Jocul fecioresc din Boiu, Orăştioara şi Romos, intră în patrimoniul mondial UNESCO

Încă o veste bună pentru hunedoreni vine de la comisia UNESCO. La scurt timp după ce s-a anunţat că Geoparcul Dinozaurilor din Ţara Haţegului face parte din patrimoniul mondial, Ministrul Culturii anunţa că „Jocul fecioresc din Ardeal” se alătură pe listă “Căluşarului”. În actul trimis de specialişti comisiei de la Paris, se regăsesc şi dansurile a trei cete din judeţ, din satele Boiu, Orăştioara de Jos şi Romos. 

Căluşarii de la Orăştioara de Jos execută şi jocul fecioresc răspândit în tot Ardealul

Hunedoara devine astfel unul dintre puţinele teritorii din lume unde pot fi vizitate toate cele trei tipuri de situri de importanţă internaţională: cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, re­zervaţia biosferei Retezat şi geoparcul cu siturile cu resturi de dinozauri pitici, dar pot fi urmărite şi elemente vechi din cultura ţărănească. “Judeţul nostru are înscrise în patrimoniul UNESCO următoarele: Cetăţile Dacice, Căluşarul, cetele de colindători şi Jocul fecioresc. Nea Artenie Homorodean din Boiu rămâne un reper al culturii noastre tradiţionale. Fusese hărăzit cu atâtea daruri. Toţi cei care am avut norocul să-l fi cunoscut vom purta în amintire marca nobleţei sale sufleteşti şi bogăţiei spirituale de care a dat dovadă, cu atâta simplitate şi modestie. Puţini ştiu că, în anii 70, în Polonia, la Zakopane, formaţia de la Boiu, călăuzită de Artenie Homorodean, a cucerit Marele trofeu „Toporaşul de Aur”, în cadrul unui festival de folclor european, echivalentul folcloric al Eurovisionului”, spune isto­ricul Dorin Petresc. Şi etnologul hunedorean Marcel Lapteş a primit vestea cu bucurie: “Este foarte bine pentru spiritualitatea neamului că ne sunt recunoscute rădăcinile şi frumuseţea obiceiurilor. În 2004, a avut loc, la Seul, Congresul Internaţional al Muzeelor, unde s-a discutat pentru prima dată de patrimoniul imaterial care salvează părţi din cultura importantă a lumii. Prima dată, obiceiul Căluşului sau Căluşerul a fost inclus pe lista UNESCO, apoi au continuat cu tezaurele umane vii, unde noi îl avem pe taragotistul Pera Bulz. Am făcut demersuri şi pentru alţi hunedoreni care sunt păstrători ai vechilor obiceiuri. Aşteptăm încă răspunsuri.”

Vătafi pricepuţi

În satele Romos, Orăştioara de Jos din comuna Beriu şi Boiu din comuna Rapoltu Mare, dansurile populare se deprind din copilărie. Aceste sate au cete pricepute de dansatori, care, conduse de vătafi pricepuţi, au ajuns fala judeţului, spune Marcel Lapteş: “Ceata de dansatori din Boiu a ajuns să ia o mulţime de premii şi trofee când era organizată şi condusă de vătaful Artenie Homorodean, Dumnezeu să-l odihnească. Se crede că dansul lor era cel mai curat şi bine păstrat din zonă. Dincolo, la Orăştioara de Jos, sunt mai multe cete, dar cea a bărba­ţilor a fost condusă mai bine de jumătate de secol de Traian Gridan, supranumit “Zburătorul din Carpaţi”. Prin 2009, ei au fost cu jocul căluşeresc la un festival mondial în Statele Unite”. Includerea Jocului fecioresc în patrimoniul universal UNESCO este un proiect coordonat de etnocoreologul dr. Zamfir Dejeu, filmările care au convins comisia au fost reali­zate în perioada 1988 – 2014, iar editarea video, tehnoredactarea şi cartografierea îi aparţin cercetătorului Liviu Pop. Pentru specialişti, Jocul fecioresc este unul dintre cele mai preţioase dansuri tradiţionale româneşti, datorită complexităţii sale. Într-un interviu acordat Radio Cluj, cercetătorul ştiinţific Zamfir Dejeu, membru în Comisia Naţională de Salvare a Patrimoniului Cultural Naţional Imaterial, declara “Jocul fecioresc din România este unic, pentru că românii au nouă tipuri de jocuri fecioreşti, de la fecioreştii de sărit, fecioreştii de bâtă, vă e cunoscut haidăul probabil, nemaivorbind de căluşer, de romană şi-apoi câteva tipuri de fecioreşte rar, fecioreşte mixt, bărbuncul, ardeleana fecioreşte din Bihor şi sorocul bănăţean. Sub de­numirea de «Joc fecioresc din România», toate aceste tipuri de jocuri au intrat în patrimoniul UNESCO. Eu am făcut un film de 9 minute şi 59 de secunde, la care m-a ajutat şi colegul meu Liviu Pop, de la Arhiva de Folclor a Academiei Române şi, bineînţeles, au venit cu sugestii toţi colegii de la Comisia Naţională de Salvgardare a Patrimoniului Cultural Naţional Imaterial”.

Ponturi şi strigături

Imagine veche, cu un joc fecioresc de la Boiu

“Este un fapt ce ne plusează în faţa altor vecini ce caută tot timpul prin toate evenimentele pe care le lansează să substituie cultura noastră coregrafică”, a scris cercetătorul Zamfir Dejeu, după ce comisia UNESCO a dat vestea bună românilor.
Potrivit actului înaintat comisiei Unesco: “… Jocurile fecioreşti sunt jucate de feciori, de tineri căsătoriţi şi chiar de bătrâni. Dansatorii dintr-o ceată se pot aşeza sub formă de cerc, semicerc, şir, linie sau flanc. La început, prin Jocul Fecioresc se făcea “apelul” (chemarea “jucăuşilor”/ a celor dornici de dans) la joc. Necunoaşterea lui ştirbea foarte mult din presti­giul celui în cauză, iar o greşeală era penalizată: incompetentul trebuia să plătească băutură celorlalţi feciori din joc. Cu timpul, divertismentul rezultat din întrecerea între flăcăi a devenit principala funcţie a Jocului Fecioresc. În prezent, putem afirma că acest joc este un fel de promenadă a fecio­rilor, o încălzire a lor pentru ceea ce va urma. Practic, Jocul Fecioresc era întotdeauna primul dintre jocuri. Jocurile fecioreşti sunt jocuri de mare virtuozitate, în care elementele plastice şi ritmul se îmbină armo­nios. Toate cuprind sărituri, bătăi, bătăi în contratimp, bătăi în pinteni, iar una dintre caracteristicile care le diferenţiază net de cele­lalte jocuri bărbăteşti din ţara noastră este tehnica de lovire a segmentelor picioarelor cu palma. Acestor mişcări li se spune, în general, ponturi.” Ponturile sunt completate de mişcările lente – «plimbări», însoţite de strigăturile “la comandă” specifice Transilvaniei. Cercetătorii spun că rolul mâinilor este unul important, iar tehnica de lovire cu palmele pe anumite părţi din picioare este caracteristică jocului şi este atestată documentar din secolul al XVIII-lea, dar menţionată din secolul al XVI-lea. În anul 1543, într-un jurnal de călătorie, Stelian Gherlach scria: “coborând din cetate (Cetatea Poszoni) am privit la jocul românesc. Jucătorul îşi mişca braţele într-un mod ciudat, îşi ridica când mâna, când piciorul, uneori umbla drept, apoi se pleca la pământ şi orice pas sau sări­tură făcea, le însoţea cu strigături, dacă se obosea chema pe cel mai de aproape ca să-i ia locul”.

În patrimoniul universal

Mai multe instituţii au contribuit la includerea Jocului fecioresc în patrimoniul universal, printre care Ministerul Culturii, Comisia Naţională de salvgardare a Patrimoniului Cultural Imaterial, Institutul “Arhiva de Folclor a Academiei Române” din Cluj sau Universitatea Bucureşti. Jocul Fecioresc se practică în principal în Transilvania, unde se regăseşte în toate zonele etnofolclorice: Câmpia Transilvaniei, Valea Someşului, Valea Mureşului, Sudul Transilvaniei, Ţara Năsăudului, Maramureş, Ţara Oaşului, Codru, Bihor, Ţara Zarandului, Banat, atât în locali­tăţile rurale cât şi urbane. Dansatorii pot fi locuitorii din comunităţile rurale şi copiii lor, dar şi orăşeni, cei care au crescut la ţară, dar au migrat în mediul urban, mai ales în timpul comunismului. Documentul trimis către comisia UNESCO se numeşte “Inventarul naţional al elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial” şi specia­liştii arată că Jocul Fecioresc are mai multe denumiri locale sau regionale precum “A mutului”, “Apelul”, “Ardeleană fecioreşte”, “Bărbătesc”, “Bărbunc”, “Bătuta în trei”, “Bătută”, “Căluşerul”, “Chimitelnicul”, “Feciorească”, “Fecioresc”, “Fecioreşte de bâtă”, “Fecioreşte des”, “Fecioreşte rar”, “Haidăul”, “Rară”, “Roata feciorilor”, “Roata mare”, “Romana”, “Româneşte în ponturi”, “Rupta”, “Târnăveană”, “Târnăveancă”, “Tropotă” sau “Soroc”. În total, cercetătorii au descoperit 38 de localităţi unde se mai practică Jocul fecioresc. Cele mai vechi jocuri fecioreşti se joacă în cerc, cu mers în sensul invers acelor de ceasornic, după strigături la comandă, jocuri cu bâtă, cu cete conduse de un vătaf, care este cel mai bun dansator, iar jocurile sunt neconcordante cu melodia.