Teliuc, capitala romană a fierului

O comună ca oricare alta din judeţ, ba chiar aparent anostă, ascunde „secrete” neştiute de hunedoreni: puţină lume ştie că localitatea limi­trofă Hunedoarei, Teliuc, era în antichitate cea mai importantă exploatare minieră de suprafaţă. Atelierul daco-roman de la Teliuc aproviziona cu fier legiunea a XIII-a Gemina, din Apulum, dar şi capitala provinciei, Sarmizegetusa. Centrul administrativ al exploatării minereului includea exploatări de suprafaţă, ateliere, câteva galerii, clădiri administrative şi halde de zgură. Astăzi, toate zac sub pământ şi uitare, aşteptând să fie redescoperite şi puse în va­loare. 

Comuna Teliuc ascunde poveşti adevărate cu daci, romani şi o istorie milenară a fierului care ar putea face, cu succes, parte dintr-un circuit turistic de excepţie. Natura ascunde la Teliuc până şi mai noua exploatare de suprafaţă, inundată de izvoarele din adâncuri şi transfor­mată acum într-un lac spectaculos

Când au intrat cuceritori în Dacia, romanii erau deja buni cunoscători ai tehnologiilor de extracţie şi exploatare. Cuceriseră teritorii din Europa, dar şi Africa şi Asia, aşa că aveau cunoştinţe dintre cele mai diverse, pe care le adoptaseră şi adaptaseră nevoilor locale. Mai mult, foarte pragmatici şi organizaţi, romanii erau foarte pricepuţi în transformarea unei mici exploatări locale, într-o adevărată exploatare industrială, folosind chiar lucrătorii, dar şi tehnologiile autohtone. Potrivit lui Romulus Ioan, autorul volumului „Istoria Uzinei de fier Hunedoara” şi fostul director al Combinatului Siderurgic Hunedoara, descoperirile arheologice demonstrează că zona de astăzi a Transilvaniei şi Banatului era împărţită, în vechime, în mai multe districte miniere, iar în ordinea importanţei, primul dintre ele este chiar cel zona dinspre Munţii Poiana Ruscă. Teritoriul include localităţile Teliucu Inferior, Cinciş, Ghelari, Ruda, Alun, dar şi alte câteva cătune care astăzi sunt acoperite de apele lacului Cinciş. Partea estică a Munţilor Poiana Ruscă este, de altfel, cel mai important masiv de calcar dolomic din Transilvania.

„Născut acolo unde se naşte fierul”

Romanii s-au axat pe extragerea şi prelucrarea minereurilor de fier în Transilvania şi Banat şi au intensificat extracţia zăcămintelor, mai ales cele de la suprafaţă. Totuşi, există şi exploatări romane subterane (cum este cazul comunei Teliuc), unde s-au descoperit urmele unui abataj-cameră, săpat cu dalta şi ciocanul. Trei galerii (cea mai lungă dintre ele având 11 metri), dar şi uneltele romane descoperite aici dovedesc interesul, dar şi importanţa istorică a localităţii, ca punct important pe „harta fierului” în lumea romană. De altfel, şi la minele din Ghelari au fost desco­perite urme de exploatare a magnetitei şi două târnăcoape din epoca romană, plus o inscripţie în limba latină: „Natus ibi, ubi ferum nascitum” („Născut acolo unde se naşte fierul”). Zăcămintele de fier de la Teliuc şi Ghelari, uşor accesibile, dar şi uşor de transformat în fier, au fost o materie primă excelentă, iar atelierul de la Teliuc era fără îndoială situat în cel mai important district minier al Daciei romane. Extracţia şi procesarea fierului erau atât de importante pentru romani, încât legile acelor vremuri protejau producţia internă şi interziceau exportul produselor realizate din acest metal către lumea barbară. Pe de altă parte, acolo unde nu existau zăcăminte de aur şi argint, dar se găsea minereu de fier, romanii cereau tribut cantităţi importante din acest metal (istoricii ne arată că acesta este cazul cotinilor).

Atelierul daco-roman de la Teliuc

Istoricii spun că sediul districtului minier „ferrum Daciae” s-ar fi aflat acolo unde astăzi este modesta comună din apropierea Hunedoarei, localitatea Teliucu Inferior. După cucerirea Daciei, romanii au extins exploatarea fierului, făcând prospecţii şi deschizând şi alte mine, în afara celor deja exploatate de daci. O inscripţie descoperită la 1840 demonstrează că Terentiu Gentianus, „propraetor augusti”, a descoperit o mină de fier „conside­rată o mană cerească pentru ţinutul unde se afla mina”, potrivit fostului director al Combinatului Siderurgic Hunedoara, Romulus Ioan. Constantin Daicoviciu demonstrează că, acolo unde au descoperit mine, romanii i-au cruţat pe localnici, care au fost puşi să lucreze în interesul imperiului. Desigur, cunoştinţele, deci şi performanţele în extracţie şi prelucrare, se îmbogăţeau mereu, iar fierul le era romanilor atât de necesar, într-o lume în plină dezvoltare, dar şi expansiune, acolo unde uneltele agricole, dar şi armele valorau enorm prin utilitatea lor.

Centrul administrativ al exploatării minereului

Schiţă a monumentului comemorativ din calcar alb, provenit din cariera de piatră de la Teliuc, care dovedeşte importanţa loca­lităţii în extragerea şi prelucrarea fierului

Cel mai probabil, adaugă istoricii, atelierele romane erau împărţite în două tipuri: ateliere care doar prăjeau minereul şi ateliere care reduceau minereul deja  prăjit, dar şi pe cel brut. Atelierele „de prăjit” sunt specifice pentru zona Teliuc. Aici au fost descoperite ateliere de tip groapă neacoperită. În ele se obţineau  „turte” de fier, iar unele variante susţin că minereul „prăjit” de la Teliuc ajungea, în perioada dacică, la atelierele de la Grădişte. Atelierele „de redus”  presupuneau că încărcarea cuptoarelor se făcea pe deasupra, iar lupele de fier („lingourile”) erau scoase printr-o uşiţă din ceramică, aflate în partea de jos, acolo  unde era suflat aerul. Practic, un atelier de extracţie şi prelucrare a fierului era alcătuit din galeria de mină, cuptoarele de reducere, gropile de răcire ale  mangalului, dar şi clădirea administraţiei. Descoperirile arheologice arată nu doar că atelierul de la Teliuc era situat în cel mai important district minier al Daciei  romane (excelent poziţionat în apropierea Munţilor Orăştiei şi a cetăţilor daci­ce), ci că aici, în perioada romană, se afla centrul administrativ al exploatării  minereului şi al prelucrării acestuia. Dovezile scoase la iveală de arheologi sunt fundaţiile clădirilor romane ale administratorilor minei, galeriile scurte de mină,  cuptoarele de redus fierul şi uneltele.

 Fier pentru Apulum şi Sarmizegetusa

Mai mult, la începutul secolului trecut, în 1904, lângă galeria Iosif, în hotarul comunei Teliuc, pe amplasamentul a ceea ce arheologii au numit „decopertarea  Irina” a fost descoperită o coloană comemorativă din calcar alb, provenită din ceea ce astăzi este cariera de piatră de la Teliuc. Coloana, cu o înălţime de 1,25  metri, a fost distru­să de muncitorii care au desco­perit-o. O copie a ajuns la Muzeul Fierului din Hunedoara, însă potrivit lui Romulus Ioan şi copia a avut aceeaşi  soartă cu originalul: din păcate, ea a fost distrusă în 2006, anul vandalizării muzeului. Inscripţia de pe coloană menţiona doi arendaşi, cetăţeni romani, unul din  Apulum, altul din Sarmizegetusa, care reprezentau interesele celor două localităţi în procurarea lupelor de fier, atât de necesare pentru confecţionarea uneltelor şi armelor: „Puterii divine a stăpânului nostru, Marcus Aurelius Antoninus, fericitul împărat Octavius Pius, Caius, Gaurius Gaurianus, sacerdote al coloniei Apulum şi Flavius Sotericus, arendaşii fierăriilor Coloniei imperiale Sarmizegetusa.” Practic, coloana a fost ridicată de cei doi, în semn de recunoştinţă faţă de împăratul Caracalla, în calitatea lor de arendaşi ai minelor, dar şi ai atelierelor de producere a fierului.

Cea mai importantă exploatare minieră de suprafaţă

Exploatarea intensă a fierului la Teliuc este dovedită şi de haldele de zgură din zonă, una dintre ele întinzându-se pe o suprafaţă de două hectare şi jumătate şi având o înălţime mai mare de jumătate de metru. Locuitorii comunei trecuţi de prima tinereţe cunosc şi ei aceste istorii, de la bunicii lor şi susţin, cu mândrie, că Teliucul a fost nu doar în perioada romană unul dintre cele mai importante puncte de exploatare a fierului din Dacia cucerită, ci a continuat să fie esenţial şi pentru imperiul austro-ungar. „Îmi amintesc că bunicul meu mergea la muncă aici, în comună, la o exploatare de limonită – povesteşte localnicul Nelu Palcău, pentru că era aici, în localitate, o calotă de limonită, un minereu cu o concentraţie mare de fier. Pare greu de crezut, dar Teliucul a fost cea mai importantă exploatare minieră de suprafaţă, şi nu doar în epoca romană, ci şi în perioada dominaţiei austro-ungare. Lumea a uitat lucrurile astea, dar ele încă sunt menţionate în cărţi. Localitatea este presărată în zona intrării dinspre Hunedoara cu galerii, halde de zgură, apoi vechea clădire a administraţiei din zona unde astăzi avem Primăria şi unde s-a descoperit o coloană comemorativă. Sunt lucruri care ar fi bine să nu fie date uitării”.