După două săptămâni, duminică s-a încheiat în Danemarca a 22-a ediţie a Campionatului Mondial de Handbal. Competiţie de vârf pentru handbalul feminin, acolo unde Brazilia avea de apărat surprinzătorul titlu cucerit, în urmă cu doi ani în Serbia, ediţie la care România părăsea prematur întrecerea, fiind eliminată în ”optimi” de Polonia, chiar dacă, la un moment dat, fetele noastre conduseseră la o diferenţă de şase goluri. O Polonie care, şi acum, avea să ofere câteva mari surprize, dar care va fi învinsă categoric de ”tricolore” în meciul ce avea să decidă câştigătoarea medaliei de bronz.
Sincer să fiu, ca unul care iubesc acest sport şi mai mă şi pricep câtuşi de puţin, nu dădeam prea mari şanse fetelor noastre la un loc pe podium. Speram însă la o calificare în ”sferturi”, dar şi la o comportare meritorie în grupa din care au făcut parte, una deosebit de dificilă, cu siguranţă cea mai puternică de la acest C.M. Iar acest lucru avea să se reflecte în faptul că Norvegia a devenit campioană mondială, noi ne-am clasat pe locul trei, iar Rusia pe cinci.
Un debut facil…
Fetele suedezului Tomas Ryde au început cu două meciuri de ”încălzire”, Puerto Rico şi Kazahstan neputând pune probleme deosebite, singurul lucru ”palpabil” fiind diferenţa de pe tabela de marcaj. Tehnicianul a şi mizat în aceste două jocuri, mai mult, pe ”rezerve”, dându-le încredere tinerei Tănăsie, lui Chiper, Vizitiu sau Pintea, ”piesele grele” făcându-şi doar ”rodajul”. Au fost două scoruri ”seci”, 47-14 şi 36-20, care practic ne şi asigurau calificarea în faza următoare, acolo unde meciurile deveneau eliminatorii. Doream însă să vedem cum stăm în confruntările cu ”nucile” tari, care ne-ar fi arătat, practic, la ce ne putem aştepta. Şi, spre deziluzia noastră, au urmat trei partide ”pigmentate” cu tot atâtea înfrângeri, unele mai dureroase, altele, mai uşor de trecut peste ele.
Urmat de trei eşecuri….
Chiar dacă de fiecare dată am avut confruntări grele cu ”ibericele”, credeam că, aşa cum o făcusem la ultimele competiţii oficiale, şi de data aceasta ne vom impune. Şi, după cum începuse meciul, lucrul acesta părea previzibil. Am condus cu 4-1 (min. 6), 11-8 (min. 23) şi 12-9 (min. 24), iar parcursul părea unul aşa cum ne doream. Apărare solidă şi un atac care să facă diferenţa. Dar s-a întâmplat un lucru pe care nu l-am înţeles. Din acel minut 24, totul a mers pe dos. Greşeli după greşeli, unele de-a dreptul puerile, iar handbalistele din Spania abia au aşteptat acest lucru. Au înscris de patru ori consecutiv şi au intrat în avantaj la pauză. Degringolada a continuat şi la reluare, scorul ajungând la 16-12 (min. 36). Am căzut complet, chiar dacă Cristina Neagu s-a zbătut mult pe teren, cele 6 goluri înscrise neînsemnând aproape nimic, faţă de replica palidă dată de echipierele ei în următoarele 35 de minute. Eşec usturător, 18-26, şi urma Norvegia pe care nu o mai învinsesem într-un meci oficial, în ultimii 15 ani. A fost o întâlnire ”controlată” de la un capăt la altul de nordice, nepunându-se niciun moment problema echipei învingătoare. Norvegia a condus chiar şi cu opt goluri, 23-15 (min. 50), dar nu a mai insistat pe final, astfel că ecartul a scăzut la patru ”lungimi”, 22-26, meciul cu Rusia devenind unul mai mult ”amical”, fetele lui Trefilov având deja asigurat locul întâi în grupă, după ce trecuseră de Norvegia şi Spania, iar noi nemaiputând evita poziţia a patra, ultima care ducea în ”optimi”. Am evoluat mai degajat, mai aproape de ceea ce am fi dorit. Am condus în prima repriză cu 9-6 şi 10-7, dar am intrat în dezavantaj la vestiare, 16-17. Am revenit în joc după reluare, conducând din nou la trei goluri diferenţă, 22-19 (min. 37), dar ne-am pierdut din nou, cedând cu 27-30.
Descătuşarea din optimi
De aici, totul devenea care pe care, deoarece urmau meciurile eliminatorii, cine pierdea plecând acasă. Iar în ”optimi” aveam să dăm peste campioana mondială en-titre, Brazilia, vreo cinci jucătoare evoluând la ora actuală în România, la CSM Bucureşti şi HCM Baia Mare. Handbalistele din ţara cafelei încheiaseră grupa preliminară cu patru victorii şi un egal (cu Coreea de Sud – n.red.), trecând la limită de Franţa, cu un gol înscris în ultima secundă, care le-a adus primul loc în grupa ”C”. Chiar dacă aveam în faţă actualele campioane mondiale, nivelul de joc al braziliencelor nu mai era cel de acum doi ani şi totul era posibil, iar eu unul credeam cu tărie că putem produce surpriza. Mai ales că, din ţară, criticile la adresa ”tricolorelor” nu conteneau, iar o eventuală înfrângere ne-ar fi lăsat fără nicio şansă de calificare pentru Jocurile Olimpice de anul Viitor, de la Rio. Şi aveam să vedem până la încheierea competiţiei o altă naţională a României. Una schimbată total în bine, extrem de motivată şi determinată, cu o ”răutate” în joc aşa cum nu am văzut-o, poate, nicicând. Este meritul lor, dar şi al tehnicianului suedez, care a ştiut să le aducă la forma optimă chiar atunci când trebuia. Nu am avut aproape nicio emoţie, jocul curgând mereu în favoarea noastră. Am condus ostilităţile, cu o Aurelia Brădeanu strălucitoare la cei 36 de ani, care a înscris nu mai puţin de 7 goluri, fiind secondată cu brio de Neagu (6 g) şi Nechita (5 g), dar şi cu o Paula Ungureanu greu de învins între buturi. A fost 13-8 la pauză, însă am avut şi un moment de nelinişte, când braziliencele s-au apropiat la 19-20. Nu ne-am mai pierdut ca altă dată, iar calificarea a fost una pe deplin meritată, lucru care le-a descătuşat practic pe fetele noastre.
Sferturi cu prelungiri
Optimile de finală aveau să mai consemneze o surpriză de proporţii, Polonia eliminând Ungaria, după 24-23, în timp ce Franţa trecea cu 22-21 de incomoda reprezentativă a Spaniei. Următorul adversar pe care aveam să-l întâlnim era chiar echipa ţării gazdă, Danemarca, creditată cu şanse la medalii, chiar dacă în grupe se ”împiedicase” de Muntenegru şi Ungaria, dar eliminase lejer în ”optimi” vecina Suedia. Plecam, în mod normal, cu şansa a doua, dar fetele noastre aveau să facă din nou un meci de senzaţie, chiar dacă în tribune s-au aflat 12.000 de danezi. Am început perfect, am închis poarta, iar în atac, Cristina Neagu avea să fie devastatoare. După primele 30 de minute, 13-10 pentru noi. Urma o a doua parte decisivă. Ne-am menţinut la timonă tot timpul, gazdele fiind nevoite să alerge tot timpul pentru a întoarce rezultatul. Vor egala în ultimul minut la 27, dar, la ultima fază a meciului, am beneficiat de o aruncare de la 7 metri, care putea să ne trimită în semifinala de vis. Cea mai bună jucătoare, Neagu, avea să fie înger şi demon, ea ratând, trimiţând meciul în prelungiri. Am crezut că totul este compromis, că vom ceda psihic, specific nouă românilor, mai ales că gazdele au şi condus pentru prima dată în acest joc, cu 28-27. Am fost însă extraordinare, iar cu trei secunde înainte de final, Adriana Nechita avea să înscrie golul victoriei.
În aceeaşi fază, alte două mari surprize. Polonia a mai făcut o ”victimă”, trecând de una din favoritele la titlu, Rusia (21-20), în timp ce Olanda trimitea acasă Franţa (28-25).
Victime ale greşelilor de arbitraj
În semifinale, din nou faţă în faţă cu Norvegia, care învinsese Muntenegru cu 26-25. Veneam după un meci extenuant, cu prelungiri, iar nordicele plecau favorite. Nu avea însă să mai fie partitura din grupe şi doar neşansa şi greşelile grave de arbitraj ne-au privat de o calificare pe care am fi meritat-o cu prisosinţă. De fapt, titlul mondial avea să se decidă în această partidă. După cum s-a desfăşurat prima repriză, părea aceeaşi piesă din grupe. Norvegiencele au impus ritmul, dar nu au reuşit o desprindere decisivă. S-a marcat mult de ambele părţi, apărările fiind punctul nevralgic, 17-14 la pauză. Altceva a fost însă în cel de-al doilea mitan. Ale noastre au fost mult mai exacte în defensivă, au închis culoarele din faţa Paulei, iar în atac am profitat aproape de orice ”breşă”. Am egalat şi am preluat conducerea, iar la 23-22 (min. 50), Neagu a lovit bara, balonul a căzut în poartă, dar cei doi sloveni au lăsat jocul să continue, Norvegia egalând pe contraatac. O a doua mare eroare s-a produs cu 11 secunde înainte de finalul prelungirilor, atunci când nordicele au făcut forţare în atac, dar mingea le-a fost acordată tot lor. Greşeli grave de arbitraj, care ne-au privat, poate, de medalia de aur.
Cele două finale aveau să fie fără istoric. Neagu şi colegele ei au ”demolat” pur şi simplu Polonia, conducând de la un capăt la altul ostilităţile, conducând la un moment dat chiar şi cu 12 goluri diferenţă. S-a terminat 31-22, cu Neagu care a înscris 10 goluri, asigurând-şi în acelaşi timp titlul de golgeteră cu cele 63 de puncte marcate, dar şi de cea mai bună handbalistă a mondialului din Danemarca. Performanţă excepţională a fetelor noastre, care vine după o ”secetă” de 10 ani, atunci când în Rusia cuceream argintul, pierzând finala în faţa ţării gazdă. BRAVO FETELOR! Meci fără istoric şi în finala mare, Norvegia cucerind un nou titlu, după 31-23 cu surprinzătoarea echipă a Olandei.
LOTUL ROMÂNIEI:
GABRIELA SZUCS (6 goluri), ADRIANA NECHITA (31 g), CRISTINA PINTEA (7 g), CRISTINA NEAGU (63 g), AURELIA BRĂDEANU (23 g), GABRIELA PERIANU (8 g), LUCIANA MARIN (3 g), VALENTINA ELISEI (24 g), OANA MANEA (25 g), ANA MARIA TĂNĂSIE (11 g), MELINDA GEIGER (15 g), ELIZA BUCESCHI (30 g), PATRICIA VIZITIU (7 g), LAURA CHIPER (15 g) – jucătoare de câmp;
PAULA UNGUREANU, IONICA MUNTEANU (1 G) –PORTARI.
ANTRENORI: TOMAS RYDE (principal), COSTICĂ BUCESCHI (secund).
Echipa ideală a Campionatului Mondial de Handbal Feminin – 2016
Portar: Tess Wester (Olanda)
Extrema dreaptă: Jovanka Radicevici (Muntenegru)
Inter dreapta: Nora Mork (Norvegia)
Centru: Stine Oftedal (Norvegia)
Pivot: Heidi Loke (Norvegia)
Inter stânga: Cristina Neagu (România)
Extrema stângă: Valentina Ardean – Elisei (România)
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.