Visul “auristului” de la Stănija merge mai departe cu bani europeni

Un proiect european îi îndeplineşte singurului român licenţiat să caute şi să prelucreze aur ca persoană fizică visul vieţii: meşteşugul lui să meargă mai departe. Ioan Cătălina, din satul Stănija, comuna Buceş, a devenit un personaj cunoscut în toată ţara: zeci de echipe de reporteri l-au căutat în ultimii ani, dornici să arate lumii cum desco­peră el aur în pâraiele de pe lângă sat. Fiecărui reporter, Ioan Cătălina i-a spus “Îmi pare rău că n-am pe cine învăţa asta”. Acum, cinci membri ai unui ONG vor învăţa turiştii cum se caută aurul cu şaitrocul.

Ioan Cătălina şi pensiunea care va aminti zeci de ani de el şi de strămoşii lui

Pe Ioan Cătălina l-am întâlnit pentru prima dată în 2003, într-o zi de vară. Era frământat de lupta lui cu statul român, căruia îi cerea dreptul de a căuta şi prelucra aur, în condiţii legale, bineînţeles, plus cu plata unei redevenţe negociate. La acea vreme aduna hârtie după hârtie, făcea drumuri săptămânale la Deva, iar, uneori, era nevoit să ajungă până la Bucureşti, pentru că funcţionarii statului, la început, nu prea înţelegeau ce doreşte el, apoi nu ştiau, pur şi simplu, cum să rezolve proble­ma. Tot în 2003 ne-a arătat pentru prima dată cum poţi scoate aur din albia unui simplu pârâu din Munţii Metaliferi, de la doar 30 de centimetri adâncime, folosind şaitrocul. În 15 minute, câteva firicele de câteva miligrame s-au adunat pe mij­locul uneltei vechi de secole.

O luptă de aproape şapte ani

Ajutat de un specialist în minerit şi geologie, în 2006, Ioan Cătălina a reuşit să obţină aprobările de la stat. A adunat, între timp, 10 kilograme de hârtie şi a trecut la cheltuieli peste 70.000 de lei. Şi-a amenajat, totuşi, o linie de prelucrare a aurului la el în curte. În 2009 l-am vizitat din nou, ca să ne prezinte noua lui realizare. Pătura de lână pe care era scurs “mate­rialul”, bucăţelele infime de aur rămânând prinse-n firele de lână, era înlocuită de un “concentrator” inventat de el: un tub cu o spirală în care e băgat minereul amestecat cu apă, apa şi pământul fiind scoase de spirală, pe fundul tubului rămânând doar aurul. Tot atunci se lăuda şi cu o moară cu bile, folosită pentru mărunţirea minereului, dar şi că şaitrocul a rămas, pentru el, doar un instrument pentru testarea locului din care extră­gea minereu. Mai târziu, a obţinut şi autorizaţie să lucreze cu mercur, aşa că şi-a făcut un alt concentrator, mai performant. “Nu lucrez cu cianuri, că ţin la găinile mele. O să vedeţi şi la Roşia (Montană – n.red.) ce distracţie o să fie”, spunea atunci.
Ne povestise încă din 2003, cum l-a prins pe el febra aurului: “Aveam vreo 15 ani când bunicul meu mi-o arătat pentru prima dată cum să dă la şaitroc. Mi-o zâs «Du-te p-acolo pă pârâu să nu te vadă nimeni şi fă!». După tri zâle i-am adus un firicel de aur. Când eram eu copil, bunicul meu mai mergea, din când în când, cu câte o nucuţă de aur păstă munte, la Abrud. Dădea auru’ la bancă şi să-ntorcea cu căruţa plină cu grâu, cucuruz, petrol lampant, plus «opinci noi pentru fiştecare», cum zicea el. Auru-l scotea când stătea vara, cu vitele pe câmp. Vacile păşteau, iar el tăt răbăia pă pârâu după aur, la fel ca mulţi alţii din sat. Numa’ vara să poate lucra, că apa-i rece ş-atunci. Ohoo, dacă nu erau comuniştii cu ochii pă noi (după 1947 orice formă de exploatare privată a aurului a fost interzisă şi se pedepsea aspru – n.red.), cred că aş fi reuşit să scot şi 200 de grame de aur pă an. În 1999, după ce-am ieşit la pensie, cu mâinile astea pline de reumă şi cu bolile bătrâneţii, tăt nu m-am lăsat până nu mi-am făcut linia mea de prelucrare a minereului aurifer, cu acte-n regulă, cu tot ce trebuie”.

Bucuria auristului retras

“Auristul din Stănija” , pe parcursul unei demonstraţii cu şaitrocul pe care ne-a oferit-o în 2003

Încă din 2009, pe Ioan Cătălina l-am numit “aurist”, nu “aurar”,  pentru că cel din urmă termen amintit era folosit de presă pentru a-i  eticheta pe inculpa­ţii din dosarele aurului dacic. Pe “auristul din  Stănija” l-am reîntâlnit vineri, 4 decembrie 2014. Curtea-i era plină de  oameni, veniţi să asiste la inau­gurarea unui proiect care, într-un fel, îi  duce visul mai departe: cineva va şti cum să “dea la şaitroc”. Se  sprijină într-un baston, dar zâmbeşte mult mai des decât în urmă cu  12 sau şapte ani. A cedat o bună bucată de teren din spatele casei unui  ONG care, împreună cu Primăria Buceş, a aplicat pentru o finanţare  europeană şi a obţinut 170.000 de euro. Pe terenul cedat de Ioan  Cătălina s-a ridicat o pensiune cu 14 locuri, unde vor fi cazaţi turişti  din ţară şi din străinătate care doresc să vadă, sau să înveţe, cum se  caută aurul cu şaitrocul. “La 80 ani, cu reumatismul meu, nu mai pot  să umblu eu după aur. M-am oprit în 2012. Mai este aur p-aici, dar e  împrăştiat rău. Dacă stai o lună la pensiune, poate faci un gram. Da’  nu-i nimic, că stai la aer curat, la natură faină… Nu o să le arăt io turiştilor cum să face cu şaitrocul. O să le arate ăştia cinci de la ONG-ul ăsta cu proiectul, că doară tri luni m-am chinuit cu ei să-i învăţ. Până la urmă s-o prins de ei treaba”, spune, râzând, bătrânul. Apoi, facem greşea­la să-l întrebăm cât aur a scos în anii în care s-a ocupat legal cu asta, sau cât aur poţi scoate într-o zi de lucru. Râde din nou. Îi e ruşine să ne spună că, despre aşa ceva, în Ţara Moţilor nu se vorbeşte pentru că, mai ales bătrânii de aici, sunt convinşi că dacă te lauzi, n-o să mai ai parte de bucuriile oferite de bunăstarea pe care ţi-o dă cel mai preţios metal. “În orice caz, îs mulţumit c-am scos banii pă care i-am băgat, adică vreo 700 de milioane de lei vechi ş-un pic păstă”, spune auristul, ca să închidă subiectul, după care vorbeşte din nou cu satisfacţie despre aurul de pe lângă sat: “Aici aurul e făină, se recoltează foarte greu, nu ca la Roşia, dar, în schimb, aici e aproape de 24 de Karate, pe când la Roşia e de 14 – 16. Îl făceam cu mercur. Acum nu mai îi voie. Am avut autorizaţie şi pentru chimicale. Îl faci praf, îl bagi într-o creuzetă, îl topeşti şi-i aur. Bijutierii din Brad nici nu-l afânează, că nu-i în el decât un pic de argint ş-atât”.
Un grup de copii frumoşi îl colindă pe Ioan Cătălina, care sprijină balustrada din târnaţul pensiunii amenajate şi pe interior cu mobilier ce aduce aminte de camera de pe vremuri, de la bunici. Apoi, câte­va interviuri şi festivitatea e gata. Într-o cămăruţă de lângă pensiune, uneltele lui Ioan Cătălina şi dispozitivele construite sunt acum exponatele unui mic muzeu. Reporterii zic “gata, am luat tot” şi pleacă. Un vecin îl ajută pe auristul nostru să închidă cu grijă mini-muzeul, iar bătrânul începe o scurtă joacă cu căţelul din curte. E bine. Ştie că sute, poate chiar mii de tineri vor afla de la faţa locului, de la Stănija, cum se scotea aurul pe vremuri, curat, fără chimicale periculoase. Şi poate că acei tineri vor respecta aurul şi Apuseni mult mai mult decât până la momentul vacanţei petrecute în “Casa căutătorului de aur”, aşa cum se numeşte pensiunea.

Un proiect unic în Europa

După 15 minute de “dat la şaitroc”, Ioan Cătălina reuşea să scoată la iveală câteva miligrame de aur (vizibile imediat lângă vârful de cheie obişnuită, amplasată în cadru ca reper de mărime)

Asociaţia “Casa Căutătorului de Aur”, împreună cu primăria comunei Buceş au reuşit să convingă forurile guvernamentale şi europene că meşteşugul căutării aurului cu şaitrocul se va pierde, odată cu dispariţia lui Ioan Cătălina. Au reuşit să obţină 170.000 de euro pentru proiect, 98 la sută din sumă fiind, de fapt, din fonduri europene nerambursabile, pentru a construi “Casa căutătorului de aur”, lucru care s-a întâmplat, la propriu, chiar în ograda căutătorului de aur din Stănija, o pensiune cu 14 locuri de cazare, la un tarif de 50 de lei de persoană pe noapte, preţ ce include şi micul dejun. “Un mare merit în acest proiect îl are primarul comunei Buceş, Traian Mărcuş. El a ţinut ca meşteşugul căutării aurului cu şaitrocul să nu se piardă. Împreună am găsit această soluţie a unui proiect care să asigure supravieţuirea acestei ocupaţii tradiţionale. Tinerii din zonă pot afla gratuit cum se caută aurul cu şaitrocul. La fel şi turiştii. O taxă de instruire este prevăzută doar pentru turiştii străini. Sperăm ca, până la primăvară, să obţinem un permis de exploatare a unei mici zone din apropiere. În funcţie de taxe şi redevenţe, vom stabili şi dacă turistul care găseşte aur îl va putea duce acasă, ori va trebui să-l lase în albia râului. Sunt însă şi alte puncte importante prevăzute în proiect, pentru turişti: de la mese cu bucate tradiţionale, până la vizi­tarea vechilor guri de mină, practicarea de sporturi montane şi plimbări ce au ca desti­naţie punctele de belvedere. E o zonă minu­nată din punct de vedere geo­grafic”, spune Georgeta Dumitru, reprezentanta asociaţiei amintite.