Judecat pentru că a condus băut, fostul primar Mircia Muntean are toate şansele să candideze de primar la Deva, înainte să se pronunţe o sentinţă la dosar. Mircia este expert în tărăgănarea proceselor, reuşind să ţină un dosar în judecată mai bine de zece ani, record în materie la nivel naţional.
O condamnare cât de mică, chiar şi o amendă penală, în dosarul cu băutura la volan l-ar trimite pe Mircia Muntean după gratii, însă o sentinţă în acest dosar nu va veni prea curând. Săptămâna trecută, la judecata din primă instanţă, a început audierea martorilor. Zece la număr. Jocul tergiversărilor e abia la început…
Bătălia pentru Deva se anunţă de mândră minune
Deputatul Mircia Muntean a avut termen de judecată în 14 ianuarie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Din cei zece martori au fost citaţi trei, însă s-au prezentat doar doi.
Următorul termen de judecată va fi pe data de 22 februarie. În acest ritm, doar audierile martorilor vor dura cel puţin cinci luni, deşi e de aşteptat ca oamenii propuşi de Mircia Muntean să ajungă în faţa judecătorului doar după ce vor fi chiulit la minim două termene şi li se va pune în vedere să se prezinte sub ameninţarea sancţionării contravenţionale. În aceste condiţii, vacanţa judecătorească de la vară îl prinde pe Muntean fără o sentinţă a instanţei de fond. Apt pentru a candida la un nou mandat de primar al Devei.
Deşi nu se pune problema de cod roşu electoral, Petru Mărginean are motive de îngrijorare: Mircia Muntean e un contracandidat de temut. Chiar şi candidând de la un partid „de buzunar”, cum este PSRO-ul lui Mircea Geoană. Dar Mircia Muntean este încă în cărţi pentru a merge în alegeri cu PSD. Oricum, un lucru e sigur: devenii vor avea parte de un spectacol electoral de pomină. Aproape penal, aş spune.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.