Alte propuneri pentru problema maidanezilor

Articolul a fost vizualizat de 1,884 ori

După ce mai bine de 400 de locuitori ai municipiului Hunedoara au fost muşcaţi de câinii vagabonzi numai anul trecut, costurile cu tratamentul de urgenţă şi vaccinarea ajungând la aproape 100.000 de lei, Primăria Hunedoara a decis să organizeze, în săptămânile care vor urma, o consultare publică. Hunedorenii vor decide dacă maidanezii vor fi sterilizaţi, crotaliaţi şi readuşi în stradă sau întreţinuţi pe viaţă în adăposturi. Demersul primarului Hunedoarei, Ovidiu Hada, este singular, cel puţin în zona de centru-nord a judeţului. 

La oraş resturile din care pot supravieţui câinii tuturor şi ai nimănui sunt mai multe, iar, în general, numărul patrupedelor fără stăpân a crescut de la un an al altul

Rezultatele consultării care va fi făcută la Hunedoara cu ajutorul preşedinţilor de asociaţii ale proprietarilor, care vor bate din uşă în uşă cu listele locatarilor în mână, pentru a cere părerea fiecărui hunedorean vor fi cunoscute, cel mai probabil, la sfârşitul lunii martie, iar în funcţie de decizia majorităţii autorităţile locale vor lua fie hotărârea de a construi adăposturi permanente pentru aproximativ 2.000 de câini, caz în care fiecare hunedorean va scoate bani din buzunar pentru întreţinerea lor, fie maidanezii vor fi sterilizaţi şi eliberaţi pe aceleaşi străzi de pe care au fost prinşi.

În săptămânile care vor urma, angajaţii Primăriei Hunedoara vor încerca să realizeze câte un studiu cost-beneficiu pentru fiecare dintre variantele amintite. Iniţial, primarul Hunedoarei, Ovidiu Hada, anunţase ca variante posibile îngrijirea câinilor în adăposturi sau eutanasierea acestora, însă după ce Curtea Constituţională a decis, miercuri, că legea referitoare la eutanasierea câinilor vagabonzi este neconstituţională, edilul a venit cu cele două noi alternative menţionate mai sus. Deocamdată nu se ştie exact câţi câini vagabonzi sunt în Hunedoara. Informaţiile vehiculate în presă au arătat că numărul maidanezilor ar fi în jur de 4.000, însă autorităţile locale au contestat cifra amintită, spunând că, până acum, nimeni nu a făcut „o inventariere” exactă, deci estimarea amintită ar putea fi eronată. Singura cifră sigură este cea oferită de Vier Pfoten: reprezentanţii organizaţiei susţin că, din 2005 şi până acum, au sterilizat – în mai multe reprize – peste 2.000 de maidanezi. Pe de altă parte, printre blocuri apar permanent noi căţeluşi.

În condiţiile în care în anii anteriori hunedorenii au semnalat în mai multe rânduri că persoane necunoscute transportau şi abandonau zeci de patrupede, la adăpostul întunericului, în satele limitrofe zonelor urbane sau câinii erau, pur şi simplu, mutaţi dintr-un oraş în altul, dacă administraţia locală din Hunedoara va găsi o soluţie, dar celelalte primării vor rămâne pasive, problema maidanezilor s-ar putea să ajungă o “poveste fără sfârşit”.

Majoritatea este apatică

Reprezentanţii administraţiilor locale din judeţ recunosc, în shimb, că hunedorenii care vor ca patrupedele să rămână în viaţă, să fie adăpostite şi hrănite de primării sunt foarte vocali, dar nu sunt mulţi, în timp ce majoritatea cetăţenilor ar prefera ca animalele să dispară de pe străzi, chiar şi prin eutanasiere, însă aceştia sunt mai lipsiţi de reacţie. Administratorul local al Primăriei Simeria, Adrian Bozdog, spune că, în oraşul pe care îl reprezintă, Primăria a rezolvat problema câinilor vagabonzi. “Noi avem un adăpost cu 24 de locuri şi o firmă care îi adună de pe străzi, aşa că nu există niciun fel de problemă”, susţine Bozdog. Primarul din Simeria, Petru Păun-Jura, spune că adăpostul a fost amenajat acum câţiva ani, respectând întocmai normele şi condiţiile legii. “Este un adăpost cum scrie la carte: cu sală de operaţii, o sală de tratament şi una pentru prepararea hranei, exact cum scrie în lege. Avem contract cu un medic veterinar şi avem tehnician veterinar angajat, care face tratamente şi operaţii, iar dacă sunt câini bătrâni şi bolnavi, se merge pe varianta eutanasierii. Oricum, noi nu mai suntem sub teroare, însă am reuşit asta în câţiva ani, sterilizând, eutanasiind sau dând spre adopţie câinii fără stăpân. E adevărat că exemplarele bătrâne sunt eutanasiate, pentru că nu putem să îi hrănim la infinit. Avem şi noi limite bugetare, însă căutăm variante pentru fiecare exemplar în parte. Dacă e un câine frumos şi sănătos, atunci încercăm să îl dăm spre adopţie”, explică Petru Păun-Jura, care se declară un adevărat iubitor de animale şi adaugă că de mai multe luni cetăţenii nu au mai depus la Primăria Simeria reclamaţii referitoare la faptul că au fost muşcaţi de câinii vagabonzi. Mai mult, primarul din Simeria susţine că administraţia locală nu a adunat şi transportat niciodată animale, pe care, mai apoi, să le abandoneze pe dealurile sau în zonele din apropiere.

Primarul din Călan, Adrian Iovănesc, spune că, chiar dacă ar opta pentru consultarea populaţiei, important este să se găsească fondurile necesare pentru amenajarea unui cabinet de sterilizare, în condiţiile în care serviciul de ecarisaj aparţine Primăriei. Potrivit acestuia, anul trecut, administraţia locală – care a amenajat pentru patrupedele fără stăpân un adăpost de 80 de locuri, dintre care în acest moment sunt ocupate aproximativ 60 – nu a înregistrat mai mult de cinci reclamaţii de la cetăţenii muşcaţi de maidanezi. Primăria Călan cheltuie 3.000-4.000 de lei în fiecare lună pentru întreţinerea câinilor fără stăpân. Iovănesc recunoaşte că, pe parcursul anilor trecuţi, şi în Călan au fost abandonaţi câini vagabonzi, aduşi cu dubiţele din alte oraşe, dar spune că fenomenul “turismului canin” a încetat între timp.

Primăria Deva merge pe sterilizare

Reprezentanţii autorităţii locale din municipiul reşedinţă de judeţ au rămas, iniţial, în expectativă pentru că legea referitoare la patrupedele fără stăpân fusese contestată la Curtea Constituţională de organizaţiile pentru protecţia animalelor. “Până când nu ştiam exact cum stau lucrurile nu avea rost să stricăm banii sau să irosim timpul, pentru a face un referendum. Primăria Deva are contract cu firma Magnum Ball, căreia i-a fost concesionat serviciul de ecarisaj pentru trei ani. Câinii se strâng de pe stradă, se deparazitează, se sterilizează, se crotaliază, sunt păstraţi sub supraveghere de la 7 la 10 zile, după care sunt readuşi în locul de unde au fost preluaţi”, declară Corina Oprişiu. Potrivit acesteia, în Deva, mai exact în zona Sântuhalm, există două adăposturi pentru câini, unul al Primăriei şi unul privat. Dacă adăpostul pentru câini administrat de autorităţile locale are o capacitate de numai 50 de locuri şi condiţii la standarde, cel privat – o iniţiativă a unei iubitoare de animale – adăposteşte nu mai puţin de 500 de maidanezi, găzduiţi aici pentru toată perioada vieţii lor. Conform Corinei Oprişiu, în Deva se va merge, deocamdată, pe varianta sterilizării şi replasării câinilor pe străzi.

“Dacă sunt cetăţeni care doresc înfiinţarea unui adăpost în regim de permanenţă, pentru ca animalele să nu se mai întoarcă pe stradă, trebuie să ştie că vineri se va organiza dezbaterea publică pe buget, aşa că pot cere consilierilor să ia în calcul şi această variantă”, adaugă administratorul Devei. Numai pentru prinderea unui câine administraţia locală din Deva trebuie să plătească 75 de lei, pentru sterilizare se plăteşte aproximativ 10 lei, în funcţie de sex, iar cazarea, pentru o singură zi, costă 11 lei, suma totală pentru un singur animal deparazitat, sterilizat şi crotaliat ajungând la 200 de lei. Pe de altă parte, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara (CJ), Mircea Moloţ, propune o soluţie unitară pentru tot judeţul: constituirea unei Asociaţii de Dezvoltare Intracomunitară (ADI), structură partenerială la care să adere toate primăriile din judeţ, plus CJ. Fiecare administraţie locală ar urma să amenajeze câte un adăpost pentru câini, deservit de angajaţi specializaţi şi utilitarele necesare, numai câinii bătrâni, bolnavi sau agresivi urmând să fie eutanasiaţi. Purtătorul de cuvânt al CJ Hunedoara, Marin Butar, precizează că, dacă se va merge pe această variantă, înfiinţarea asociaţiei ar fi posibilă în aproximativ trei luni.

About Ada Beraru