Tradiţii hunedorene încă vii, de Bobotează

În cea de-a şasea zi a anului credincioşii ortodocşi celebrează Boboteaza. Un moment în care vechi tradiţii şi superstiţii reînvie. Păstrătorii lor sunt convinşi de puterile miraculoase ale apei sfinţite în această zi, despre care cred că poate vindeca boli trupeşti, dar şi rătăciri ale sufletului. Iar în judeţul Hunedoara încă mai sunt sate unde obiceiurile se încăpăţânează să nu moară. 

Roşcani este unul dintre satele hunedorene unde oamenii încă nu au renunţat la tradiţionala procesiune de Bobotează

Printre cele 12 sărbători importante creştine se numără şi Boboteaza (Botezul Domnului), celebrată în fiecare an, în cea de-a şasea zi a noului an. Sărbătoarea a­minteşte de prezentarea lui Hristos în lume şi botezul său la apa Iordanului, la împlinirea vârstei de 30 de ani. Sărbătoarea se mai numeşte şi Epifanie, Teofanie sau Arătarea Domnului. Ea figu­rează printre sărbătorile creşti­ne încă din secolul al treilea, alături de Crăciun şi de Paşte. Evenimentul Bote­zului în Iordan este descris de toţi evangheliştii. Ei a­mintesc cum Iisus a venit din Galileea la râul Iordan, unde boteza Ioan, cerând să fie şi el botezat. În unele zone, în ziua de Bobotează, după liturghie, preotul împreună cu enoriaşii fac o procesiune spre un lac, râu sau un izvor, pentru slujba sfinţirii apelor. Acesta fiind momentul când se sfinţesc toate apele, preotul se duce la o apă, pentru a arunca crucea. Dacă este frig, iar apele au îngheţat, se pregăteşte o cruce de gheaţă, pentru a marca locul slujbei.

Cine cade pe gheaţă, se mărită

La sfârşit, preotul aruncă în apă o cruce de lemn, iar feciorii satului se aruncă să o scoată, în ciuda gerului „de Bobotează”, care crapă pietrele. Doar bărbaţii curajoşi sar în apă, ca să aducă crucea înapoi, iar despre cel care va scoate crucea din apă se spune că va avea noroc tot anul. Se crede că în ziua aceasta toate apele pământului sunt sfinţite, aşa că în următoarea săptămână, ba chiar opt zile încheiate, până la sfârşitul praznicului, nimeni nu spală rufe. Mai mult, apa sfinţită luată acum are puteri miraculoase: se spune despre această apă că nu se strică niciodată. Se mai spune că, în noaptea de Bobotează, tinerele fete îşi visează ursitul. Pentru asta, ele trebuie „să fure” puţin busuioc de la preot şi să-l pună sub pernă. Bărbatul care le va apărea în vis este cel de care îşi vor lega desti­nul. O altă superstiţie spune că fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează se vor mărita, cu siguranţă, în acel an.

Tradiţii vii, la Roşcani

Părintele Victor Şuiaga, din Roşcani, este unul dintre păstrătorii tradiţiei hunedorene. Preot de aproape 40 de ani, părintele spune că a respectat dintotdeauna tradiţia locului şi nu a întrerupt niciodată, nici chiar în timpul regimului comunist, amplele procesiuni de Bobotează. „Îmi mai spunea câte un secretar de partid să nu mai fac asta, dar eu nu m-am oprit niciodată de frica lor. De altfel, nici pe conducătorii ţării nu îi pomeneam la slujbă. Făcuseră prea mult rău… Şi acum tradiţiile se mai păstrează. Sau, cel puţin o parte din ele. Ţin minte că era sora mea domnişoară, iar pe vremea aia fetele îşi ascun­deau mărgelele sub preşul de la uşă, peste care avea să calce preotul. După aceea, purtau mărgelele, cu credinţa că vor fi sănătoase şi vor găsi un fecior vrednic, cu care să se mărite. Astăzi se mai cere busuiocul de pus sub pernă, însă eu nu dau busuioc dacă mi-l cere cineva aşa, în faţă. Busuiocul se fură”, povesteşte glumind peotul din Roşcani. Şi tot el adaugă că, de fapt, busuiocul e imposibil de furat. „Nu prea are nimeni cum să ia din el, decât dacă mai închide preotul ochii. Păcat, însă, că nu mai are nici cine să-l fure. Tinerii s-au împuţinat de tot, aşa că aproape nu mai sunt fete doritoare să ia busuioc, ca să-şi viseze ursitul”, adaugă cu amar părintele Şuiaga.