Se întâmplă în Hunedoara… Cum a devenit secţia de dializă dintr-o dispută artificială, un scandal naţional

Articolul a fost vizualizat de 1,481 ori

Şapte consilieri locali, în frunte cu viceprimarul Dan Bobouţanu, au iniţiat, în 13 ianuarie, un proiect de hotărâre de consiliu prin care cer să se înfiinţeze o secţie de dializă. Proiectul nu a fost pus în dezbatere pentru că spitalul are deja o astfel de staţie. Discuţiile au degenerat într-un adevărat război mediatic. Managerul spitalului cere politicienilor să nu mai implice spitalul în lupte electorale. Şi tot el îşi dinamitează apelul cu un gest deplasat ce transferă scandalul la scară naţională.

În municipiul Hunedoara sunt 39 de pacienţi care au nevoie de dia­liză. Cu toţii îşi fac tratamentul la Deva, de câţiva ani, unde trebuie să meargă de două-trei ori pe săptămână.

O intrigă banală, cultivată în stil hei-rupist

Aşa arată în realitate spaţiile destinate  noului centru de dializă din spitalul hunedorean

Aşa arată în realitate spaţiile destinate
noului centru de dializă din spitalul hunedorean

Secţia de Hemodializă din Hunedoara a fost închisă în 2009 pentru renovare. Fostul manager al spitalului ceruse Ministerului Sănătăţii să aprobe o restructurare a secţiei de la zece la patru paturi. În 2013, Consiliul Local a aprobat fondurile pentru renovarea a cinci încăperi, cam o treime din fosta secţie, cât să funcţioneze ca staţie, conform aprobării ministeriale. Spaţiul a fost renovat, dar a rămas în conservare. În data de 9 noiembrie 2015, directorul spitalului solicită Primăriei fonduri pentru dotarea staţiei de dializă. În data 13 ia­nuarie 2016, viceprimarul Dan Bobouţanu depune proiectul de înfiinţare a secţiei printr-o iniţiativă a şapte consilieri locali. Primarul Viorel Arion refuză iniţiativa opozi­ţiei, pe motiv că dotarea staţiei de dializă era deja inclusă în lista de investiţii ce va fi aprobată în 29 ianuarie. Pe acest fond de conflict, mai degrabă artificial, s-a dezlăn­ţuit un imens tărăboi mediatic.

Poziţia primarului Viorel Arion

Primarul Hunedoarei a ieşit public să explice de ce refuză proiectul viceprimarului. „În anul 2013, tot prin hotărâre de Consiliu Local, s-a aprobat alocarea unei sume substanţiale pentru modernizarea acelui spaţiu şi pentru pregătirea lui în vederea începerii efective de a asigura servicii de hemodializă. Deci, practic, mai trebuie doar achiziţionate echipamentele şi să se asigure personalul medical. Personalul medical există, ur­mează ca prin proiectul de buget şi prin înţelegerile pe care le avem cu conducerea spitalului să asigu­răm echipamentele necesare şi să dăm drumul acestei secţii”, a explicat Viorel Arion. Declaraţiile primarului au fost „îmbunătăţite” de presă, astfel a ieşit cum că secţia ar fi deja funcţională.

Poziţia viceprimarului Dan Bobouţanu

La rândul lor, liderii PSD, Laurenţiu Nistor şi Dan Bobouţanu, au organizat o conferinţă de presă în care au tras „spuza pe turta lor”, cu un filmuleţ manipulator în care sunt prezentate imagini dintr-o zonă dezafectată, cu pretenţia că ar ilustra secţia renovată. „Staţia de hemodiali­ză nu este totuna cu centru de hemodializă sau cu serviciul de hemodializă, care există scriptic. Să vii să spui că noi vrem să înfiinţăm ceva ce există frizează ridicolul din partea lui (a primarului Viorel Arion, n.red.). Aşa arată acele saloane de hemo­dializă din cadrul spitalului. Aţi văzut la începutul filmuleţului, saloanele au fost renovate şi intrate în conservare şi, evident, se degradează, pentru că nu a funcţionat niciodată nimic acolo, se vede mucegaiul şi ce se mai vede”, a declarat viceprimarul Dan Bobouţanu.

Apelul medicilor: „Nu vrem campanie electorală pe munca noastră”

Managerul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara, Nicuşor Ştefan, a reacţionat la acuzele aduse, într-o conferinţă de presă în care, alături de medici şi asisten­te care lucrează în spital, a cerut ca instituţia să nu fie implicată în dispute electorale şi politice. „Au fost postate în mediile online imagini din spital care au fost luate fără acordul conducerii, deşi Ordonanţa 1365 din 2008, prevede că accesul în spital se face pe baza legitimaţiei, a cărţii de identitate şi cu acordul ma­nagerului, indiferent că este vorba de primar, viceprimar sau ministrul sănătăţii. Mai mult, fil­mările au fost făcute într-o zonă dezafectată, nu în cele cinci încăperi modernizate, care sunt destinate staţiei de hemodializă. În 9 noiembrie am cerut Consi­liului Local să aprobe fondurile necesare pentru dotarea staţiei, iar personalul medical nu vrea decât să îşi poată face meseria în linişte. În ultimii ani, pentru a acoperi fluctuaţiile mari de personal rezultate din pensionări şi plecări la muncă în străinătate, am încercat să atragem aici medici tineri din centrele universitare. Or, dacă unele persoane doresc să inducă o stare de panică, inclusiv în rândul populaţiei, anunţând eronat că s-au închis unele secţii sau gărzi, nu doar personalul medical, ci şi pacienţii vor avea de pierdut. Cerem factorilor politici să nu îşi facă acum campanie pe spinarea spitalului, instituţie care a reuşit să încheie 2015 fără datorii. Spitalul „Dr. Alexandru Simionescu” continuă investiţiile şi a fost declarat cel mai bun spital municipal pe ţară şi suntem în primele zece spitale din ţară, într-un top care include şi spitalele judeţene”, a spus Nicuşor Ştefan. Apelul la calm a fost dat peste cap tocmai de managerul spitalului care a interzis accesul unor jurnalişti la conferinţa sa de presă, provocând o isterie şi mai mare pe un subiect creat artificial şi întreţinut cu exces de zel de toţi cei implicaţi.

About Marcel Bot