Cronicile consilierului Mariei Tereza despre Hunedoara, Ignaz von Born: „N-am înţeles ce vor să spună românii prin frate de cruce”

Unul dintre cele mai fascinante personaje din Transilvania secolului al XVIII-lea a fost Ignaz von Born, un celebru geolog şi naturist, om de ştiinţă şi consilier pe probleme miniere la Curtea împărătesei Maria Tereza. Baronul Ignaz von Born a lăsat mărturii impresionante despre viaţa localnicilor din Hunedoara şi din Transilvania sa natală. 

Ignaz von Born (1742 – 1791) a fost unul dintre celebrii oameni de ştiinţă ai secolului al XVIII-lea. Fiu al unui arendaş de mine din Transilvania, edu­cat de iezuiţi şi dedicat cercetării ştiinţelor naturale, Ignaz von Born a devenit consilier la Curtea Imperială din Viena, condusă de împărăteasa Maria Teresa. A condus o lojă masonică in­fluentă, iar unele mărturii isto­rice îl indicau ca protector al lui Horea, înaintea Răscoa­lei conduse de acesta în toamna anului 1784. A fost scriitor, geolog şi mineralog, iar două dintre mineralele desco­perite, bornina şi bornitul, îi poartă numele. Aflat într-o călătorie de studii prin Banat, Transilvania şi Ungaria, în vara anului 1770, Born a trimis o serie scrisori către prietenul său, geologul german Johann Jakob Ferber, în care a oferit detalii despre locurile vizitate, despre comorile minelor din Ardeal, dar şi despre peripeţiile prin care a trecut. Călătoria l-a adus şi pe meleagurile Hunedoarei, unde a rămas uimit de minele Săcărâmbului şi de viaţa localnicilor. După ce a vizitat oraşul Timişoara şi apoi mai multe mine din Banatul Montan, Ignaz von Born a ajuns, în vara anului 1770, în ţinuturile Hunedoarei, intrând dinspre Lugoj pe Valea Mureşului. Prima impresie despre drumul spre Deva l-a înfiorat. „Dar pe ce drum îngrozitor am fost silit să mă târâi! Într-o parte, aveam prăpastia Mureşului şi de cealaltă parte stânci uriaşe şi golaşe. În afară de cei patru cai, care erau înhămaţi la trăsura mea, mai trăgeau la ea încă opt boi”, scria Ignaz von Born.

Ţepele care i-au speriat pe jefuitori

Autorul remarca nu doar greutăţile întâmpinate pe drumul înfricoşător, dar şi siguranţa acestuia. În apropierea Devei, la hotarul Transilvaniei cu Banatul, cei doi husari care îl întovărăşeau l-au părăsit, însă acesta relata că, odată intrat în Transilvania, temerile că va fi jefuit i s-au risipit. „Severitatea arătată de regim faţă de tâlhari contribuie mult la siguranţa regiunii. De curând, trei hoţi, care au fugit din Banat aici şi au comis crime îngrozitoare în valea Haţegului, au fost traşi în ţeapă, la Deva. Această pedeapsă, pe care am putea s-o numim neomenoasă, exe­cutată aici cu toate că nu se aplică nici în Slovenia şi nici în Banat, a făcut o impresie aşa grozavă asupra locuitorilor, încât astăzi se poate călători fără teamă, chiar şi noaptea”, afirma Ignaz von Born.

Mina de aur a tatălui

Omul de ştiinţă a călătorit în Deva, unde remarca mulţimea galeriilor miniere din vecinătatea târgului şi faptul că pentru a le exploata era nevoie să fie defrişate suprafeţe mari de pădure. Dintre exploatările miniere l-a impresionat cel mai mult mina de aur Săcărâmb, înfiin­ţată de tatăl său. „Desco­perirea minei de aur se datoreşte întâmplării. Un român numit Ion Armean a venit la tatăl meu, care exploata pe atunci o mină bogată de argint la Certeju, şi i-a spus că zilnic se vede o flacără ce iese şi joacă deasupra unei crăpături din pădure şi el crede că asta ar însemna că trebuie să fie ascunse acolo minereuri bogate. Tatăl meu era, din fericire, destul de aventuros pentru ca să dea atenţie spuselor acestui om de trea­bă. A făcut deci o galerie la locul indicat de acel român, dar a săpat în zadar câţiva ani; în cele din urmă, s-a plictisit şi era hotărât a o părăsi, când a mai făcut o ultimă încercare în direcţia vânei şi aici a dat de un minereu bogat în aur, ce se înfăţişa sub forma unor lamele negre; din cauza aceasta, l-au privit mai întâi ca minereu de fier cu mică şi nu s-au convins de contrariu decât după ce l-au încercat în foc. Această desco­perire fericită l-a determinat pe tatăl meu să urmeze mai repede toate mijloacele pentru a continua această exploatare”, scria von Born.

Superstiţiile românilor

În scrisorile sale, Ignaz von Born îi descrie şi pe locuitorii români din Transilvania şi Banat, ca fiind oameni foarte superstiţioşi. „Mult timp n-am putut să înţeleg ce vor să spună românii prin cuvintele frate de cruce, a mânca crucea, dar, în sfârşit, am aflat, iată: când două sau mai multe persoane vor să-şi jure prietenie veşnică şi doresc să nu se mai despartă, nici în viaţă, nici în moarte, pun o cruce în vasul din care beau şi mănâncă, pronunţând legământul lor pe veci. Această ceremonie nu trebuie nesocotită niciodată. Ea precede îndeobşte tâlhăriile”, afirma baronul von Born.
Fenomenele cereşti erau explicate cu ajutorul credinţelor în fapte supranaturale „O eclipsă de soare este o luptă între vârcolaci şi Soare, de aceea, îndată ce văd acest fenomen, fac zgomot şi împuşcă mereu, pentru a alun­ga pe aceşti vârcolaci care, dacă ar învinge şi ar mânca Soarele, ar arunca lumea într-un întuneric veşnic”, scria Ignaz von Born.
Lucrarea lui Ignaz von Born, în care au fost redate scrisorile sale, s-a numit „Travels through the Banat of Temeswar; Transylvania and Hungary in the year 1770” (Călătorii în Banatul Timi­şoarei, Transilvania şi Ungaria) şi a fost publicată în 1777, în Londra. Cercetarea sa a trezit un interes în lumea ştiinţifică, fiind tradusă ulterior în mai multe limbi. Fragmente din ea au fost traduse în volumul „Călători străini despre Ţările Române” (volumul X, Editura Academiei Române, 2000).