La bursa promisiunilor, autostrada Deva-Lugoj se finalizează în 2016

Articolul a fost vizualizat de 1,167 ori

Istoria construirii de autostrăzi în România s-a scris permanent în acompaniamentul unor promi­siuni neonorate pe care autorităţile le-au făcut privitor la kilometri de asfalt inauguraţi şi datele limită de recepţie. Nici în 2016 nu suntem scutiţi de promisiuni, despre care însă este prematur să putem spune dacă intră la categoria mincinoase sau nu.

Peste 95 de kilometri pe agenda CNADNR

auto deva lugojPotrivit informaţiilor date publici­tăţii, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) preconizează să deschi­dă traficul pe circa 95,73 kilometri noi de autostradă în acest an. Informaţia îi vizează în cea mai mare măsură pe hunedoreni pentru că, dacă acest lucru se va întâmpla, începând din acest an vom putea ieşi din ţară spre Occident într-o cursă exclusivă pe drumuri rapide.

Ce se propune pentru inau­gurare

Din cei 95 de kilometri de autostradă anunţaţi pentru acest an, peste 48 vizează porţiunea care leagă Deva de Lugoj. Este vorba de A1 Lugoj – Deva, Lotul 2 (15 km); A1 Lugoj – Deva, Lotul 3 (21,141 km) şi A1 Lugoj – Deva, Lotul 4 (22,139 km).

Un plan puţin prea optimist

Chiar dacă, la modul capacităţii de producţie, este posibil ca să se atingă ţinta de 95 de kilometri de autostradă construiţi, din punct de vedere tehnic, cel puţin pe tronsonul care ne interesează, pronosticul este puţin cam optimist. Astfel, pe Lotul 2 din A1 Lugoj – Deva, celebrul lot cu ecoductele pentru urşi, avizul de mediu nu a fost revizuit. Pe Lotul 2 şi Lotul 4 din Lugoj – Deva lipsesc autorizaţiile de construire, iar în cazul Lotului 3 trebuie găsită o formulă în care să se amenajeze o descărcare de trafic provizorie în zona Holdea. Fără această descărcare, aproximativ de 20 km de autostradă ce ar urma să fie finalizaţi la finele lui 2016 nu vor putea fi folosiţi timp de cel puţin doi ani, până la terminarea sec­ţiunii cu tunele (din cadrul Lotului 2).
În plus, pentru Lotul 4 există o zonă cu probleme în aproprierea carierei de la Brănişca, unde, practic, solul a cedat şi soluţia de consolidare executată de către constructor nu a fost suficientă să remedieze situaţia, în prezent lucrările fiind blocate.

Mai realist în 2017

Potrivit ultimelor date, stadiul autostrăzilor aflate în execuţie este următorul:
1. A1 Lugoj – Deva Lot 1- 37,23%; Stadiu financiar: 29,02%; Lungime: 28,75 km; Constructor: JV Salini Construttori SpA (Impregilo SpA) / Secol SpA; valoare contract: 562.73 milioane lei; Termenul de finalizare: mai 2016 (contractual) / parţial (15 km) până la finele lui 2016, restul în 2017-2018 (rea­list).
2. A1 Lugoj – Deva Lot 3 – 37,83%; Stadiu financiar: 46,89%; Lungime: 21,14 km; Constructor: JV Teloxim Con SRL / Comsa SA / Aldesa Construcciones SA / Arcadis; Valoa­re contract: 579.92 milioane lei; Termenul de finalizare: mai 2016 (contractual) / finele lui 2016 (rea­list)
3. A1 Lugoj – Deva lot 4 – 44,03%; Stadiu financiar: 28,14%; Lungime: 22,14 km; Constructor: UMB – TEHNO­STRADE SRL; Valoare contract: 419.4 milioane lei; Termenul de finalizare: mai 2016 (contractual) / 2017 (realist).

About Adrian Sălăgean