Ceea ce se previziona de mai mult timp s-a întâmplat în cele din urmă: Complexul Energetic Hunedoara a intrat în insolvenţă. Potrivit Cererii de Deschidere a Procedurii Insolvenței depusă la Tribunalul Hunedoara de către CEH, datoriile acestuia sunt în valoare de peste 1,5 miliarde de lei. Principalii creditori sunt Statul Român, cu 496.627.233 lei, Băncile, cu 437.230.573 lei, Administrația Fondului de Mediu, cu 538.216.725 lei, în timp ce furnizorii de servicii și materiale au de recuperat 166.310.229 lei.
Administratorul judiciar, o surpriză nu prea plăcută
Marele favorit la preluarea funcţiei de administrator judiciar la Hunedoara era Euro Insol, compania lui Remus Borza, actual administrator judiciar la Hidroelectrica. Borza era propus de stat, prin Ministerul Energiei, şi de un grup de creditori, dintre care Deloitte şi Energomontaj, cu creanţe cumulate de peste patru milioane de lei.
Administrator judiciar a fost desemnată însă Casa de Insolvenţă GMC Craiova SPRL, firmă înfiinţată în primăvara lui 2015. În portofoliul său a figurat fabrica de vagoane ROMVAG Caracal, care este acum în faliment. Trist palmares!
CEH, Pasăre Phoenix?
Un lucru este evident la acest moment: Complexul Energetic Hunedoara, aşa cum îl ştim acum, nu va mai rezista mult timp. Din momentul intrării în insolvenţă, orice scenariu este posibil. În cel mai optimist caz, putem spera la o relansare economică, cu opţiune privată. Tratamentul sugerat de ministrul Energiei, Victor Grigorescu, este limpede: “Să ne ferim de… ceea ce înseamnă politizare, corupţie şi risipă”, oficialul acuzând aceste trei lucruri rele ca stând la baza situaţiei disperate în care se află Complexul Energetic Hunedoara.
O depolitizare şi decăpuşare a CEH s-ar putea face dacă un operator privat puternic din energie ar cumpăra colosul economic. Pe acest scenariu, privatizare cu investitor premium, putem vorbi de o renaştere a energeticii hunedorene.
… sau fier vechi?
Dar tot atât de bine putem vorbi de îngroparea ei, dacă firma interesată să cumpere CEH nu e decât acoperire a unor interese cu finalitate în dispariţia celor aproape 7000 de locuri de muncă cât are în prezent Complexul. Deja, la nicio săptămână de la intrarea în insolvenţă, aflăm că CEH este curtat de o companie germană în vederea unei posibile achiziţii. Nu se face cunoscut numele companiei germane! Dacă nu este unul dintre titanii energetici europeni, cine şi de ce s-ar putea arăta interesat de achiziţionarea unui pachet de acţiuni la unul dintre cei mai ineficienţi producători de energie din ţară, a cărui pondere totală în găleata energetică naţională nu trece de 3 la sută? Un singur răspuns avem aici. Investitorul e o firmă care miroase de la distanţă o posibilitate ca la o investiţie de 1 leu să scoată un profit de 10 lei. Surse din piaţă spun că, vândut la fier vechi, Complexul Energetic Hunedoara i-ar aduce proprietarului circa 100 de milioane de euro.
Inventarul furtăciunilor
Pe spartul târgului, se pare că la CEH s-au făcut în ultimele zile o serie de plăţi suspecte şi s-au plătit prime dincolo de îngrădirile legale. Prin urmare, ministrul Energiei a decis să trimită Corpul de Control la CEH. O dată şi-o dată trebuie făcut un inventar al furtăciunilor.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.