TOP. CEI MAI BUNI SPORTIVI HUNEDORENI ÎN 2015

Articolul a fost vizualizat de 1,263 ori

La sfârșitul săptămânii trecute, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara a dat publicității clasamentele celor mai buni sportivi ai județului nostru, atât la disciplinele olimpice cât și la cele care nu fac parte din familia sporturilor olimpice. La puțin timp de la publicarea lor, au apărut și primele nemulțumiri, ele venind din partea antrenorului Dima Druncea, de la clubul Comexim Lupeni. El s-a arătat surprins de clasamentul de la probele neolimpice, acuzând reprezentanții Direcției județene pentru Sport și Tineret că nu i-au clasat în primii zece, alături de alți trei practicanți ai fotbal-tenisului de la același club, pe trei juniori medaliați cu câte două medalii de aur la Campionatele Europene, pentru a face loc altor sportivi. Consilierul pe pro­bleme de sport din cadrul DJST Hunedoara, Marius Simina, a explicat că nu este bine ca o singură disciplină sportivă să acapareze întreg ”topul” și este bine ca să fie promovați și alți sportivi de la alte discipline în acest clasament. Față de alți ani, DJST Hunedoara a organizat la fel de repede și ”Gala sportului hunedorean”, care s-a desfășurat miercuri după amiază, în sala de conferințe a Teatrului de Artă din Deva. Această festivitate a avut loc după închiderea ediției săptămânalului nostru, iar la ea au fost prezenți sportivi, antrenori, reprezentanți ai autorităților locale și județene.

Atletismul revine din nou în frunte

681_pag_15k_Layout 1.qxdÎn anul 2013, atleta Florentina Marincu detrona, după o lungă hegemonie, gimnastica artistică, devenind sportiva anului respectiv. În 2014, gimnastica revenea în frunte, prin Andreea Eugenia Munteanu, dar ”rocada” a fost făcută din nou, la alcătuirea clasamentelor pentru 2015. Florentina Marincu, legitimată la cel mai titrat club al județului, CNS Cetate Deva, a fost nominalizată sportiva anului 2015 la sporturile olimpice. Antrenată de Nicolae Alexe, Florentina a confirmat că se poate miza pe ea și că are resurse mari de a obține performanțe deo­sebite în proba ei preferată, săritura în lungime. Fiind încă junioară, Marincu a reușit anul trecut o performanță excelentă la Campio­natele Europene de atletism pentru seniori (în sală), de la Praga, cucerind o foarte valoroasă medalie de bronz. Vitrina ei cu trofee a fost una bogată, acestei medalii adăugându-se altele. Campioană europeană la lungime și bronz la triplusalt, la Campionatul European pentru Juniori (Suedia), medalii de aur în sală și aer liber – Jocurile Balcanice pentru seniori (Turcia și România), dar și multiplă campioană națio­nală atât la seniori cât și la juniori la mai multe probe atletice.

Poziția secundă pe podium a fost împărțită de doi sportivi: Andreea Munteanu (CNS Cetate Deva) – gimnastică artistică, care în aprilie, la Montpellier (Franța), a devenit campioană europeană la bârnă, iar la Cupa Mondială (Cott­bus –Germania, martie) s-a clasat pe primul loc la bârnă și pe doi la sol. Pe aceeași poziție cu Andreea se află juniorul Cosmin Petre Gîrleanu (CSS Hunedoara). Antrenat de maestrul Ilie Captari, boxerul de pe Cerna a devenit campion mondial la juniori, la Sankt Petersburg (Rusia), el fiind și vicecampion european (Lvov-Ucraina, dar și campion național de juniori. Podiumul disciplinelor olimpice este completat de judokana Lidia Marin (SCM Deva), antrenată de Ramona Enache. Printre cele mai importante rezultate ale ei se numără medalia de bronz pe care a obținut-o la Campionatul Mondial de Judo – cadeți, care s-a desfășurat la Sarjevo (Bosnia-Herțegovina), dar și titlul de vicecampioană europeană, la Campionatele Europene (cadeți) – Sofia (Bulgaria).

ANA MARIA GHERGHEL ”RECIDIVEAZĂ LA SPORTURILE ”NEOLIMPICE”

La fel ca și anul 2014, fotbal-tenisul este în fruntea clasamentului, prin aceeași talentată sportivă, Ana Maria Gherghel, care este legitimată la clubul ”privat” Comexim Lupeni. Sportiva din Valea Jiului a devenit anul trecut ”cvintuplă” campioană europeană, la simplu, dublu, triplu, dublu mixt și triplu mixt, la Campionatul European de Fotbal-Tenis, care s-a desfășurat în țara noastră, la Târgoviște. Pe locul doi este clasată colega ei de club, Mariana Lică, triplă campioană europeană la triplu, dublu mixt și triplu mixt tineret. Ea este, în același timp, dublă campioană națională de seniori la dublu și triplu și dublă campioană națională de juniori la dublu și triplu. Podiumul este ocupat de artele marțiale, prin junioara Andra Kovaci (CS Cristal Hațeg), dublă campioană mondială la tehnici speciale, cu echipa și spar­geri forță – Campionatul Mondial de Taekwon – Do ITF (Italia), vicecampioană europeană și medaliată cu bronz-tehnici speciale individual și cu echipa, Cam­pionatul European de Taekwon – Do ITF (Glasgow-Scoția), campioană națională de juniori.

OCUPANŢII LOCURILOR IV-X, DISCIPLINE OLIMPICE

Locul IV – Laura Jurca, senioară, CNS Cetate Deva -gimnastică artistică – medalie de argint la sol, Cupa Mondială (Doha-Qatar); dublă vicecampioană națională, cu echipa și la paralele, medaliată cu bronz la sol, la Campionatul Național Individual.
Locul V – Andreea Maria Iridon, senioară, CNS Cetate Deva – gimnastică artistică – medaliată cu argint la bârnă și bronz la paralele la Jocurile Europene (Baku – Azerbaidjan), vicecampioană națională cu echipa.
Locul VI – Bogdan Șitoianu – junior, CNS Cetate Deva-atletism – medaliat cu argint la Festivalul Olimpic al Tineretului European (Tbilisi – Georgia) – lungime, medaliat cu aur (triplusalt), la Jocurile Balcanice (Serbia), vicecampion național la triplusalt și medaliat cu bronz la Campionatele Naționale de juniori I, campion național la triplusalt și vicecampion național la lungime la Campionatele Naționale de juniori II.
Locul VII – Răzvan Marcu –senior, SCM Deva – tir cu arcul – medaliat cu bronz la Cupa Europeană (București), dublu campion național individual și cu echipa, vicecampion național la echipe mixte (indoor), dublu campion național individual și cu echipa mixt și vicecampion cu echipa la Campionatul Național de Tir cu Arcul (outdoor).
Locul VIII – Olivia Cîmpian –junioară – CNS Cetate Deva – gimnastică artistică – locul IV cu echipa, la Festivalul Olimpic al Tineretului European (Tbilisi-Georgia), campioană națională la sărituri și medaliată cu bronz, cu echipa, la Campionatul Național Open, cvintuplă campioană națională de junioare I (individual compus, sărituri, paralele, sol și bârnă), la Campionatul Național Individual al Juniorilor.
Locul IX – Denisa-Iuliana Fodor – junioară, CNS Cetate Deva – lupte libere – medaliată cu argint la Jocurile Balcanice (Bursa-Turcia), vicecampioană națională la Campionatul Național de Cadeți.
Locul X – Andrei Răzvan Deliu – tineret, SCM Deva – atletism – medaliat cu bronz (săritura cu prăjina), la Jocurile Balcanice (Pitești), campion național de seniori, sală și aer liber.

OCUPANŢII LOCURILOR IV-X, SPORTURI NEOLIMPICE

Locul IV – George Condescu – junior, CSM Jiul Petroșani –Karate – vicecampion mondial de tineret și dublu campion mondial de juniori la kumite (echipe și mixt), Campionatul Mondial de Arte Marțiale (Skdun) – Subotica (Serbia), medaliat cu bronz la kumite individual – Campionatul European (Skdun) – Daugavpils (Letonia).
Locul V – Ana Maria Rizescu – senioară – Comexim Lupeni – fotbal-tenis, dublă campioană europeană la dublu și triplu, Campionatul European de Fotbal – Tenis (Târgoviște), dublă campioană națională la dublu și triplu.
Locul VI – Andreea Izabela Polifronie – cadet, CSM Jiul Petyroșani – karate – dublă vicecampioană mondială la kumite, individual și echipe mixt și medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale de Arte Marțiale (SKDUN), Subotica (Serbia), campioană europeană la kumite, echipe mixt și medaliată cu bronz la kumite individual, Campionatul European (SKDUN) – Daugavpils (Letonia).
Locul VII – Dorin Marian Brotei – senior, CNS Cetate Deva – gimnastică aerobică – vicecampion european și locul I cu echipa în clasamentul pe națiuni, Campio­natul European de Gimnastică Aerobică de la Elvas (Poartugalia), locul V la aerodance, Cupa Mon­dială de Gimnastică Aerobică, Borovets (Bulgaria).
Locul VIII – Mircea Cristian Popa – senior, CS Ronin Deva – karate tradițional – campion european la kumite echipe, Campionatul European de Karate Tradițional Fudokan, Napoli (Italia), campion național la kogo-kumite.
Locul IX – Alin Mihai Popa – junior, CNS Cetate Deva- gimnastică aerobică – campion european la perechi mixt, vicecampion european cu echipa și locul VI la individual, Campionatul European de Gimnastică Aerobică de la Elvas (Portugalia), campion național la perechi mixt și vicecampion național la individual.
Locul X – Patricia Vacariu – junioară, CS Elite Center Hunedoara – karate – dublă medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale de Karate, Tbilisi (Georgia), vicecampioană națională la kumite, dublă medaliată cu bronz la kata și kumite la Campionatul Național de Karate Shotokan.

About Ion Bădin