Colosul carstului românesc: Peştera Şura Mare (GALERIE FOTO)

Comoara ascunsă din Parâng-Şureanu are de acum, graţie unui grup de şapte speologi (amatori, dar foarte inimoşi), o carte de vizită pe măsură: un album informativ şi fotografic de excepţie. Zeci de exemplare au fost dăruite hunedorenilor prezenţi, săptămâna aceasta, la lansare, în timp ce volumele rămase vor fi puse la dispoziţia bibliotecilor. Proiectul a fost coordonat de Mihaela Sopincean, preşedintele Clubului Sporturilor Montane din Hunedoara, care ajunge, astfel, la cea de-a treia carte dedicată peşte­rilor hunedorene. 

Explorarea şi cartarea celui mai spectaculos râu subteran din România este una dintre cele mai mari realizări ale speologiei româneşti

Valea curge domol, odată cu râul, verde ca un paradis deschis încă. Ici-colo, presă­rate, căpiţe cu parfum de va­ră: câte două, câte trei, ba chiar în familii de câte şase, oblonite rar împotriva sălbăticiunilor. De jur împrejur se întind coline acoperite cu arbuşti, până acolo unde valea cea de smarald se închide, oarbă. Căsuţe din lemn cu acoperişuri de şindrilă, apoi garduri mărginind fâneţele, şerpuirea stranie a acestui râu netulburat de nimeni şi de nimic în înaintarea sa cea de şarpe… Din căpiţe ies aburi, pe hornurile caselor fumul curge în cer… De aici începe povestea peşterii Şura Mare: o istorie a explorării şi aventurii, prin galerii aproape neumblate de urmă de om, prin galerii, canioane pline cu apă, săli, dar şi lacuri – „dorne”, cum le zic speologii, galerii, canioane, baldachine, cascade, sifoane, puţuri, hornuri şi pasaje labirintice… Toate acestea pentru ca şapte cercetători inimoşi să aducă la lumină o poveste de neuitat, pe care doar ei o puteau scoate la lumină din adâncurile pământului: „N-am ştiut niciodată că aici, sub satul meu, poate să existe aşa ceva”, avea să exclame, cu ochii strălucind de bucurie, unul dintre tinerii satului Ohaba Ponor, implicat – şi el – în aducerea la lumină a acestei istorii de trăit, ori măcar de văzut cu ochii minţii. Volumul, numărul trei în colecţia Peşteri din România, este semnat de Adrian şi Mihaela Sopincean, Simona Buduran, Oana Chachula, Cosmin Stan, Laurian Gherman şi Marius Isfan. Partener al proiectului a fost Admi­nistraţia Parcului Natural „Grădiştea Muncelului-Cioclovina”, iar finanţarea a fost asigurată, parţial, de Consiliu Local Hunedoara.

A patra peşteră din România

Termenul de „şură” este arhicunoscut în lumea satului românesc, căci el desemnează o anexă gospodărească în care se păstrează unelte, utilaje agricole, fân, dar unde se adăpostesc şi vitele. Prin uşile deschise ale şurii trebuie să încapă un car cu fân, aşa că denumirea de „Şura Mare” face trimitere, fără urmă de îndoială, la deschiderea foarte mare a peşterii. „Nu voi uita niciodată ce am simţit când am văzut, pentru prima dată, enorma intrare în Peştera Şura Mare. Aceasta s-a întâmplat în 1967, la pri­ma vizită a peşterii, împreună cu John Dolman, într-o tură speologică memorabilă. Emoţia pe care o simţeam, ştiind că eram primii oameni din lume care pătrundeau în părţile neexplorate ale acestei peşteri, este ceva ce îmi voi aminti mereu”, mărturiseşte unul dintre primii exploratori, Tony Oldham, de la Societatea de Speologie „Sfântul Paul”. Peştera Şura Mare se deschide în partea sudică a versantului Fruntea Mare, cu o intrare de 42 de metri înălţime şi o lăţime de 12 metri! Dimensiunile ei gigant o plasează pe locul patru între peşterile din România, după Cetăţile Ponorului, Prosăc-Topolniţa şi Coiba Mare. Sala Mendip, cea mai impresionantă sală a peşterii, cu peste 100 de metri lungime şi o înălţime de 45 de metri(!), şi-a luat denumirea de la dealurile situate la sud de oraşul Bristol, de unde proveneau exploratorii englezi care au ajuns pentru prima dată până în acest punct. O altă sală impresio­nantă ca dimensiuni este Sala Prieteniei, cu o lungime de peste 200 de metri şi cu o denivelare pozitivă de 28 de metri. Ea şi-a luat numele în urma unor colaborări între cluburi, care s-au finalizat cu o serie de ture de explorare cu bivuac.

Cea mai vie peşteră! Opt specii de lilieci

Zeci de hunedoreni au venit la lansarea celui de-al treilea volum din seria Peşteri din România, încântaţi să vadă imagini din interiorul colosului Şura Mare

Peştera Şura Mare, cu o lungime de aproape 11.700 de metri şi o denivelare de 425 de metri, este „cireaşa de pe tort” şi „regina peşte­rilor hunedorene”,  în opinia speologului şi geografului Adrian Sopincean. „Uriaşă, mult mai mare decât oricare altă peşteră în care am fost înainte sau după aceea. De  neuitat”, mărturisea, cu adevărat impresionat, şi Nick Clatworthy, unul dintre membrii Grupului Universităţilor reunite în expediţia speolo­gică din  România, pe când cunoscutul speolog Cristian Lascu vorbeşte despre Şura Mare ca despre „cea mai vie şi cea mai energetică peşteră pe care o cunosc şi  o iubesc”. Peştera Şura Mare se află pe teritoriul admi­nistra­tiv al satului Ohaba Ponor, în comuna Pui, fiind declarată arie naturală protejată încă din  1979. O parte a peşterii (până în zona „Baldachine”) este încadrată la clasa de protecţie B, în timp ce restul peşterii (de la Baldachine şi până în sectorul  final) este inclus în clasa de protecţie A, echivalentul re­zervaţiilor ştiinţifice. Cele mai apropiate oraşe sunt, desigur, Haţeg, la numai 23 de kilometri, şi  Petroşani, la 32 de kilometri. Fauna peşterii cuprinde raci, peşti, salamandre, broaşte, şopârle, dar şi jderul de piatră, care pătrunde 200 de metri în  peşteră, pentru a se hrăni cu puii de lilieci care cad din colonii. Opt specii de lilieci populează uriaşa peşteră: li­liacul comun, liliacul cârn, li­liacul de  amurg, liliacul cu aripi lungi, liliacul pigmeu, li­liacul cu aripi late, dar şi li­liacul mare şi liliacul mic cu potcoavă.

Rezervaţie ştiinţifică. Accesul, doar cu aviz

Având în vedere unicitatea şi, deci, importanţa peşterii, nu oricine are intrare în peştera Şura Mare: conform legisla­ţiei, accesul în această peşteră se face abia după ce Comisia Patrimoniului Speologic şi Administraţia Parcului natural „Grădiştea Muncelului-Cioclovina” au emis avize în acest sens. Peştera este situată în apropierea DN 66 (sau E79), ruta Haţeg – Petroşani, de unde se urmăreşte drumul comunal asfaltat, prin localitatea Ponor, spre satul Ohaba Ponor. Speo­logii care au urcat la peşteră au urmărit cursul râului Ohaba, în amonte, pe un sector de chei de aproximativ 400 de metri lungime. Parcur­gerea sectorului de chei se face în cea mai mare parte prin apă, spun exploratorii, în zonă neexistând o potecă amenajată. „Explorarea şi cartarea celui mai spectaculos râu subteran din România a fost una dintre cele mai mari realizări ale speologiei româneşti în anii ’70 şi ’80. Pentru binele Peşterii Şura Mare sper ca viitoarele explorări să nu facă joncţiunea cu peşterile Ponor din zonă, pentru a preveni ca peştera să devină traversabilă”, avertizează Gheorghe Ponta, de la Clubul de Speologie „Focul Viu” din Bucureşti.

Cartarea a durat peste 80 de ani!

Potrivit autorilor volumului, iniţial, Şura Mare a fost explorată, cum era şi firesc, chiar de către localnici, la începutul secolului al XX-lea. Geologul Iusin Gherman este cel care descrie primii 600 de metri ai peşterii, porţiune care fusese deja cercetată de Iosif Schadler şi Toma Ienciu. Câţiva ani mai târziu, în 1934, acelaşi geolog, împreună cu doi localnici, explorează peştera pe o lungime pe care cei trei o aproximează ca având aproape doi kilometri. Verificările ulterioare au dovedit că acest sector nu măsura decât 700 de metri! Prin anii ’50 peştera intră în atenţia cercetătorilor de la Universitatea din Bucureşti: patru dintre aceştia au avut mai multe tentative eşuate în încercările de explorare a colosului subpământean. An de an cei patru speologi, printre care şi două femei (Margareta Dumitrescu şi Jana Tanasachi), s-au întors tot mai bine echipaţi, ba chiar dotaţi inclusiv cu bărci militare. Chiar şi aşa au reuşit să facă ridicarea topografică doar pentru primii 900 de metri… Nici măcar a zecea parte din lungimea totală a splendidei peşteri hunedorene! Între timp, însă, interesul pentru peşteră creşte, aşa că românii stabilesc numeroase colaborări: cu institutul de Cercetări Carstice al Academiei Slovene din Postojna şi cluburi de speologie din Anglia, Universitatea din Londra şi Societatea Speologică din Bristol. Toate acestea, alături de Institutul de Speologie „Emil Racoviţă”, au alcătuit Grupul Universităţilor reunite în expediţia speologică din România. Abia în 1998 o colaborare cu Comisia de Tineret a Federaţiei Franceze de Speologie extinde desco­perirea la peste 11.100 de metri, pentru ca Clubul „Focul Viu” din Bucureşti să stabilească că peştera se desfăşoară pe un traseu total de 11.694 de metri de galerii, săli, lacuri, cascade, hornuri, puţuri şi pasaje labirintice. Speologul Adrian Sopincean este convins că, chiar şi aşa, colosul carstului românesc nu şi-a epuizat surprizele.