Omul care ştie poveştile zimbrilor

Vizitată anual de mii de turişti, Rezervaţia de Zimbri Haţeg-Slivuţ a devenit, în ultimii ani, una dintre cele mai importante aracţii turistice ale Ţării Haţegului, dar şi a judeţului Hunedoara. Direcţia Silvică face eforturi pentru creşterea numărului de zimbri şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale acestora. Însă cel care ştie cel mai bine povestea “bizonilor” este cel care s-a ocupat de administrarea parcului în ultimii 15 ani, Petru Creciunesc.

De 15 ani Petru Creciunesc locuieşte, împreună cu soţia, chiar în incinta rezervaţiei de Zimbri Haţeg-Slivuţ, mai exact, în cabana rezervaţiei. Probabil nu mai e nimeni, în judeţul Hunedoara, care să ştie atâtea despre zimbri. Petru Creciunesc şi soţia acestuia se ocupă de administrarea rezervaţiei şi caută să aibă grijă de zimbri ca de ochii din cap. “Prin ’85 se preconiza mutarea zimbrilor de la Haţeg, aşa că la un moment dat mai rămăsese o singură pereche de zimbri. Când am ajuns noi aici, în 1997, mai era o singură femelă. Am început să ne implicăm serios prin 2002-2003, când am fost nevoit să merg până la Târgovişte şi să aduc tineret. Ştiţi cum e… Fiecare încearcă să scape de animalele mai slabe, aşa că de două ori ne-am ales cu zimbri bătrâni, care nu trăiau decât un sezon. Acum eu am în gestiune şi un canton, dar şi rezervaţia. De fapt, nevastă-mea, Rodica, e propriu-zis, angajată a rezervaţiei, care adăposteşte şase zimbri, patru femele şi doi masculi. Printre zimbrii găzduiţi de-a lungul anilor în parcul de la Haţeg se numără: Romo, Rozi, Romina, Roxana, Romaniţa, Romeo, Rozina şi Roşu”, povesteşte pădurarul. Toate numele animelelor încep cu “Ro”, de la România, iar Petru Creciunesc susţine că, din 2004, de când a fost preluată rezervaţia de doctorul Constantin Mihăilă, de la Deva, împreună cu o echipă de medici tineri, foarte buni specialişti, s-au văzut rezultatele: primele trei fătări, în 2008 şi în 2009. “Romeo trebuia să apară la trei ani diferenţă de sora lui, Rozina, ambii fiind fătaţi de Roxi. L-am crescut cu biberonul nouă luni, ca pe un copil. Ce ne mai jucam cu el! Chiar şi acum a rămas prietenos, însă s-a integrat în grup şi nu mai e la fel de simplu de abordat cum era odată”, explică Petru Creciunesc.

De la biberon, la masculul alfa

În 2008 efectivul de zimbri de la Haţeg, patru la număr, s-a mărit cu doi pui, femelele Rozina şi Romaniţa. Noul pui de zimbru este primul mascul care s-a năcut în Rezervaţia din Haţeg, după prima femelă, care a venit pe lume în 2004 şi cele două viţeluşe născute în 2008. Cele trei naşteri au avut loc, practic, în decursul a doar 12 luni.

Puiul de zimbru a fost născut de o femelă care a avut un pui şi în 2008, iar acest lucru a fost ceva neaşteptat chiar şi pentru veterinari, obişnuiţi cu situaţiile normale, în care o femelă zimbru fată o dată la doi sau trei ani. De altfel, pentru că viţeluşa născută de femela Roxi încă mai era alăptată, micul nou-născut a fost respins. Angajaţii rezervaţiei au încercat şi în următoarele zile să o determine pe femelă să îşi alăpteze cel de-al doilea pui, însă, în cele din urmă, au fost nevoiţi să îl izoleze de restul turmei
într-un ţarc separat şi l-au hrănit cu biberonul aproape un an. Pentru el veterinarii au comandat un tip de lapte special, adus tocmai din Olanda, iar micul Gargantua sorbea cu nesaţ chiar în primele zile de la sosirea lui pe lume câte o găleată de lapte, în fiecare zi. “După aia l-am obişnuit cu făină presărată cu zahăr, dar în tot timpul ăsta el a stat într-un ţarc special, ca să nu fie atacat de câini, de lupi – care mai vin uneori până aici, sau chiar de femele. El era mic, vroia să sugă şi era respins, riscând să fie rănit, vă daţi seama! Oricum, cu lupii
ne-am trezit într-o iarnă chiar la intrarea din rezervaţie, la uşa cabanei. Tocmai mă întorceam cu maşina, când văd în faţa farurilor o haită de vreo cinci-şase, pe care i-am alungat cu ajutorul câinilor noştri”, povesteşte Petru Creciunesc. Naşterea puiului de zimbru a fost, fără îndoială, pentru angajaţii Rezervaţiei de la Haţeg un eveniment: aici mai trăia, pe atunci, un singur mascul bătrân, în vârstă de 15 ani. Faptul că a fost un viţeluş viguros, Romeo o demonstrează astăzi, în timpul unei lupte cu ”adversarul” său, Roşu, adus din judeţul Dâmboviţa.

Nopţi de veghe, lângă zimbrii bolnavi

Ca să prindă zimbrii şi să-i aducă de la Târgovişte, Petru Creciunesc a trecut printr-o mulţime de peripeţii. Deşi îngrijitorii au arme cu tranchilizante, nu odată animalele masive le fac probleme acestora sau veterinarilor care trebuie să-i imobilizeze. “Uneori se foloseşte momeală, plasată în cuşti cu porţi rabatabile, iar noi, când făcea un pas, doi, trei, coboram uşile. Am păţit, însă, o dată, că un zimbru a rupt cuşca. Să ne vedeţi atunci cum am sărit şi am fugit!”, râde pădurarul – îngrijitor. “Practic, cuşca avea o defecţiune… tehnică, să-i spunem. Fusese realizată din lemn verde, iar scândurile se distanţaseră suficient cât zimbrul să introducă cornul între ele. Vă daţi seama ce spaimă am tras. Doar vorbim de exemplare de o tonă! Să vedeţi cum alerga zimbrul cu uşa în cap prin ţarc!”, îşi aminteşte Petru Creciunesc, amuzat. Pădurarul poate să spună cu mâna pe inimă că cel mai bun medic veterinar în ceea ce priveşte tranchilizarea zimbrilor este doctorul Dinu, din Simeria. Mai mult, se bucură ca un copil, pentru că în acest moment trei femele sunt gestante, deci rezevaţia se va îmbogăţi înspre vară cu încă trei viţei. Când singurul mascul pe care rezervaţia îl avea cu câţiva ani în urmă s-a îmbolnăvit, Petru Crăciunesc şi soţia sa, ajutaţi de medicii veterinari, au făcut tot posibilul să-i salveze viaţa. “Avea un blocaj urinar şi de două ori am reuşit să îl punem pe picioare, dar a treia oară nu am mai avut ce să-i facem. I-am făcut perfuzii, am stat lângă el ore în şir, nopţi în şir, dar degeaba. Pur şi simplu, orice i-ai fi făcut, nu se putea ridica de jos. Avea dureri groaznice”, îşi aminteşte administratorul.

Peste 3.000 de euro pentru un zimbru

Ca să le ajungă hrana, familia Creciunesc “le serveşte” zilnic zimbrilor câte 10 kilograme de uruială plus concentrate şi fân.
Spun că răspunderea este foarte mare în ceea ce priveşte animalele acestea greoaie, cu greabăn impozant (n.r. zimbri pot atinge o înălţime de 2 metri), pe care cei doi soţi au ajuns să le iubească, aşa cum iubeşti nişte copii dependenţi de grija ta. “Cumpără şi Direcţia (n.r. Direcţia Silvică), aşa că avem asigurat până în iulie-august… încolo, 11 tone de porumb boabe. Noi nu putem pleca niciun pic de aicea pentru că, ştiţi, cum să vă spun io… responsabilitatea e foarte mare. Dacă se întâmplă ceva cu vreun zimbru, te pune de-l plăteşti.
Am avut un caz cu un zimbru care a murit din cauza unei supradoze de valbazen, care se administrează împotriva gălbezei, însă vinovat a fost medicul veterinar cu care lucram atunci şi care s-a ocupat de observarea şi tratarea animalului. Bine, a fost un caz mai aparte.
De atunci nu am mai avut probleme aşa de grave cu zimbrii”, adaugă Petru Creciunesc. Dacă s-ar întâmpla ceva cu vreunul dintre animale din vina lui sau a soţiei, familia Creciunesc ar trebui să plătească despăgubiri Rezervaţiei de Zimbri Haţeg – Slivuţ peste 3.000 de euro, ceea ce ar echivala cu salariile celor doi pentru mai bine de o jumătate de an. Însă ceea ce-i face pe haţeganii aceştia să aibă grijă de animale nu e numai teama de repercusiunile financiare ale unei eventuale neglijenţe ci, după cum ei înşişi spun, faptul că ei pun suflet în ceea ce fac.

Seceta afectează zimbrii din rezervaţie

Anul acesta, lipsa apei s-a simţit mai mult decât oricând. Ca să obţină apa necesară pentru “Bison bonasus” (denumirea ştiinţifică pentru zimbri) Petru Creciunesc a încercat să adâncească două fântâni, însă ajungând la rocă dură s-a oprit. Pârâul al cărui izvor este tocmai lângă Mănăstirea Prislop secase, aşa că situaţia devenea tot mai dramatică, însă, în cele din urmă, administratorul rezervaţiei a reuşit să ajungă la apă construind o fântână în zona intrării în rezervaţie, puţ care acum ar mai avea nevoie de o pompă. Între timp, pădurarul a cărat zilnic apă cu butoaiele ca să astâmpere setea gâtlejurilor uriaşe, care impresionează turiştii, veniţi în număr tot mai mare, mai ales pe timpul verii. Pentru asta, însă, e nevoie de cel puţin 400 de litri de apă, zilnic. Vara, începând cu luna mai şi până în august, rezervaţia – care se întinde pe o suprafaţă de 5 hectare – este vizitată de câteva sute de turişti în fiecare săptămână. “Se fac încasări foarte frumoase. În jur de un miliard facem, pe an. De obicei, grădinile zoologice şi rezervaţiile nu prea merg pe profit, însă la noi, deocamdată, merge foarte bine. Asta pentru că noi suntem singurii cu zimbri în zonă. Urşi au toţi, dar zimbri nu întâlneşti în fiecare judeţ, ba chiar nici măcar în fiecare regiune”, remarcă satisfăcut Petru Creciunesc. Mai povesteşte entuziast cum a asistat el la fătări şi cum era cât pe ce ca apariţia lui Romeo pe lume să poată fi imortalizată cu o cameră video. De altfel, reprezentanţii Rezervaţiei de Zimbri Haţeg – Slivuţ au realizat un DVD cu unele dintre cele mai spectaculoase momente care s-au petrecut aici de-a lungul anilor. Cel mai mult, pe lângă faptul de a ieşi la pensie chiar de la Rezervaţia de Zimbri, Petru Creciunesc şi-ar dori ca în parc, dar şi în toată Ţara Haţegului, să se investească mai mult, pentru creşterea numărului de turişti. “Prima problemă, la noi, ar fi apa – mai ales în condiţiile în care zimbrii vor fi tot mai mulţi de la un an la altul, apoi ar fi bine să putem trage curent până aici, lângă ţarc, ar trebui înlocuite gardurile… mai sunt multe de făcut”, zice pădurarul. Cu toate acestea, mai are vreme să îşi vadă visele împlinite: până la pensie, ’nea Petre Creciunesc mai are cel puţin încă 15 ani.

Video: Zimbrii de la Hațeg