Arhivele Naţionale din judeţul Hunedoara păstrează numeroase mărturii inedite despre evenimentele în care au fost implicaţi soldaţii români, în Hunedoara anilor 1940. Documentele datează din vremurile tulburi ale celui De-al Doilea Război Mondial, în care comunităţile de români, saşi, maghiari, evrei, italieni şi germani din ţinuturile Hunedoarei trăiau la intensitate maximă tensiunile războiului. Prin momente critice au trecut şi numeroşi soldaţi români.
La începutul anilor 1940, Poliţia din Deva adunase mii de note informative care înfăţişau starea de spirit încordată a comunităţilor din Hunedoara, în contextul celui de-al doilea război mondial. O serie de mărturii, păstrate în prezent în documentele Arhivelor Naţionale – Judeţul Hunedoara, prezintă modul cum soldaţii români aflaţi în prim-planul acelor ani au trăit vremurile tulburi ale războiului în care erau implicaţi. REPLICA vă prezintă câteva episoade din peripeţiile militarilor români, păstrate în notele informative ale Poliţiei de reşedinţă din Deva.
Trei zile şi trei nopţi fără hrană
O notă informativă a Poliţiei Deva, din 24 aprilie 1942, prezenta povestea unui soldat român întors de pe frontul din Odessa, care a flămânzit trei zile şi trei nopţi. „Suntem informaţi că în ziua de 17 aprilie 1942, soldatul Achim Nicolae, din satul După Piatră, judeţul Hunedoara, din Regimentul 92 Infanterie, pe care Compania I-a găsit în restaurantul „Coroana”, a declarat că vine de la Odessa de trei zile şi trei nopţi, timp în care nu a mâncat nimic, deoarece plutonierul de la Companie i-a spus că nu are pâine de rezervă ca să-i dea de drum. De asemenea, a declarat că toţi soldaţii care vin de pe front nu primesc hrană pentru drum. Declaraţia ostaşului a impresionat adânc pe cei de faţă. A fost servit de un chelner cu pâine şi slănină, mâncând cu poftă extraordinară, observându-se că de fapt i-a fost foame”, se arată în nota informativă din 24 aprilie 1942, păstrată la Arhivele Naţionale – Judeţul Hunedoara.
Ostaşi români chinuiţi în lagăre maghiare
O altă mărturie provenită de la un militar informa despre modul în care prizonierii români din unele lagăre ungare au fost trataţi. „În oraşul Losoncz din Ungaria, care este la doi kilometri de graniţa slovacă, se află un lagăr compus din 21 de pavilioane, unde se găsesc internaţi 10.000 de oameni, aşezaţi pe naţionalităţi. Atât românii, cât şi cehii sunt supuşi unui tratament cât se poate de neuman. Muncesc peste puterile lor câte 12 ore pe zi. Hrana le este insuficientă. Higiena este inexistentă. Se dă numai carne de cal şi aceasta în cantitate insuficientă. Porţia de pâine pe zi este de numai 300 de grame. Paza lagărului a fost foarte bine organizată, nedând posibilitatea nimănui să evadeze. Când organele de control constată că munca merge încet, natural aceasta fiind din cauza subalimentaţiei, îi bat cu biciul până la sânge pe românii ce sunt internaţi, pentru diferite motive, mai mult pretexte”, se arată într-o altă notă a Poliţiei Deva, din aprilie 1942, păstrată la Arhivele Naţionale – judeţul Hunedoara.
Rănit pe front, batjocorit de superior
Nici militarii din regimentele locale nu primeau tratamente adecvate, potrivit documentelor din 1942, de la arhivele judeţului. „Suntem informaţi că în rândurile soldaţilor din Regimentul 22 Infanterie din Orăştie există mari nemulţumiri din cauza tratamentului rău, al bătăilor şi a mizeriei la care sunt zilnic supuşi. Astfel, soldatul Poenariu Gheorghe, contingent 1937 din compania Depozit, s-a plâns la librăria lui Remus Branga din Orăştie, rugând-o pe casieriţa librăriei să-i adreseze plicul cu plângerea sa către domnul Mareşal Antonescu. Întrebat fiind asupra motivului ce l-a determinat să se plângă domnului mareşal Antonescu, a spus că a fost bătut de către maiorul Ioanisescu pentru motivul că nu l-a salutat în pas de defilare, fiind şi înjurat de maior. Soldatul se plângea că nu poate executa bine pasul de defilare, deoarece a venit de pe front, fiind rănit şi decât să mai îndure mizeria de aici, preferă să meargă înapoi pe front”, se arată într-o notă informativă a Poliţiei Deva, din 1942. În acelaşi document era prezentată povestea altui militar din Orăştie, care a dezertat din cauza mizeriei, dar apar şi relatările unor martori care au asistat la bătăile aplicate soldaţilor de superiorii lor.
Dezertări în masă
O mărturie păstrată în arhivele judeţului spunea povestea a 40 de români care au fugit din armata ungară. „Suntem informaţi că în ziua de 18 aprilie 1942 refugiatul Filip Alexandru din Orăştie, găsindu-se la restaurantul lui Ignat Lazăr din Orăştie, a declarat că într-una din zilele săptămânii trecute ar fi văzut în gara Copşa Mică 40 de soldaţi de origine română, dezertaţi din armata maghiară, care povesteau că nu au mai putut suporta batjocora maghiarilor, care în permanenţă îi băteau şi nu le dădeau de mâncare”, se arăta într-o notă informativă din 19 aprilie 1942, de la Poliţia Deva.
Tinerii germani fugeau la Hitler
Mulţi dintre tinerii de origine germană îşi doreau să lupte în armata germană sau măcar să ajungă în Germania, la începutul anilor 1940, potrivit altor documente. Unii treceau graniţa fraudulos, ajutaţi de soldaţi germani. „Avem informaţii că tinerii cetăţeni români de origine etnică germană pleacă din România fără niciun fel de formalitate în Germania. Această trecere clandestină o fac în trenurile cu trupe germane ce merg în direcţia Germania. Aceşti tineri merg în Germania pentru a se înrola ca voluntari în armata germană. Atât la frontiera româno-ungară, cât şi la frontiera ungaro-germană aceste trenuri nu sunt inspectate de niciun fel de autorităţi, pe motiv că nu le este permis din partea trupei germane. Astfel, în cursul lunii noiembrie 1941 s-au putut strecura în trenurile germane doi tineri din comuna Golovăţ, judeţul Arad, care la frontiere au fost ascunşi pe sub bănci, chiar de către soldaţii germani”, se arată într-o notă informativă primită de Poliţia Deva în 1942.
Popescu Vasile, spion pentru maghiari
O mărturie păstrată în Arhivele Judeţului Hunedoara spune povestea unui soldat român, instruit de maghiari pentru a deveni spionul lor. “Soldatul activ Popescu Vasile, dintr-o unitate de grăniceri din regiunea Pecica, de origine din Turnu Severin, de profesiune chelner, a dezertat în toamna anului trecut cu arma şi echipamentul trecând la unguri, unde au pus mâna imediat pe el jandarmii maghiari. A fost condus în oraşul Lokoshaza, unde a fost supus unui interogatoriu amănunţit. Printre altele, susnumitul a declarat că, întrucât nu mai putea suporta mâncarea dată în armata română, fiind rea şi insuficientă, s-a gândit să treacă în Ungaria. Imediat i s-a luat arma şi echipamentul militar. Pe armă a primit 172 pengo, iar pentru uniforma militară i s-au dat, la schimb, haine civile. De acolo a fost transportat în oraşul Losoncz, unde a fost angajat la cafeneaua “Kiraly” ca piccolo. În fiecare seară urmează un curs de informaţii şi contrainformaţii sub conducerea unui locotenet maghiar. După terminarea acestui curs va trece clandestin în România cu menţiunea de a se angaja chelner în unul din localurile publice şi de a furniza informaţii Serviciului de spionaj maghiar din oraşul Lokoshaza. Informaţie sigură”, se arată în nota informativă din 5 aprilie 1942, semnată de şeful Poliţiei Deva.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.