Domeniul schiabil Şureanu, Elveţia Estului

La 80 de kilometri de Sebeş şi un drum cu maşina de aproximativ o oră şi jumătate se întinde un paradis ascuns şi, deocamdată, puţin umblat al sporturilor de iarnă: domeniul schiabil Şurea­nu. Puţină lume a aflat de existenţa acestuia, având în vedere că zona de agrement a fost inaugurată în urmă cu numai şase ani, însă tot mai mulţi turişti urcă dincolo de Oaşa, în căutare de mişcare în aer liber, bună dispoziţie şi aventură. REPLICA a fost, pentru dumneavoastră, în para­disul ascuns din Şureanu şi aduce povestea sa pasionaţilor sporturilor de iarnă, dar şi celor care caută peisaje de vis. 

În week-end sute de schiori şi turişti „dau năvală” în Şureanu, pentru câte o tură de aventură pe schiuri,
într-o zonă mai puţin umblată, deci exclusivistă

Mai întâi autostrada curge largă până la Sebeş. Apoi, drumul porneşte în sus, către Valea Nedei, Căpâlna şi Şugag. Cu cât înaintezi, cu atât mai mult zăpada se strânge, coboară spre tine din toate părţile. Răsăritul e o poveste dintr-o altă lume, căci soarele umple cu lumina lui proaspătă toate văile, ascuţind vârfurile brazilor. Sus, departe, pe culmile către care mai ai drum de aproape o oră, iarna a aruncat în neştire o chiciură albă, care acum străluceşte în soare ca miliarde şi miliarde de oglinzi ale furnicilor. Imaginea care se înalţă, deschi­zându-se, chiar înainte, îţi taie respi­raţia. Fagi cu coroanele albe, ca nişte rochii cu crinolină, amestecaţi de-a valma cu vârfurile de ţepi ale coniferelor sporesc farmecul de poveste al drumului. Drumul urcă. Sus, tot mai sus, până spre poieni întinse – Luncile Prigoanei şi Poarta Raiului, acolo unde un investitor şugubăţ a ridicat nici mai mult, nici mai puţin, decât hotelul Sfântul Petru. Ca să ajungi până acolo, însă, ai nevoie de o maşină de teren. Sau cel puţin de lanţuri serioase pentru zăpadă. Alunecările şi derapajele ar putea bloca zeci de maşini, iar a scoate un autoturism dintr-o râpă plină de zăpadă nu e o trebuşoară deloc simplă.

Lacul cu călugări, în cer

Sus, la Oaşa, cerul a coborât pe ape. Pe oglinda vălurită a lacului curg, cu repeziciune, norii. Totul în jur e alb şi albastru, sclipitor şi curat! Iar lumina curge ca un lapte transparent peste această lume mirifică. Atât de frumos şi de ireal, încât nu te-ai mira dacă, dintre arborii ninşi ori dintre norii diafani care aleargă pe deasupra lacului, ar apărea Crăiasa Zăpezii, ori cine ştie ce altă închipuire a poveştilor copilăriei. Nu degeaba locului acestuia turiştii străini i-au spus „Elveţia Estului”. Undeva, dincolo de lac, se zăreşte turla înaltă a unei biserici albe. Probabil Mănăstirea Oaşa, îţi spui. Vei trece pe lângă ea. Nici n-ai cum să ocoleşti cuibul acesta al credinţei, cu călugării lui aspri, căţăraţi în cer. Drumul trece pe la poarta mă­năstirii. Apoi urcă şi urcă, răbdător, dezvăluind la fiecare cotitură, noi şi noi frumuseţi. Câteva zeci de minute şi ai ajuns. Aşa că ieşi din poveste şi vis pentru a intra în spaţiul aventurii.

Şureanu, acoperişul de zăpadă al lumii

 Se apropie week-end-ul, iar la baza telescaunului, acolo de unde porneşte şi unul dintre  teleschiuri, începe să fie aglomeraţie. Locurile de parcare vor fi, fără îndoială, insuficiente. În  comparaţie cu alte staţiuni, aici nu urcă foarte multă lume. Cu toate astea, domeniul schiabil  Şureanu începe să fie din ce în ce mai cunoscut. Şi tot mai căutat. Tocmai pentru sălbăticia lui.  „Mai pe dreapta! Mai pe dreapta! Atenţieee! Vinee! Urcaţi!”. Telescaunul te poartă apoi  deasupra lumii, încet, în bătaia vântului care şfichiuieşte obrajii. Vremea s-a încălzit bine, cu  vreo 14-15 grade, însă aici, pe culme, tot frig e. Mai ales dacă suflă vântul. Departe, în zare,  rămase în stânga, jos, pe culmile care urcă, iar apoi coboară domol către vale, se zăresc câteva  căsuţe de poveste. Norii curg şi mai repede parcă, iar telescaunul te urcă până sus, pe acoperişul de zăpadă şi lumină al lumii din Şureanu, acolo unde începe veselia şi aventura.

Schiori, pârtii şi lupi

Mai întâi şi-a căutat tacticos un loc de parcare. Pentru ca să-l întâlneşti sus, alături de alţi turişti, veniţi aici mai ales din judeţele Cluj şi Bistriţa. Cine vrea în Şureanu, iubeşte sălbăticia. Iar Klaus, braşoveanul de origine germană, tocmai pentru asta revine în fiecare iarnă din Germania în România. „Ca pârtii, România se poate compara acum cu Germania. Pentru că nici în Germania nu sunt prea multe domenii schiabile. Doar două mari, în rest pârtii mai mici, la fel ca aici. În Austria, sigur, e altceva! Numeric vorbind, pârtiile din România nu se pot compara cu cele din Austria. Ca peisaj, însă, ca frumuseţe a locurilor, sigur da. Eu vin aici tocmai pentru că e mai retras. În Şureanu nu ajunge toată lumea, aşa că nu e aglome­raţie, ci un pic sălbăticie”, mărturiseşte Klaus. Sălbăticia nu e, de fapt, doar o metaforă. Îi place să umble singur pe culmi, cu schiu­rile, aşa că a avut ocazia să vadă sălbăticie în adevăratul sens al cuvântului: „Chiar am alungat un lup pe care-l văzusem cam pe culmea de acolo, povesteşte, arătând undeva, mai jos, înspre stânga. Iar un animal, probabil o corcitură între câine şi lup, m-a însoţit, cu altă ocazie, vreme îndelungată pe munte”. Klaus nu şi-a ieşit din fire. Schiază din copilărie şi, după cum calcă, se vede că e obişnuit cumva cu toate astea. Un fel de om al muntelui, în adevăratul sens al cuvântului. Zice că nu se omoară foarte mult cu pârtiile bătute de toată lumea. El e mai mult un explorator. Îi place să se aventureze şi să descopere singur locuri neumblate, zăpezi necălcate de picior de om.

Exclusivismul face toţi banii

Ceva mai departe, un grup de tineri şi copii se pregăteşte de coborâre, în timp ce braţul lung al telescaunului urcă pe culme, fără oprire, schiori şi turişti. Din Cluj, mai ales, din Alba, dar şi din Bistriţa. Au mai încercat cu toţii şi alte pârtii, dar s-au îndrăgostit de locul ăsta minunat, aşa că îşi aleg pârtiile după dificultate şi se grăbesc să se bucure de o zi neaşteptat de bună. Au observat că preţurile sunt doar un pic mai piperate decât în alte părţi, însă splendoarea peisajului şi nota exclusivistă a locului, fac, fără îndoială, toţi banii. De altfel, cu toţii sunt convinşi că, în anii care vor urma, zona se va dezvolta şi se va extinde. Profită aşadar acum, pentru că nu doar locul ar putea deveni altul. Mai ales vremea e schimbătoare tare aici, în vârful muntelui. Acum soarele te arde-n spate sau îţi pârjoleşte obrajii, acum se schimbă, iar norii acope­ră cerul! O pâclă cenuşie se întin­de atunci peste culme, acoperind splendidele repere, brazi risipiţi pe întinderea zăpezii, ori câte un schior avântat în afara pârtiei.

Ce cuprinde Domeniul schiabil Şureanu

Domeniul, situat între vârful Şureanu (2.059 metri altitudine) şi Vârful Pătru (2.130 metri), a fost inaugurat în 2009 şi are zece pârtii, cu o lungime cuprinsă între 600 şi peste 2.000 de metri. Domeniul include include vârfurile Auşel (2.009 metri) şi Curmătura (1809 metri). Panoramele îţi taie respiraţia: din Şureanu poţi vedea, spre sud, vârful lui Pătru, dar şi masivul Parâng, în vest se zăresc culmile Retezatului, iar în partea estică munţii Cindrel şi munţii Lotrului. Distanţa între Sebeş şi pârtiile din Şureanu este de 82 de kilometri şi se parcurge în aproximativ o oră şi jumătate. Dacă ninge abundent, zăpada poate ajunge chiar şi la un metru şi jumătate între lunile decembrie și aprilie. În prezent, pârtiile sunt dotate cu două teleschiuri și un telescaun. Ele totalizează 11.473 de metri şi sunt pentru toate gusturile, având o dispunere excelentă pe platoul alpin. Pârtiile din Şureanu sunt căutate nu numai de schiori, pentru zăpada tasată, cât şi de pasionaţii de snowboard și freeride. Coborârea din golul alpin, de la peste 2.000 la 1.900 metri altitudine se face şi prin deschiderea largă a platoului, dar se poate face şi prin pădure, iar pentru popas constructorii au gândit trei apres-ski-uri inedite ca formă arhitecturală, dintre care se remarcă apres-ski-ul Ada, cunoscut de turişti cu numele de „la Con”. Apres-ski-urile sunt situate pe versanţi diferiţi, aşa că priveliştile de care veţi avea parte vă vor încânta vizual şi vă vor oferi o imagine asupra domeniului schiabil, în ansamblul său. În prezent, accesul pe Domeniul Schiabil Şureanu se face pe ruta Sebeş-Oaşa, pe şoseaua care face legătura cu Transalpina, apoi Luncile Prigoanei şi Poarta Raiului, două zone turistice aflate la patru kilometri şi jumătate, respectiv mai puţin de doi kilometri de pârtii unde puteţi găsi şi cazare convenabilă, la pensiuni.