician în exercitarea competenţelor. În fine, ardeam de nerăbdare să vedem cum, în construirea noului Guvern, se implementează deja conceptul atât de mult aşteptat al lucrului „bine făcut”.
Din păcate, cortina s-a ridicat pentru un prim act al guvernării Cioloş plin de ridicolă improvizaţie. Alba-neagra cu domnul Baciu a fost prima decepţie. Senzaţia de fuşăreală s-a accentuat însă la paroxism în cazul doamnei inginer Guseth, propusă ministru al Justiţiei. Pe prestaţia slabă a domniei sale (care poate fi la urma urmei o persoană bine intenţionată, însă fără metodă de a-şi promova ideile şi cu un deficit evident la capitolul diplomaţie) a fost altoit blatul la care s-a pretat comisia juridică a Parlamentului când a acceptat această nominalizare. Evident, o situaţie de tip „lose-lose”.
De bine de rău, amestecând în jobenul cu nominalizări, premierul şi-a format echipa, a trecut guvernul prin parlament şi se poate apuca de lucru. Atenţie, însă! La guvernul tehnocrat să nu te duci cu sacul! Mandatul său este mult limitat faţă de orizontul de aşteptare pe care strada îl are de la cei care conduc. Guvernul Cioloş a fost inventat doar ca să facă legătura între un guvern politic şi alt guvern politic, care va ieşi din urne la alegerile de anul viitor. Schimbarea de trei ori a programului de guvernare Cioloş dovedeşte acest lucru fără echivoc. Deşi, iniţial, în program se făceau referiri la intenţia unor schimbări de esenţă în legea electorală, sau pe filiera imunităţilor demnitarilor, ultima formă a programului de guvernare nu mai abordează aceste zone sensibile pentru mediul politic. Inerţia răului în România este enormă, iar schimbarea în bine e o sarcină care depăşeşte cu mult mandatul unui guvern fără susţinere politică. De altfel, domnul Cioloş a evitat, înţelept, umflarea în pene de dragul imaginii, arătând tot la două propoziţii în luările sale de cuvânt că se va întoarce permanent în Parlament să ia lumină. Nici nu poate altfel.
Practic, Guvernul Cioloş are ca principală sarcină gestionarea ţării pe perioada de carantină a clasei politice. Puterea, şi e democratic să fie aşa, se află tot în Parlament. Chiar dacă ar vrea asta, Guvernul Cioloş nu poate fi guvernul preşedintelui Klaus Iohannis. El va depinde de cadrilul pe care îl vor juca în Parlament PSD, PNL, UNPR, ALDE şi UDMR. Până la urmă înclin să dau dreptate doamnei Ghorghiu care a declarat că principalul câştig al apariţiei Guvernului Cioloş este dispa­riţia Guvernului Ponta. Este treaba actualului guvern să susţină cu măsuri tehnocrate această percepţie. Cred însă, după cum a debutat această guvernare, că cei 15.000 de specialişti ai Convenţiei Democrate din 2006 nu au fost încă găsiţi.