Legea de anulare a penalităţilor la datorii a fost promulgată de preşedinte

Articolul a fost vizualizat de 1,282 ori

Legea de aprobare a unei OUG care prevede că persoanele fizi­ce şi firmele vor putea solicita ANAF, printr-o cerere scrisă, să li se amâne sau anuleze plata penalităţilor de întârziere şi dobânzilor aferente datoriilor la bugetul de stat a fost promulgată de Klaus Iohannis.
Guvernul a aprobat, în octombrie, Ordonanţa nr. 44/2015, care stabileşte posibilitatea de anulare a penalităţilor de întârziere, precum şi a unei cote de 54,2% din dobânzi pentru toţi contribuabilii persoane fizice, persoane juridice sau alte entităţi fără personalitate juridică care datorează obligaţiile de plată la bugetul general consolidat, fără nicio discriminare, dacă îndeplinesc condiţiile impuse de lege.

Care este condiţia

penalit datoriiAstfel, persoanele fizice şi firmele care aveau la 30 septembrie datorii la bugetul de stat vor fi scutite de penalităţile de întârziere dacă achită obligaţiile principale de plată până la 31 martie 2016. Totodată, acestea vor beneficia de amânarea la plată a obligaţiilor de plată accesorii, până la data soluţionării cererii de anulare a accesoriilor sau, în cazul în care nu se depune cererea de anulare a accesoriilor, până la 30 iunie 2016 inclusiv, pentru contribuabilii care notifică Fiscul.

La ce obligaţii acţionează facilităţile

În categoria obligaţiilor de plată accesorii vizate intră penalităţile de întârziere, o cotă de 54,2% din dobânzi şi o cotă de 77,1% din majorările de întârziere datorate de contribuabili până la data intrării în vigoare a unei legi din 2011 care modifica şi completa o ordonanţă privind Codul de procedură fiscală.
Facilităţile se aplică obligaţiilor de plată principale restante la 30 septembrie 2015, inclusiv celor principale declarate suplimentar de contribuabil prin declaraţie rectificativă prin care se corectează obligaţiile fiscale principale cu scadenţe anterioare datei de 30 septembrie 2015, inclusiv.
Totodată, sunt valabile pentru obligaţiile de plată principale cu termene de plată până la 30 septembrie 2015, inclusiv, şi stinse până la această dată şi celor principale cuprinse în decizii de impunere emise urmare a unei inspecţii fiscale în derulare la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.
Prevederile sunt aplicabile şi obligaţiilor de plată reprezentând TVA cu scadenţe de până la 30 septembrie şi care rezultă din înscrierea în rândurile de regulari­zări din decontul de TVA a taxei colectate prin care se corectează taxa pe valoarea adăugată cu scadenţe înainte de 30 septembrie.

Facilităţi doar la cerere

Pentru a beneficia de facilităţile prevăzute de ordonanţa de urgenţă, contribuabilul poate depune fie o singură cerere pentru toate facilităţile, fie câte o cerere pentru fiecare facilitate la organul fiscal compentent.

About Administrator