Cu 2016, la astrolog. Dosarele DNA, alegerile şi migraţia explicate prin mişcarea astrelor

Articolul a fost vizualizat de 1,829 ori

Stelele avertizează – trăiţi cu atenţie şi înţelepciune în anul care va urma. Astrologii spun că planeta Saturn va da tonul conflictelor în 2016. Este vorba de lupte ideologice, aspecte care vor impulsiona migraţia musulmanilor, dar şi predispoziţii către acţiuni iraţionale şi violente. Iar aceste poziţii ale stelelor se suprapun peste perioada când în România se vor desfăşura alegerile locale. 

Hunedoreanul Firicel Ciarnău este unul dintre cei mai apreciaţi astrologi din România şi unul dintre  fondatorii Asociaţiei Astrologilor din România

Hunedoreanul Firicel Ciarnău este unul dintre cei mai apreciaţi astrologi din România şi unul dintre fondatorii Asociaţiei Astrologilor din România

Astrologul Firicel Ciarnău este vestit în domeniul său. Dascălul astrologilor români, adică profesorul a generaţii întregi de suflete pornite în univers în căutarea cunoaşte­rii, stă în Simeria, dar ţine cursuri în toată ţara, cu precădere la Bucureşti. În domeniul său, sfaturile şi predicţiile sale sunt respectate. Acum a desluşit căile stelelor în anul care ni se aşterne în faţă, un an deloc uşor. Saturn, o planetă dură, considerat „procurorul zodia­cului”, se va afla în zodia Săgetătorului. „Aş porni ana­liza, dar aş menţiona şi anul 2014, mai ales că trebuie să ne referim la mişcarea plane­tei Saturn, planetă care stă cam doi ani şi jumătate într-o zodie şi mai iese puţin din graniţe, doar când este în mişcare retrogradă. În 2014 se afla în Scorpion, zodia cu… misterele. Aici a „ajutat” la scoaterea lucrurilor ascunse, a gunoiului la suprafaţă. Astfel, a început „Dosariada”. În 2015, a părăsit pentru o vreme Scorpionul – la începutul anului – pentru a intra în Săgetător, zodie care ţine de religie, spiritualitatea clasică, cum spunem noi, dar şi de marile călătorii. Dacă asociezi religia cu aceste călătorii la distanţă, nu cumva dăm de migraţia musulmană?”. Apoi, astrologul începe să detalie­ze: „În primele luni din 2015, Saturn a intrat în Săgetător, când pe ştiri a apărut atentatul de la Paris, cu tragedia de la „Charlie Hebdo”, s-a reîntors în Scorpion şi au reapărut dosarele şi, din septembrie, Saturn se întoarce în Săgetător, de unde valul mare al migraţiilor musulmane, iar această tendinţă se păstrează pe parcursul acestui an şi chiar mai mult, pentru că Sa­turn va ieşi din Săgetător abia la finalul lui 2017. Aşa că ne va da destulă bătaie de cap.” Specialiştii în desluşirea aspec­telor zodiacului spun că astrologia funcţionează excep­ţional, totul e să stai să observi, să vezi cum lucrează, spune Ciarnău: „Anii sunt buni sau răi, toţi au aspecte bune sau negative, dar depinde de cum reuşeşte fiecare să le facă faţă. Acum religia şi conflictele ideologice vor fi pe masa negocierilor. E prim-planul lui 2016.”

Alegeri „retrograde”

Printre altele, astrologul din Simeria a înfiinţat Şcoala Fidelia, unde au absolvit unii dintre cei mai cunoscuţi astrologi autohtoni

Printre altele, astrologul din Simeria a înfiinţat Şcoala Fidelia, unde au absolvit unii dintre cei mai cunoscuţi astrologi autohtoni

2016 este un an important pentru România, care va trece în luna iunie prin alegeri locale. Iar  astrologii spun că, din păcate, nu este un moment prielnic pentru alegeri înţelepte: „Nu vom  duce lipsă de conflicte în acest an şi cred că autorităţile nu au ţinut cont de datele astrologice  când au fixat data alegerilor locale în luna iunie. Ar fi existat perioade potrivite, mult mai bune.  În schimb, le-au anunţat în iunie, când vor fi câteva planete retrograde şi e de ştiut că planetele  retrograde dau peste cap toată treaba. Se crează un soi de haos, o bulversare a ceea ce  cunoaştem”, explică astrolo­gul, care poate da şi un exemplu: „Vorbim de dinamismul acestei  perioade, că avem un an activ în 2016. Nu e suficient că Saturn e în Săgetător, care e semn de  foc. Prin Săgetător, din martie şi până în luna mai, se va plimba planeta Marte, care e cunoscut  ca fiind zeul războiului, o perioadă când apar conflicte şi se dinamizează toate acţiunile. Marte  va fi aici împreună cu Saturn, de parcă s-au înţeles să se adune în aceeaşi zodie. Ei sunt  „maleficii” zo­diacului”. Şi, chiar dacă Firicel Ciarnău zâmbeşte, nu e de glumit, pentru că  această perioadă se suprapune peste campania electorală care se arată astfel una dură. „Şi nu e tot: din august, Marte e în mişcare retrogradă în Scorpion, să fie colac peste pupă­ză. Mai ales în perioada de mişcare retrogradă, din 18 aprilie până în 30 iunie, Marte va impulsiona acţiuni agresive şi haotice, o perioadă care prinde şi momentul electoral. Cum Marte este iraţional, vă puteţi da seama ce va fi”, avertizează astrologul. Mai mult, Saturn cu Neptun vor face un careu pe întreg parcursul anului – este limbajul specializat al astrologilor care s-ar traduce astfel: „Neptun este în zodia Peştilor şi, cu Saturn în Săgetător, cele două vor fi în cuadratură, care nu este un aspect prea comod. Optimiştii nu îi spun aspect negativ, ci implusio­nant, care te pune la muncă. Acest careu va ridica o întrebare asupra căreia oamenii meditează de multă vreme, adică: religia este acelaşi lucru cu spiritualitatea? Sa­turn o fi el procurorul zodiacului, dar este şi înţeleptul care te pune să te gândeşti profund, să alegi şi să iei o decizie. Neptun este cea mai spirituală planetă, astrul care se ocupă cu iubirea divină. Mulţi oameni confundă religia cu spiritualitatea, iar acum au şansa să realizeze că religia este doar o parte din spiritua­litate”.

Grijă la finanţe

Firicel Ciarnău este nu numai dascălul a peste 2.000 de cursanţi în ale astrologiei, ci şi autorul volumului”Bazele astrologiei”

Firicel Ciarnău este nu numai dascălul a peste 2.000 de cursanţi în ale astrologiei, ci şi autorul volumului”Bazele astrologiei”

Planeta Mercur, care are de obicei trei perioade retrograde într-un an, are promoţie în 2016. Prima este chiar la începutul anului, între 5 şi 25 ianuarie, urmează cea dintre 28 aprilie şi 22 mai, apoi între 20 august şi 22 septembrie şi ultima ne scoate din an, între 19 decembrie şi 8 ianuarie 2017, indică astrologul: „Mercur este planeta care răspunde de intelect, de raţionament, când această planetă e în mişcare retrogradă dă nişte predispoziţii ciudate, când omul parcă nu gândeşte şi ia decizii aiuritoare. Eu vă recomand să nu luaţi decizii serioase în aceste intervaluri”. În 2008, la un congres al brokerilor unde a fost invitat, Firicel Ciarnău a prezentat un studiu referitor la relaţia dintre mişcarea plane­telor şi piaţa bursieră: „De câte ori ai un Mercur retrograd, începe criza şi pică bursa. E normal să vezi lucrurile astea chiar dacă nu eşti astrolog. Brokerii şi-au notat ce le-am spus şi ţin cont de sfaturi de atunci”. Firicel Ciarnău se declară un optimist incurabil, aşa că de multe ori preferă să vadă partea plină a paharului, dar asta nu îl împiedică să atragă atenţia asupra piedicilor, chiar dacă nu are năravul unor astrologi de a trâmbiţa dezastre de neocolit: „Dacă Saturn se plimbă prin Săgetător, se întâmplă să le dea de lucru serios săgetătorilor, care vor trebui să se gândească serios ce vor să facă cu viaţa. Opo­ziţia în astrologie ştim că este dureroasă, iar acum Gemenii sunt în opoziţie cu Săgetătorul. Lor o să le fie dificil în acest an, iar cuadratura se face cu Peştii şi Fecioara, lucru care nu e prea grozav pentru nativii zodiilor. Norocul „fecioarelor” vine de la Jupiter – „marele benefic”, care trece prin zodia lor. Aceste zodii sunt cele vizate cu precădere de aspectele din acest an”, spune astrologul, care are şi un sfat pentru ei: „Măsuraţi de cinci ori şi tăiaţi o singură dată”. Oamenii avertizaţi şi atenţi ar putea să gestioneze corect aceste situaţii, cred învăţaţii: „Poziţionarea plane­telor pe cer dă predispoziţii, noi avem o vorbă: astrele predispun, iar oamenii dispun. Ar fi grozav ca oamenii să fie înţelepţi şi să poată evita aspec­tele negative”, spune Ciarnău care arată că vom avea în 2016 şi câteva perioa­de de linişte. Din septembrie, când planeta Jupiter intră în semnul Balanţei, oamenii vor simţi nevoia de echilibru.

Astrele despre Hunedoara

„Fiecare oraş sau ţară are o hartă natală. Eu iau în calcul naşterea României de când a fost proclamată independenţa, de când România este considerată stat. E drept că planetele ne influenţează pe toţi, dar lucrurile depind şi de harta natală a ţării sau aşezării. Planetele momentului se suprapun peste poziţiile lor din harta natală. La oraşe, se ia în calcul data atestării”, lămureşte astrologul. Astfel, pentru Hunedoara, harta natală se desenează la 30 August 1265: „În astrograma munici­piului Hunedoara, Saturn este în Gemeni, o planetă care în această perioadă este în Săgetător, exact în zodia opusă. Pe limbajul nostru: Saturn în tranzit este exact în opoziţie cu cel din harta natală – asta este o chestie cam dură! Să ne amintim – dreptate, justiţie, nu neapărat anchete şi va exista această influenţă mai ales între 25 martie şi 13 august. Alegeri, nu? Iar Saturn va fi în mişcare retrogradă, lucru care înseamnă că alegerile locale vor fi sub semnul ambiţiilor şi a mizeriilor scoase la iveală. E chiar posibil să asistăm la un adevărat spectacol când vor fi campaniile electorale. Din punct de vedere politic, chiar vom trăi momentul, iar asta este valabil şi pentru Deva”. Un aspect benefic se va înregistra din 8 ianuarie şi până în septembrie, când Jupiter este în zodia Fecioarei şi se plimbă peste Soarele natal şi Martele din harta Hunedoarei: „Acest lucru va activa, va da forţă şi ambiţie de a realiza nişte lucruri. Oamenii de aici se pot decide să acţioneze, comunitatea va fi activă. Mai mult, Uranus, în 2016, se plimbă peste Luna natală, lucru care poate duce la schimbări serioase, mari şi realizări în domeniul cultural-artistic şi eu cred că, fiind vorba de Hunedoara, castelul va fi în centru atenţiei”.

Astrele despre Deva

La Deva, astrograma este calculată după data de 2 Mai 1269, unde „Jupiter va fi conjunct cu Jupiter din harta natală a Devei, lucru care este extraordinar, şi în trigon – alt aspect pozitiv – cu Soarele, Uranus, Luna, Mercur, o mulţime de planete, lucru care aduce prosperitate şi rea­lizări”. Acest aspect „grozav” este urmat şi de un… “dar” serios: „Marte va fi în Scoprion, în opoziţie cu acea grupare de planete din 3 Ianuarie până în 2 August, în mişcare retrogradă din 18 aprilie până în 30 august, lucru care înseamnă lupte politice dure, practic se vor arăta unii pe alţii cu degetul, vor fi reproşuri de ambele părţi, lucruri mizera­bile care ies la iveală. Asta poate fi, optimist vorbind, o viaţă dinami­că”. Iar peste, orgoliile vor fi cu carul, atenţionează astrele. Mai mult, din 8 februarie se intră în Anul Maimuţei de Foc: „O perioadă „jucăuşă”, plină de ironii, şotii, aventură, sinceritate. Maimuţa face parte din triunghiul egoist, împreună cu Şobolanul şi Dragonul, cu personalităţi puternic polarizante, se opun influenţelor distructive, orientate spre performanţă şi progres. Dacă ne gândim la perioada electorală, poţi spune un singur cuvânt: „maimuţăreală!”.

Firicel Ciarnău, profesorul astrologilor

„Observi ceva, apoi urmăreşti dacă s-a realizat. Poţi să crezi sau nu, astrele tot te influenţează”, crede Firicel Ciarnău. Bărbatul a terminat cu brio Facultatea de matematică din Cluj-Napoca, în promoţia 1985. A ajuns profesor de matematică la o şcoală din Haţeg, apoi a predat la Călan şi la Deva. Şi-a luat toate gradele didactice, dar acum opt ani a prins curaj şi a renunţat la învăţământ pentru a se dedica unor ştiinţe unde matematica se împleteşte cu viaţa: astrologia şi numerologia. Prima dată s-a întâlnit cu astrologia într-un pod: “Prin ’87, am găsit nişte cărţi vechi în podul casei unui prieten. M-au fascinat, mai ales o carte din 1939. După Revoluţie, am început serios studiul astrologiei, mai ales că exista un alt acces la informaţii”, povesteşte fostul profesor. Este unul dintre fondatorii Asociaţiei Astrologilor din România şi a înfiinţat Şcoala Fidelia, locul de unde au ieşit “pe piaţă” unii dintre cei mai cunoscuţi astrologi autohtoni. Are deja două mii de cursanţi pregătiţi, oameni care au studiat cu Firicel Ciarnău, o cifră care reprezintă cam trei sferturi dintre astrologii României. „Printre ei sunt chiar astro­logi care au studiat individual şi au ajuns nume cunoscute, iar eu m-am trezit că s-au înscris la cursurile mele. Asta pentru că eu sunt pedagog, profesor şi am informaţiile foarte bine structurate: aşa au putut să-şi ordoneze cunoştinţele. Mulţi dintre ei se înscriu şi la numerologie”, spune simerianul, care în 2014 a fost declarat „astrologul anului”. Este şi omul pe care posturile centrale îl sună atunci când au nevoie de recomandări pentru un astrolog pe diverse emisiuni. Nu îi plac cei prăpăstioşi: „Şi între astrologi există dintre cei care spun că desti­nul este clar şi nu ai ce-i face, dar eu cred altceva – cred în liberul arbitru, chiar nu cred că există cineva, un păpuşar care ne trage de sfori şi ne consideră simple păpuşi. Cred că eu am libertatea de a decide ce fac. Este un lucru din care izvorăşte optimismul şi încrederea mea: nu sunt nici omidă, nici rob. Eu cred că liberul arbitru este cel mai mare dar, după viaţă, pe care ni l-a dat Dumnezeu.”

About Laura Oană