Plecări în grup. În municipiul Hunedoara a început exodul de la PSD la PNL

Articolul a fost vizualizat de 1,288 ori

Pesediştii celei mai puternice organizaţii din municipiul Hunedoara au trecut „în bloc” la PNL. Exodul nu este un accident. Pentru Laurenţiu Nistor foştii colegi sunt nişte trădători, corupţi şi mânjiţi, fără personalitate. Puţin mai înainte îi vedea demnitari de vază în oraş. Liderii PSD şi cei ai PNL transmit mesaje „de dincolo” la simpli membri adverşi. Va fi război electoral, nu şagă.  

MAIN Migratie psd replica (1)Organizația PSD din Mirco 5, municipiul Hunedoara, cea mai mare dintre cele şapte de la nivel local, a părăsit partidul pentru a se înscrie, „în bloc”, la PNL. Trecerea a fost anunţată într-o conferinţă de presă la care au participat şi au semnat adeziuni 25 de persoane din municipiul Hunedoara. Liderii PSD pretind că doar cinci dintre semnatari sunt pesedişti autentici şi că restul organizaţiei nu a migrat de la PSD. Deocamdată, liberalii i-au arătat în persoană pe cei care au trecut la ei, în timp ce la PSD avem doar vorbele liderilor de partid, pe care ar trebui să-i credem pe cuvânt.

Când strugurii devin acri…

Bătrânii, vulpoi şi dibaci în a „citi” caractere, spun că atunci când cineva insistă să te avertizeze că el nu minte, poţi fi sigur că exact asta are de gând să facă. Laurenţiu Nistor a vorbit despre fostul lider de organizaţie pe care l-a propus pentru o demnitate publică, Ion Orăşanu, ca despre un trădător, mânjit, coruptibil, de nicio ispra­vă. „Au luat un viitor posibil consilier local la Hunedoara, un domn Orăşanu – să-i zicem domn sau tovarăş, da-i zicem un trădător, un trădător care s-a lăsat şi ăsta uns bine. Au pus nişte unsoare pe el, a pus limba pe unsoare, i-a plăcut şi s-a lăsat şi a trecut la PNL. Marea lor realizare, punând în faţa dumneavoastră încă o mare minciună, că întreaga organizaţie a trecut. Păi, ăsta nu-i capabil să tragă, să ducă zece oameni în partid, de cum să atragă o organizaţie. Eu demult i-am spus lui Bobouţan: schimbă-l că n-am părere bună despre omu’ ăla”, s-a pronunţat Laurenţiu Nistor, descriin­du-şi fostul coleg, lider de organizaţie PSD.

Continuă munca în PNL

De partea cealaltă, Orăşanu explică decizia sa de a părăsi PSD-ul. „Vreau să-mi continui munca mea cu Partidul Naţional Liberal. Am luat această decizie pentru că nu mă mai regăsesc în PSD şi cred că asta este una dintre problemele care m-au determinat să fac acest pas important, ţinând cont că în municipiul Hunedoara sunt multe de făcut. Eu sunt un om care îmi pun toată ambiţia şi dăruirea pentru a face ceva. Nu a fost muncă de lămurire cu membrii mei. A fost o singură discuţie în care le-am lăsat posibilitatea să aleagă. Toată organizaţia a hotărât să mă urmeze şi vor mai fi alţii, mulţi care vor trece la PNL,” a spus Ion Orășanu.

O posibilă explicaţie

Despre migraţia pesediştilor hunedoreni a vorbit şi deputatul PNL Bogdan Ţîmpău. „În ultima perioadă, de aproape un an de zile, în municipiul Hunedoara, Partidul Social Democrat a recurs la absolut orice fel de tertipuri posibile pentru a împiedica buna activitate a Primăriei. Tocmai pentru că există cetăţeni care ajung să spună că nu mai acceptă să fie folosiţi ca unelte într-o luptă împotriva bunului interes al oraşului în care locuiesc cu toţii, ne aflăm astăzi aici”, a spus deputatul liberal.

Mesaje de dincolo

Exodul membrilor PSD nu este un accident. Deputatul Carmen Hărău se bucură de notorietate şi încredere şi printre pesediştii din municipiul Hunedoara, cu care a făcut echipă o bună perioadă de timp. Repetatele atacuri împotriva deputatei s-au dovedit parte dintr-o strategie nefericită care va provoca pagube electorale consi­derabile la PSD Hunedoara. Nu este o întâmplare faptul că migraţia s-a produs la câteva zile după ce Carmen Hărău s-a oferit să găzduiască pe platforma politică liberală o colaborare cu toţi hunedorenii, indiferent de culoarea politică, pentru dezvoltarea oraşului. Mesajul a avut efect şi asta o ştiu şi liderii PSD care, prin vocea deputatului Laurenţiu Nistor, au făcut un contra-apel, cerând membrilor PNL să „scape” de Carmen Hărău.

About Marcel Bot