Un maior iniţiază hunedorenii în “Cupidonul” dansurilor, tangoul

Un fost militar, acum maior în rezervă, a decis acum cinci ani că e prea viu (vivace) pentru un trai de pensionar. A învăţat tangoul de la fiica şi ginerele său, apoi şi-a deschis la Deva o şcoală de dans. Prin sala lui Mi­hai Ispir au trecut gene­raţii de cursanţi, dar vreo zece perechi au rămas şi au format un club: “Alma Tango Deva”. Acum sunt prieteni şi trăiesc pe ritmuri argentiniene.    

Mihai Ispir s-a născut în 1958, a ieşit la 39 de ani la pensie şi după câţiva ani şi-a dat seama că nu poate sta departe de viaţă. A luat lecţii în Bucureşti, de la fiica şi ginere lui – Oana Ispir şi Augustin Păun. În patru ani, pe la cursurile ţinute de Mihai Ispir au trecut peste 150 de persoane. Pe 3 februarie, tocmai va intra în sală o nouă grupă de începători, spune instructorul.

Dansul care aduce iubirea

Cursurile de tangou se ţin regulat – miercurea şi vinerea, de la ora 18, la Cercul Militar din Deva, însă, duminica, cei pasionaţi de tangou e musai să se reîntâlnească din nou, spune Mihai Ispir: “Scopul tangoului pentru ambii parteneri este conexiunea, e ceea ce se realizeaă în timpul dansului după multă practică. Îţi dai seama că s-a realizat această legătură într-o pereche în momentul în care, atunci când s-a terminat muzica, ei rămân aşa, pierduţi, de parcă nu şi-ar da seama unde sunt pe pământ, după care se îmbrăţisează”, explică instructorul, care a trăit de câteva ori această legătură: “Îmi amintesc că odată s-a întâmplat chiar în centru, în Piata Victorei, unde era plin de lume. Legătura aceasta se realizează foarte greu, atunci eram la ultimele melodii şi m-am trezit că nu mai ştiu că sunt în Deva, înconjurat de oameni, eram doar noi şi dansul. A fost atât de frumos! Cred că seamănă cumva cu meditaţia yoghină, când ei simt ceva deo­sebit. Când m-am trezit, m-am întrebat: “Ce-i cu calul ăsta în faţa mea?”. Nu mai realizam că sunt în Deva. Argentinienii vorbesc foarte mult despre această conexiune. Am fost la Bucureşti, la nişte cursuri cu o celebritate în lumea tangoului, Javier Rodriguez, şi din patru ore, trei ne-a vorbit despre tango, despre sufletul şi spiritul lui. După ce au dansat toţi cursanţii, el a spus: “Niciunul dintre voi nu dansează tangoul argentinian”. Apoi ne-a spus secretul: “Tangoul se dansează pentru fata din faţa ta. Noi, argentinienii, ne gândim că partenera este tot ce-i mai frumos pentru tine ca bărbat – e simultan soţie şi amantă, prietenă şi colegă”. Trăirile când dansezi cu adevărat tango sunt greu de descris şi, din aceată cauză, ei nici nu fac concursuri – nu poţi să concurezi cu sentimentul. E un dans care se trăieşte intens”.

Nirvana în tangou se atinge greu

În România, pe 6 mai, la Avrig, va avea loc “Transilvania Tango Experience”, un festival al tan­­goului, unde participă peste 40 de şcoli din ţară şi ţările vecine: “Vom fi şi noi acolo. La festival, se dansează un tangou social, de improvizaţie, aşa că pot participa multe perechi şi te simţi minu­nat”, spune maiorul în rezer­vă. Însă, până la un festival, un dansator de tangou are mult de pătimit – de fapt, cred instructorii, tangoul este un dans pe care îl înveţi într-o viaţă. “Baza tangou­lui este un curs de trei luni, după care eşti bine venit să rămâi în club şi să repeţi cât vrei. La noi, începătorii se pregătesc separat. După trei luni, nici nu mai cerem taxă de participare, doar implicare”, spune instructorul. La cursurile sale, taxa este de 10 lei pentru o şedinţă de două ore. “Lumea vine să se înscrie, ne găsesc şi pe Facebook, ca “Alma Tango Deva”. Proble­ma e că noi am început acum câţiva ani şi acum avem o fază frumoasă şi dansăm pe unde gă­sim loc: în restaurant, la teatru, în centrul Devei şi, cum dă căldura, vom merge şi la filigoria din parc. Chiar dacă grupele au terminat cursurile, dansatorii nu au renunţat şi continua să se întâlnească. Chiar şi cu colindul de Crăciun, tot împreună am mers. Am dansat tangou pe colinde”, povesteşte zâmbind fostul militar.

Pentru firi puternice

Cursanţii lui Mihai şi-au dat seama că tangoul nu se potriveşte oricui: trebuie să fii perseverent, să nu abanonezi, să poţi să mergi înainte, să fii sociabil şi, mai presus de toate, trebuie să ai ureche muzicală: “La început, memorezi paşii mecanic, dar apoi este nevoie să asculţi muzica, să faci paşii pe ritm şi combinaţiile de paşi în funcţie de melodie”, explică Andreea Rusan, una dintre cursantele care se ţine de tangou şi face parte dintre cei 20 de cursanţi care vin să exerseze de ani. Mihai o completează: “Tangoul nu este atât de uşor şi nici nu pare aşa. Ca să-l dansezi, ai nevoie de foarte multă practică, pasiune şi încurajări. Băieţii se poartă în sală precum copiii – efectiv fug când dau de greu. Odată ce au apucat să prindă ritmul sunt însă cei mai fideli grupului: vin din timp, aşteaptă, se întreabă dacă vor avea partenere. Când intră virusul, e greu să te mai desparţi de tango”. Instructorul spune că în timpul dansului porţi mereu un dialog interior: “Bărbaţii se întrea­bă mereu: “Ce să mai fac?”, iar fetele: “Oare ce urmează?”. În general, la cursurile de tangou, sunt mai multe fete decât băieţi. Unul dintre devenii îndrăgostiţi de acest dans este actorul, regizorul şi fotograful Mihai Panaitescu: “Eu, din nefericire, sunt eternul începător, pentru că nu am timp să vin frecvent la aceste cursuri. De fapt, nu e şcoală, e ca un club cu prieteni şi ne numim “Alma”. La Deva, cursurile au succes şi datorită lui Mihai Ispir, care este foarte entuziast şi transmite această stare dansatorilor. Un plus pentru a atrage cursanţi: fetele de la tangou sunt foarte frumoase şi foarte talentate. Chiar m-am gândit să le invit la teatru, să facă o coregrafie pentru un spectacol muzical”.

Bucuria de a fi… tango

Alexandra Cojoc dansează tangou de un an: “Am descoperit că nu este doar un dans, e altceva. Dansând te descoperi pe tine, devii mult mai senzitiv. Le recomand tuturor să vină să încerce, pentru că fiecare simte tangoul în felul lui. Între parteneri, este o comunicare extraordinară, pe care la început nu am înţeles-o. Mă aşteptam să dansez după o coregrafie, eram foarte atentă la paşi şi nu prea înţelegeam. Doar după două-trei luni de practică, mi-am dat seama că tangoul e mai mult”. Cu toţii ştiu o mulţime de lucruri despre tangou, dansul care în Argentina este religie de stat. Mihai Panaitescu crede că nu dansul efectiv este cel mai important lucru pe care îl deprinzi la cursuri: „M-am apucat de tangou nu neapărat pentru dans, ci pentru a lua parte la bucuria de a fi alături de un grup minunat, într-un loc unde se întâmplă ceva frumos. De foarte multe ori am vrut şi eu să renunţ – nu paşii sunt problema, sunt destul de uşori, e vorba de tehnică: sunt acolo nişte balan­suri, sunt prize, trebuie să te gândeşti cum îţi foloseşti centrul de greutate ca să fie fluent dansul şi să obţii efectul spectaculos. Tu trebuie să pui în evidenţă femeia cu care dansezi şi, dacă nu o faci bine, o încurci”. Iar actorul chiar a folosit ceea ce a învăţat, pe scenă, chiar în piesa „Natasha”, o adaptare după Cehov, jucată recent la Deva. Instructorul Mihai Ispir spune că doar bărbaţii adevăraţi rămân în sală: „Există o fază artificială sau o etapă, când dai peste atâtea greutăţi, încât mulţi sunt tentaţi să abandoneze, dar cursanţii trebuie încurajaţi. În special, băieţii sunt cei care vor să abandoneze. Am avut şi un cuplu de copii la curs şi fetiţa a observat: “Nu am ştiut că băieţii sunt atât de timizi”. Ca să-i încurajez, eu am o vorbă: “Tangoul îi face pe bărbaţi mai bărbaţi şi pe femei, mai feminine”. Este adevărat, să ştiţi. Şi apoi, bărbaţii nu trebuie să uite că, la tangou, au unica posibilitate de a conduce o femeie”.

Din cursant, instructor

Andreea Rusan a lucrat în co­merţ, dar acum trăieşte doar în ritm de dans: învaţă cuplurile care urmează să se căsăto­rească, are cursuri pentru copii la Centrul Cultural din Deva. “Acum vreo patru ani am devenit sigură pe ceea ce vreau, m-am decis că pot – am renunţat la serviciul pe care îl aveam şi care îmi consuma toată viaţa. Tânără fiind nu ştiam că pot să fac atât de multe cu această pasiune a mea. Dansam pur şi simplu de plăcere, nu ştiam că pot fi profesionistă şi că am abilitatea de a-i învăţa şi pe ceilalţi. Acum fac doar asta şi e minunat”. Andreea a îndrăznit şi a reuşit să trăiască urmându-şi pasiunea: “Se poate trăi din dans, eu am reuşit, dar e foarte important să nu renunţi, pentru că greutăţi întâmpini tot timpul, la intervale mai lungi sau mai scurte de timp. Îţi iei încre­derea pe acest drum şi de la cursanţi, de la copiii pe care-i înveţi şi-i vezi că reuşesc. Când văd ce fac şi cu câtă plăcere, e cea mai mare satisfacţie”. Devencele care au făcut o pasiune din a dansa tangou se disting imediat din mulţime – au ceva, o eleganţă a ţinutei şi a gesturilor care e imediat remarcată. Ele spun că, în sală, costumaţia nu este una neapărat specială: “Pantofii sunt importanţi şi să ai o rochie în care să te simţi confortabil. Când începi să dansezi, te simţi şi tu mai elegant şi simţi că trebuie să pui pe tine ceva care să se asorteze cu muzica. Cred însă că, dintre toate elementele ţi­nutei, pantofii sunt cei mai importanţi, pentru că este un dans unde îţi foloseşti foarte mult picioarele şi e bine să fii comod. Sunt pantofi speciali de dans, cu talpa din piele întoarsă, care îţi permite să fii foarte flexibil, să îndoi cum trebuie piciorul, să îl aşezi bine pe podea, să ai echilibru şi stabilitate”, explică Alexandra, iar instructorul ei completează: “La bărbaţi, pantofii de dans au tocul în interior, cu talpa flexibilă, cu care el poate să întindă bine vârful. Adevăratul dansator de tangou nu dansează după paşi, ci cu ochii la fată şi cu urechea în muzică”.