De vreo 5-6 ani, FC Hunedoara, care se doreşte a fi continuatoarea a ceea ce a fost cândva echipa fanion a judeţului, CORVINUL, se ”chinuie” să readucă fotbalul de pe Cerna măcar în liga secundă. După ce ultimul campionat l-a terminat pe un ruşinos loc 9, conducerea administrativă (una venită din rândul suporterilor, lipsită de orice experienţă în acest domeniu) a luat mai multe măsuri în vara anului trecut, renunţând la localnicul Mitică Gălan pe banca tehnică, dar şi la o serie de jucători ”băştinaşi”, şi mă refer aici la Răzvan Muntean, Făgărăşanu sau Robert Cristian. Pentru imagine, a fost ”uns” antrenor o mai veche cunoştinţă a hunedorenilor, care, în urmă cu mai mulţi ani, antrenase cu rezultate bune în oraşul cu castel. Au fost ”importaţi” şi o serie de jucători din diverse zone ale ţării, în ideea de a întări lotul, dar în afară de mijlocaşul Bogdan Bozian, ceilalţi nu au dovedit că sunt peste ceea ce avem în judeţul nostru. S-a impus şi acel obiectiv de promovare, iar după debutul oficial, toată lumea începuse să viseze, dar a fost readusă rapid cu picioarele pe pământ.
Una ”caldă”, alta ”rece”
Debutul în noua ediţie de campionat a avut loc la Sebiş, acolo unde Naţionalul din localitate îşi anunţase clar dorinţa de a ataca promovarea, alături de Metalurgistul Cugir. O deplasare mai mult decât dificilă, dar care avea să se termine cu o victorie surprinzătoare, dar pe deplin meritată a ”alb-albaştrilor”. Meciul a debutat abrupt, iar la prima acţiune mai consistentă a oaspeţilor s-a deschis scorul. Pătruns pe ”flancul” drept, Drăgoescu a întors pentru Bogdan Bozian (care până în vară activase la Naţional), care şi-a învins fosta echipă, cu un şut cu ”latul” (min. 10). Gazdele au ripostat, dar fără efect pe tabela de marcaj, singurul eveniment major până la pauză fiind accidentarea foarte gravă a hunedoreanului Ciumaşu (fractură de tibie şi peroneu), la un atac extrem de dur al jucătorului Avramescu, penalizat doar cu un cartonaş ”galben”. Imediat după reluare, Sebişul a fost foarte aproape de a restabili egalitatea, dar şutul expediat de Ungur, de la 18 metri, a nimerit transversala (min. 47). Ce nu au reuşit gazdele, au reuşit peste trei minute hunedorenii. Acelaşi Bozian a trimis spre poartă, Merşca a respins în faţă şi, aflat pe fază, Simionov a punctat pentru un nesperat 0-2. Oaspeţii au mai suferit o pierdere pe final, Ciucurescu fiind trimis la vestiare pentru cumul de cartonaşe ”galbene” (min. 81).
Cu cele trei puncte din deplasare, meciul de acasă cu nou promovata Performanţa Ighiu se anunţa unul în care doar diferenţa de scor părea că interesează. Pe teren însă, lucrurile au stat cu totul altfel. Sincer să fiu, în afară de faptul că ştiam că această comună se află în judeţul Alba şi este renumită pentru vinul ei, alte date nu aveam. Această mică comună, care are în componenţă 5 sate şi o populaţie de aproximativ 6500 de locuitori, a venit la Hunedoara cu o echipă de fotbal care avea să facă de râs FC Hunedoara, chiar pe arena ”Michael Klein”. Oaspeţii au început meciul ca şi cum evoluau acasă, creându-şi câteva bune oportunităţi. Pe aceste coordonate au reuşit să deschidă scorul în minutul 19, când, la pătrunderea pe partea dreaptă a periculosului David, Mardare l-a faultat în suprafaţa de pedeapsă, acelaşi fotbalist transformând cu siguranţă penalty-ul acordat. Elevii lui Victor Roşca au revenit şi au ratat câteva ocazii, dar finalul primei părţi a aparţinut tot celor de la Ighiu, care au trecut în două rânduri pe lângă 2-0. Nici schimbările din partea a doua nu au adus ceva nou în jocul gazdelor, mai mult, în minutul 73, Opîrlescu a fost eliminat, iar în minutul următor, mingea trimisă de Turuş, din lovitură liberă de la 20 de metri, a întâlnit transversala. Echilibrul pe teren s-a restabilit în minutul 78, când Bărculeţ a fost şi el trimis la vestiare, dar pe tabela de marcaj avea să fie 0-2, în minutul 86. S.Turuş l-a lansat pe contraatac pe Bălaş (intrat în minutul 61), care a pătruns în careu şi l-a ”executat” pe Raţ. Zarurile păreau aruncate, dar în primul minut al prelungirilor, din cele patru arătate de ”central”, Crengăniş a redus din diferenţă, reluând spectaculos, din plonjon, cu capul, o centrare venită de pe partea dreaptă. Ultimele speranţe într-o egalare in extremis s-au spulberat în chiar ultimul minut al prelungirilor. A fost o lovitură liberă executată foarte bine de la 20 de metri de Bozian, dar portarul a scos de la vinclu în corner. Raţ a venit şi el în careul advers, s-a executat lovitura de colţ, balonul a deviat la Trăşcan care, singur de la doi metri, a reluat în plasa laterală. Bucurie imensă în tabăra celor de la Ighiu, dezamăgire în rândul hunedorenilor, care au anulat nepermis de uşor cele trei puncte de la Sebiş.
Trei din trei
După eşecul ruşinos din etapa precedentă, FC Hunedoara s-a deplasat în judeţul Arad, la Ineu, unde nu prea pierduse în întâlnirile anterioare. Şi aşa avea să fie şi de această dată. La capătul primului sfert de oră avea să se modifice pentru prima dată tabela de marcaj. Drăgoescu a pătruns pe dreapta, i-a pasat excelent ”golgeterului” Bozian, care a marcat simplu, cu un ”lat” . Gazdele au replicat imediat, dar şutul lui Tomuţ a fost scos de la vinclu de Raţ, dar a fost spectator la ”bomba” lui Huţanu, care a nimerit transversala porţii. Cel de-al doilea mitan a avut cam acelaşi scenariu. În minutul 61, hunedorenii s-au desprins la două ”lungimi”, când rolurile s-au inversat. A centrat Bozian, iar Drăgoescu a punctat pentru 2-0. Ineuanii au reuşit să reducă din diferenţă în minutul 80 prin voleul lui Filimon din 10 metri, dar liniştea a fost adusă de cel mai bun om de pe teren, Bozian, care în primul minut al prelungirilor a fost faultat în suprafaţa de pedeapsă şi tot el a transformat. Şi a urmat ”derby”-ul judeţean, unul aşteptat cu mult interes. Anticipam o dispută extrem de echilibrată, deschisă oricărui rezultat, dar m-am înşelat, în teren existând de-a lungul celor 90 de minute o singură echipă, FC Hunedoara, care şi-a dominat copios adversarul. A fost un joc dinamic, cu faze la ambele porţi, dar ”alb-albaştrii” au speculat orice oportunitate ivită. În minutul 28 avea să fie 1-0, autorul golului fiind cine altul, decât Bozian, care a şutat de la 25 de metri, balonul a prins un ”smoc” de iarbă în faţa porţii lui Iancău, derutându-l. Putea fi 2-0 în minutul 40, atunci când Ciucurescu a urcat în atac, a centrat pe partea opusă, iar Tecsi a reluat, din semifoarfecă, în stâlpul din stânga porţii. Al doilea gol a venit în debutul actului secund, când Bozian a trimis de două ori din centrul careului în ”blocaj”, iar a treia oară a reluat din cădere, de la 7 metri (min. 49). Acelaşi fotbalist avea să-şi treacă în cont ”hattrick”-ul în minutul 63, când, scăpat singur spre poarta devenilor, a înscris cu un şut sec din interiorul careului. Situaţia avea să se înrăutăţească pentru cei de la CNS Cetate Deva, Pribac văzând direct ”roşu”, pentru un fault dur asupra lui D. Creciunesc. Golul va cădea totuşi în poarta gazdelor. Era minutul 81 când J. Vajda l-a găsit pe Suciu, care a înscris cu un şut de la marginea careului. Un joc reuşit de elevii lui Victor Roşca, iar regretul celor trei puncte cedate pe propriul teren în faţa celor de la Performanţa Ighiu era tot mai mare. Cele două victorii consecutive aveau să fie confirmate în deplasarea care a urmat în Oltenia, acolo unde Hunedoara avea să întâlnească echipa secundă a celor de la CSU Craiova, grupare care activa în prima ligă a fotbalului românesc. Tinereţea şi elanul jucătorilor din Bănie avea să fie estompată de experienţa şi pragmatismul jucătorilor de pe Cerna, care au controlat per total întâlnirea, forţând atât cât era necesar pentru a obţine cele trei puncte puse în joc. Oaspeţii aveau să înscrie câte un gol în fiecare repriză, primul în minutul 26, prin impetuosul Drăgoescu, pentru ca tabela de marcaj să o închidă Cristian Simionov, în minutul 57. Trei succese consecutive, care plasau FC Hunedoara pe poziţia secundă în seria a patra, la egalitate de puncte, 12, cu liderul, ASU Poli Timişoara. Urma meciul din propriul fief cu bănăţenii de la Nova Mama Mia Becicherecu Mic, o eventuală victorie a elevilor lui Victor Roşca aducându-i în fotoliu de lider, timişorenii urmând să stea în runda a şasea. Dar ce a urmat în cele trei etape avea să fie începutul sfârşitului pentru un vis care părea realizabil la un moment dat. (va urma)
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.