Locuri-magnet în judeţ. Cât costă să faci din Cetatea Colţ o atracţie turistică premium

Ridicată în secolul al XIV-lea de familia cne­zială Cândea, cetatea Colţ este “personajul” principal al romanului “Castelul din Carpaţi”, al lui Jules Verne, şi ar pu­tea fi una dintre principa­lele atracţii ale Ţării Haţegului. În afară de o istorie romanţioasă, cetatea oferă un traseu de neuitat şi o privelişte care îţi taie respiraţia. Deocamdată, însă, accesul la cetate rămâne dificil. Traseul este parcurs doar de aventurieri. Turiştii “de toată ziua” se mulţumesc să admire cetatea din şosea, iar autorităţile susţin că ar avea nevoie de bani buni pentru o reabilitare ca la carte.  

Traseul până la Cetatea Colţ nu este unul facil: poteci şerpuitoare,
drum pieptiş şi curaj pentru escaladă

“Dl. De Grando a descris aceste provincii ale extremei Europe, Elisee Reclus le-a vizitat. Amândoi n-au spus nimic despre ciudata poveste pe care se întemeiază acest roman, (…) iar în vreme ce nici primul, nici al doilea n-au făcut-o, voi încerca s-o face eu, în locul lor. În ziua de 29 mai a acelui an, un cioban îşi veghea turma la marginea unui podiş înverzit de la poalele Retezatului, care domină o vale fertilă, acoperită de copaci cu trunchiuri drepte şi îmbogăţită de holde mănoase. Galernele, vânturile de nord-vest, trec iarna ca briciul unui bărbier peste podişul acesta înalt, deschis, lipsit de adăpost. Prin partea locului se spune că-şi potriveşte barba – şi uneori tare din scurt. (…) Această descriere orografică ţine de porţiunea cea mai sălbatică a Transilvaniei, cunoscută sub denumirea de comitatul Clujului. Ciudată fărâmă din imperiul Austriei, această Transilvanie, Erdely în limba maghiară, adică “ţara pădurilor”. Întinsă pe şaizeci de mii de kilometri pătraţi, deci pe şase milioane de hectare – e un fel de Elveţie, dar pe jumătate mai mare decât ţinutul helvetic, fără a fi mai populată. Cu podişuri potrivite pentru semănături, păşuni îmbelşugate, văi capricios desenate, cu piscuri severe, vărgată de ramificaţiile de origine plutonică ale Carpaţilor, Transilvania e brăzdată de numeroase cursuri de apă care sporesc Tisa şi mândra Dunăre (…) Aşa arată această veche ţară a dacilor, cucerită de Traian în primul veac al erei creştine. Bătrână cetăţuie!… Bătrână cetăţuie!… Degeaba te propteşti în temelie!… Încă trei ani şi vei fi încetat să dăinui, de vreme ce fagul tău mai are doar trei crăci. Sădit la marginea unuia dintre bastioanele cetăţuii, fagul se zărea negru pe fundalul cerului, ca decupat gingaş din hârtie şi, la acea depărtare, abia ar fi putut fi văzut (…)”, scria Jules Verne, descriind Ţara Haţegului şi Cetatea Colţ în “Castelul din Carpaţi”.

De pază, la intrarea în Retezat

Colţurile de piatră ale castelului lui Jules Verne “taie” şi astăzi, după aproape 700 de ani, aerul tare al văii Râuşorului

Astăzi, Cetatea Colţ din Suseni, comuna Râu de Mori, ori măcar “zidul său de incintă, spart în nenumărate locuri” continuă să facă de strajă în “mica Elveţie”, pe un colţ de piatră care se înalţă deasupra mănăstirii cu acelaşi nume. Traseul spre cetate durează o jumătate de oră sau, dacă e zăpadă şi gheaţă, cam 40 de minute. Acesta porneşte de lângă podul care duce spre Mănăstirea Colţ, iar la jumătatea drumului traseul spre cetate face dreapta. Traseul, însă, trebuie parcurs cu echipament, iar turiştii care se aventurează până sus au nevoie de încălţăminte adecvată pentru căţărări şi escaladă, dar şi de curaj, pentru că poteca şerpuitoare urcă peste 150 de metri deasupra Văii Râuşorului.

Cetatea are nevoie de 2 mi­lioane de euro

De altfel, tot mai mulţi turişti ajung în Râu de Mori, una dintre porţile de intrare în Retezat. O dovedesc statisticile centrului de informare din centrul comunei, primul de acest fel inaugurat în judeţ, dar şi autoturimele încărcate cu sportive şi schiori care, la sfârşit de săptămână, urcă şi coboară de la Râuşor. Primarul Niculiţă Mang susţine că au fost zile în care numai el a adus grupuri de câteva zeci sau chiar 100 de persoane în comună şi că numărul vizitatorilor centrului a trecut demult de 1.000, în fiecare an. Numărul total al turiştilor care tranzitează comuna este, fără îndoială, şi mai mare, iar Cetatea Colţ şi atracţia pe care vechile ruine o exercită asupra pasionaţilor de istorie şi drumeţii, prin mediatizarea lor de către faimosul scriitor francez Jules Verne, în romanul “Caste­lul din Carpaţi”, ar putea adăuga un plus de valoare zonei. “Aşteptăm lansarea ghidurilor de finanţare, însă singura opţiune ar fi un proiect de reabilitare a cetăţii prin intermediul POR (n.red.: Programul Operaţional Regional). Programul Naţional de Dezvoltare Rurală nu ne-ar asigura decât o finanţare de cel mult 500.000 de euro, dar în condiţiile în care, pe lângă rea­bilitarea cetăţii, este nevoie şi de un drum până la cetate, eu esti­mez că valoarea totală a lucrărilor ar fi undeva la două milioane de euro”, explică primarul din Râu de Mori, Niculiţă Mang. Edilul-şef mai spune că administraţia locală are şi un eventual “plan B” de punere în valoare a cetăţii: construirea unor scări din lemn care ar urca pieptiş până sus, la cetate. O asemenea iniţiativă ar include într-un circuit turistic real castelul “lui Jules Verne”, care ar putea fi pus în valoare şi cu ajutorul unui ghid local.

Un donjon greoi, cu trei rânduri de ferestre

“Fie că-i vorba de stânci îngrămădite de natură în epocile geologice, după cele din urmă convulsii ale solului, sau de construcţii datorite mâinii omeneşti, peste care a trecut suflarea timpului, ele seamănă oarecum, privite de la o depărtare de câteva mile. Piatra brută sau ceea ce a fost piatră cioplită se confundă cu uşurinţă. De departe, aceeaşi culoare, aceleaşi trăsături, aceleaşi devieri ale li­niilor, în perspectivă aceeaşi uniformitate de nuanţă sub patina cenuşie a secolelor. Aşa era şi cu cetăţuia, cu alte cuvinte cu castelul din Carpaţi. (…) Ceea ce ai fi îndemnat să iei drept donjon nu e, poate, decât un stâlp de piatră. Privitorul crede că zăreşte crenelurile unui zid dintre bastioane acolo unde nu se află, poate, decât o creastă stâncoasă. Întregul e vag, nehotărât, nesigur. Astfel că, dacă am da crezare diverşilor turişti, castelul din Carpaţi nu există decât în închipuirea locuitorilor din comitat. La fiecare extremitate două bastioane de colţ, o măruntă cuşcă sau gheretă cu acoperiş ţuguiat, la stânga câteva laturi de zid întărite de contraforturi în relief, purtând clopotniţa unei bisericuţe, al cărei clopot se pune în mişcare pe furtuni puternice, spre marea spaimă a oamenilor din partea locului, la mijloc, în sfârşit, înconjurat de o platformă de creneluri, un donjon greoi, cu trei rânduri de ferestre din ochiuri de sticlă prinse cu plumb, pe platformă o lungă tijă metalică, împodobită cu însemnul feudal”, astfel descrie în amănunt Jules Verne, în 1889, Cetatea Colţ din Ţara Haţegului.

Turn de control de 700 de ani

Cetatea Colţ a fost ridicată în secolul XIV de familia cnezială Cândea, care a trecut la catolicism, numele fiind apoi maghiarizat: Kendeffy. Reşedinţa permanentă a familiei se afla în centrul de astăzi al comunei, la doar trei kilometri mai jos, iar cetatea era folosită drept turn de apărare şi control, dar şi ca refugiu, la nevoie. Turnul era deservit de două sau trei persoane şi nu deţinea spaţii pentru mari rezerve de apă şi alimente. Donjonul cetăţii avea patru niveluri şi putea adăposti familia nobiliară şi o mică parte dintre slujitori. Numele cetăţii provine de la “colţul de stâncă” pe care a fost ridicată. Pe de altă parte, un colţ uriaş de stâncă iese în interiorul donjonului. Argumentul care dovedeşte că Jules Verne se referea la Cetatea Colţ când a scris “Castelul din Carpaţi”, în afara detaliilor care descriu Valea Jiului, Ţara Haţegului şi turnul de apărare şi control, este şi ilustraţia de pe coperta primei ediţii a romanului. În roman, căpetenia satului de lângă castel se numea “Coltz”, râul care curgea pe lângă stânca pe care era amplasat castelul se numea Patak (“Râuşor”, în limba maghiară), iar hanul evreului Ionas ar fi fost “Casa Vânătorilor” de pe malul Râuşorului.