PARADOX: Mierea brună, delicatesă obţinută din “suferinţa” unor specii de stejar

Anul trecut a fost anul mierii brune – mierea de mană sau de foioase, o miere care nu se obţine din nectarul florilor, ci din boala unei specii de stejar. Este o delicatesă care a dat specificul anului trecut în judeţ, la fel ca şi mierea de brad. Şi, cu toate acestea, cei mai buni apicultori hunedoreni spun că cea mai bună rămâne tot mierea de munte din Parâng, considerată de ei cea mai aromată şi gustoa­să.

“Nu ţin minte ca să fi avut în vreun alt an atâta miere de mană de foioase. Noi am dus stupii pe Valea Mureşului pentru a recolta acest produs de la o specie de stejar – gârniţa. De fapt, sunt mai multe specii de foioase bune pentru mierea de mană, specii care găzduiesc de fapt insectele care produc această boală, pentru că această miere nu se recoltează din flori şi nu conţine polen. E obţinută de pe seva frunzelor şi a trunchiurilor de copaci. Este o miere asemănătoare celei de munte şi are foarte multe săruri minerale. Un sortiment cu mare căutare în Germania şi Austria”, explică Iosif Korb, vicepreşedintele Asociaţiei crescătorilor de albine din judeţul Hunedoara.

Mierea celor 400 de substanţe

Potrivit specialiştilor, mierea de mană are un conţinut de 20 de ori mai bogat în minerale, calciu, magneziu, fier, decât oricare alt sortiment şi conţine inhibină, o substanţă cu o puternică acţiune bactericidă. Procentul redus de glucoză şi multitudinea de substanţe minerale ţin acest sortiment în stare lichidă timp de ani de zile. Practic, mana este o substanţă dulce care se produce natural prin procesarea sevei copacilor. Ea apare ori ca rezultat al lichenilor paraziţi de pe scoarţă, ori în urma activităţii afidelor care se hrănesc cu seva copacilor gazdă. După ce reţin substanţele din sevă, afidele elimină o alta bogată în polizaharide, pe care albinele culegătoare o adună din pădurile de foiase sau de brad. “Cu cât mierea este mai închisă la culoare şi mai groasă, cu atât calitatea ei este mai bună. Eu am amestecat-o, totuşi, cu alte soiuri, pentru că devenii nu prea cunosc acest sortiment şi nu ar da banii pe care îi merită. Şi chiar dacă este foarte sănătos, eu tot recomand mierea de munte din Parâng, care mi se pare cea mai gustoasă din lume”, spune Iosif Korb.
Studiile arată că mierea de mană conţine peste 400 de substanţe – zaharuri, enzime, vitamine, mi­nerale, flavonoide, acizi organici, componente aromatice, pigmenţi, polifenoli, aminoacizi, etc. -, este nutritivă, are proprietăţi antibacteriene, antiinflamatorii, imunomodulatoare, antioxidante, depurative şi cicatrizante.

Apicultorii au două probleme: vremea şi vremurile

Şeful apicultorilor spune că, pentru a avea stupi buni, fiecare lucru trebuie făcut la timpul lui, mai ales că în ultimii ani schimbările climatice au influenţat mult viaţa albinelor şi munca crescătorilor. 2015 a fost un an mai bun decât precedentul, în condiţiile în care 2014 a fost catastrofal din cauza secetei prelungite. “Raportat la 2014, 2015 a fost un an excepţional, dar numai prin comparaţie cu precedentul. Compa­rat cu un an normal, a fost unul potrivit, deloc extraordinar. La nivel de judeţ s-au făcut câteva sute de tone: două sute, poate chiar trei sute de tone. Asta pentru că avem peste 30 de mii de familii de albine şi peste o mie de apicultori”, spune Iosif Korb, de la Apicola Deva. În 2014, pro­duc­ţia de miere în judeţ a fost jumătate din cea obţinută în anul trecut. Însă nu vremea le face crescătorilor de albine cele mai mari probleme, ci vremurile – e tot mai greu să ţină pasul cu importurile de miere ieftină, dar şi cu legislaţia tot mai restrictivă. “S-a făcut multă miere, dar au intrat pe piaţă China şi Argentina cu cantităţi foarte mari de miere şi e o miere mult mai ieftină decât a noastră, cu calitatea pe măsură, iar exportul a mers greu şi încet. Apicultorul român are nevoie de bani, are nevoie să îşi vândă mierea şi să primească banii cât mai repede. E drept că se vinde, pentru că noi avem atuul ăsta, că avem miere de calitate, dar o vindem aşa, mai încet”, spune Korb. Diferenţa între acelaşi sortiment de miere, la aceeaşi cantitate, între România şi China ajunge până la un euro, diferenţă care contează la negocierea vânzării unor cantităţi mari.

Hunedoara înseamnă miere de salcâm

Iosif Korb spune că principalul sortiment de miere produs de apicultorii din judeţ este mierea de salcâm. Apicultura hunedo­reană se bazează tot mai mult pe stupărit pastoral şi asta presupune din ce în ce mai multe necazuri pentru apicultorii din judeţ, explică el: „Începem de la salcâm 1, din sud, de la Dunăre şi urcăm în sus, pe dealurile subcarpatice la salcâm 2, în Gorj. Apoi venim în judeţul Hunedoara la salcâm 3, chiar patru, pe urmă mergem la tei în judeţul Arad, în Caraş-Severin şi la floarea soarelui mergem în general în judeţul Timiş şi doar câţiva merg în sud – în Teleorman, Ialomiţa”. Hunedorenii care merg în pasto­rală spun că îşi găsesc tot mai greu locuri de stupărit în alte zone, din pricina apicultorilor locali şi a proprietarilor de terenuri. Pentru cei care caută salcâmul sau vor să aibă miere de munte, provocările sunt tot mai mari: „Înainte, drumurile forestiere erau bine întreţinute, în ultimii ani însă avem parte de un acces tot mai greoi. Drumurile sunt proaste, pline de noroaie, rişti să te înţepeneşti acolo cu stupi cu tot. Unele sunt impracticabile, altele s-au pierdut cu totul, cuprinse de pădure. Noi, cei de la Asociaţia crescătorilor de albine, încercăm să rămânem în picioare, să mergem înainte cu unitatea noastră Apicola, deşi am fost tentat în cursul anului trecut să renunţ, pentru că am fost supărat din cauza atitudinii unei instituţii de stat cu atribuţii de control. Când nu va mai fi asociaţia, apicultorii, mai ales începătorii, vor rămâne dezorientaţi”, crede Iosif Korb. Pe de altă parte, declinul industriei din judeţ, dar şi peisajul şi relieful Hunedoarei sunt o mână întinsă pentru apicultori, care au la dispo­ziţie pajiştile şi păşunile de pe Valea Mureşului, până în Munţii Apuseni şi Retezat, expli­că apicultorul: “S-a redus polua­rea, deci ar trebui să mergem pe agricultură, mai ales cea bio. Statul, în loc să încurajeze aceste sectoare, ori le neglijea­ză, ori pune biruri imediat ce ceva se observă că merge. Nu ar trebui să uităm că albinele po­lenizează peste 70.000 de plante şi contribuie la menţinerea ecosistemelor”.

Box-Iarna albinelor

„Iarna e bine să fie iarnă” – sunt cuvintele şefului apicultorilor hunedoreni. Acesta spune că, atât timp cât stupii sunt bine pregătiţi de iarnă, încă din vară, crescătorii de albine pot sta li­niştiţi până la primăvară, fără a avea necazuri din cauza frigului: „Acum e bine pentru apicultorii care au făcut lucrările necesare încă din luna iunie, august şi septembrie, lucrări care constau în hrănit, tratamente, unificări de familii – dacă este nevoie, dar e de rău pentru cei care nu s-au pregătit, cei care nu au mâncare destulă în familiile de albine, dacă aceste familii sunt slabe sau netratate”, explică apicultorul cu peste 30 de ani de experien­ţă. Iosif Korb ştie că, pentru albine, pregătirea pentru intrarea în iarnă se face încă din luna iulie şi august: “Toate anotimpu­rile îşi au rostul lor şi ar fi bine să fie la locul lor, ceea ce, din păcate, nu prea mai avem în ultimii ani: clima nu mai este cea normală, pe care o ştiam de atâţia ani. Nici măcar flora nu a rămas neschimbată. Ştim că omul este principalul vinovat pentru aceste schimbări, dar noi e musai să ne adaptăm la orice întâlnim. E important să iei măsurile care trebuie, la timpul lor. La apicultori, toamna “începe” în luna iulie şi presupune tratamente speciale din şapte în şapte zile, în august se pun benzile de mavrilor, care au remanenţă 30 de zile şi concomitent se fac hrăniri: se începe cu cele de stimulare, cu cantităţi mai mici de sirop sau de miere, urmate de hrănirile de completare, cu cantităţi tot mai mari. Totul trebuie făcut în aşa fel încât familiile de albine să aibă suficientă mâncare. Începătorii trebuie să ştie că, dacă e trei sferturi de ramă plină cu miere, şi, dacă ar fi şi căpăcită, atunci poate sta iarna liniştit. La sfârşitul lui februarie sau începutul lui martie, poate da o mică turtă, dacă crede că este nevoie”, vă sfătuieşte apicultorul.