Editorial: MCV ne spune să nu ne mai furăm tacâmurile

Raportul MCV din acest an e bun. Mai bun! Potrivit documentului, Justiţia română face progrese notabile. Într-o prezentare de tip “man in black”, cu depăşiri de plan consemnate la arestări şi instituţii eroine, Raportul din 2016 confirmă ceea ce vedem şi noi cu ochii liberi. Că se lucrează! S-a lucrat şi în 2012, şi în 2014, dar nu aşa de bine ca anul trecut. În 2015 corupţia a fost decapitată mai eficient, mai gospodăreşte, fiind lovită sus, sus de tot, acolo unde pe vremuri procurorii nici nu cutezau să ridice ochii.
Veştile sunt aşadar bune! Cel puţin la prima vedere! Pentru că, în realitate, ceea ce ne spune MCV-ul în ultimii ani este, în esenţă, raportarea festivă a unei activităţi triste de tip “doi încarcă, doi descarcă”. Am putea fi entuziasmaţi de statistica arestărilor, dacă nu am observa că, în spatele ei, motorul corupţiei duduie netulburat. Dacă DNA-ul proţăpeşte 100 de corupţi pe săptămână, uzina de corupţie scoate, în şapte zile, 100 + 1 corupţi noi pe bandă. E ca şi cum ai pedala nebu­neşte pe o bicicletă fără lanţ. O vreme ai fi admirat pentru efort, dar în final ai sfârşi lipsit de vlagă, decontând eşecul unui progres nul.
Practic, Raportul asta ne spune în 2016! Că în 2015, Justiţia a pedalat mai tare. Şi poate va pedala şi mai tare anul acesta. Şi, de ce nu?, în vecii vecilor! Problema este că nu vedem o finalitate! Unde este punctul final al acestui marş glorios al anticorupţiei? Este Justiţia condamnată de MCV la un progres etern? Pentru că, în document, corupţia românească apare aşa ca un fel de Highlander pe care DNA-ul încearcă, merituos şi inutil, să-l ucidă din ce în ce mai bine.
Asta transformă MCV-ul într-un perpetuum mobile, care poate ţine etern România la porţile Schengen, atâta cât mai e el. Trebuie să fim conştienţi, pe de altă parte, că monitorizarea prin MCV nu se va ridica cât timp e cultivată pepiniera de corupţi din România. De la o etapă la alta însă, inevitabil, mesajul Raportului devine tot mai ridicol: aţi făcut progrese minunate în justiţie, dar rămâneţi periculos de corupţi pentru Schengen! Clar, nu?!
Şi atunci, ce facem, vom trăi veşnic cu acest MCV, aşa cum am trăit 50 de ani cu statisticile festiviste din planurile cincinale care, pe real, nu ne-au dus niciodată la acel mult visat “de la fiecare după posibilităţi şi fiecăruia după nevoi”?
Nicidecum! Cadrul astăzi nu mai este atât de suprarealist. Legile trebuie aplicate, iar borfaşii trebuie umflaţi în continuare. Ca să vedem însă un final în rapoartele MCV mai trebuie să facem nişte paşi. Unul este tăierea dreptului penalilor din Parlament de a-şi vota scutirile de anchetă. Iar al doilea ţine de esenţa materială a folosului necuvenit care trebuie confiscat de la corupţi şi redat bugetului naţional de care aparţine de drept.
Din păcate, la noi înţelegerea asta superioară nu există încă! Iar, printre rânduri, cam asta ne spune MCV-ul în fiecare an! Că în ciuda numărului mare de arestări şi dosare penale, schema anticorupţiei servită românilor din afară nu va avea un happy-end până când nu vom vrea noi să aibă, în speţă partidele şi instituţiile statului român. Pentru că, vorba unui ilustru editorialist, Justiţia se va aşeza în capul mesei doar în sălile şi în societăţile în care părţile au înţeles că e în interesul reciproc să nu-şi mai fure tacâmurile. Or, în ce priveşte partea noastră, am cam rămas numai cu scobitorile…