Statuia cerşetorului incoruptibil, tragedii colective, urma lui Dracula. Ce a făcut din Hunedoara un ţinut exotic pentru presa americană în secolul trecut

Hunedoara a fost în seco­lul XX o destinaţie exo­tică pentru americani, potrivit relatărilor din presa de peste Ocean. Ştirile care ajungeau în SUA din ţinutul îndepărtat al Transilvaniei vorbeau despre locul în­fio­rătorului vampir Dracula, despre oraşele miniere bântuite de de­zastre, greve şi tragedii şi despre capitala legendară a marelui duşman al Imperiului Roman. 

Aşa arăta Lupeniul în perioada grevei minerilor

Ţinuturile Hunedoarei au stârnit de-a lungul secolului XX un interes aparte jurnaliştilor americani. Hunedoara a fost descrisă, în zeci de articole care au făcut înconjurul presei de peste Ocean, drept un loc exotic, unde s-au petrecut evenimente cu totul ieşite din comun, dar şi numeroase tragedii.
Una dintre cele mai vechi relatări despre Hunedoara seco­lului XX, în presa din Statele Unite ale Americii, a fost publicată la începutul lunii mai a a­nului 1929 şi spunea povestea localnicilor care i-au construit statuie unui cerşetor. Un boier sărăcit, pe nume Nahoi Nandraş, a fost recompensat astfel de autorităţile hunedorene pentru că la un referendum a refuzat să se lase mituit de candidaţii maghiari. „În Hunedoara i s-a ridicat o statuie unui cerşetor (begger) deoarece, pentru onoarea familiei, el a refuzat să îşi vândă votul când de acesta depindea menţinerea legislaţiei Ungariei sau adoptarea celei a naţionali­tăţii române”, afirmau jurnaliştii de la Associated Press, în ştirea care a făcut înconjurul presei americane. Potrivit AP, hunedoreanul ajuns cerşetor deţinea încă titlul de „boier” şi de aceea îi fusese permis să voteze la referendum.

Tragediile colective din Lupeniul interbelic

Lupeniul interbelic a devenit cunoscut în Statele Unite ale Americii prin două dezastre înfiorătoare. Primul s-a petrecut în 27 aprilie 1922, la Mina Aurelia, în care o explozie cauzată de acumulările de gaz s-a soldat cu 82 de morţi. „Bucureşti, România. Până la 100 de oameni au fost ucişi într-o explozie din mină, în districtul Lupeni, Transilvania. Cadavrele a 50 de victime au fost complet carbonizate, în timp ce alte trupuri au fost spulberate în bucăţi”, scriau jurnaliştii americani, de la Associated Press.
Şapte ani mai târziu, oraşul Lupeni trecea printr-o nouă tragedie de proporţii, relatată pe larg de presa de peste Ocean. O grevă la care au participat mii de oameni, nemulţumiţi de condiţiile de lucru din minerit, a fost înă­bu­şită în gloanţele militarilor cărora li s-a ordonat să îi împrăştie cu orice preţ pe manifestanţi. „19 mineri aflaţi în grevă, în Lupeni, Transilvania, au fost ucişi şi cel puţin 100 au fost răniţi astăzi într-o bătălie cu jandarmii, potrivit agenţiilor de presă. Unii dintre răniţi se află în stare critică. Minerii, care au eşuat în demersul lor, au devastat o uzină electrică şi alte instalaţii vitale ale exploatării. Jandarmii le-au ordonat minerilor să se disperseze, dar aceştia au refuzat”, informau mai multe ziare din SUA, la începutul lunii august a anului 1929. Cadavrele celor decedaţi au fost puse în sicrie rudimentare şi încărcate pe căruţe de cărat bălegar care au fost furnizate la ordinul directoratului minelor. „Când au apărut carele mortuare şi sicriele au fost încărcate, s-au făcut auzite lamentaţii amare, cortegiul fiind îndemnat de militari să grăbească pasul. Mulţimea imensă adunată lângă cimitir a fost împinsă înapoi mai multe sute de metri. La patru ore după înhumarea morţilor o companie de infanterie încă mai păzea cimitirul în poziţie de tragere”, informau corespondenţii The New York Times, în 1929.

Capitala Daciei de la Sarmizegetusa Regia

A fost anunţată descoperirea capitalei Dacice

Judeţul Hunedoara s-a remarcat în perioada interbelică şi prin desco­perirea epocală a capitalei Daciei, după cum o numeau jurnaliştii de la The New York Times. În 24 iunie 1934, ziarul american îşi informa cititorii că legendara capitală a regelui Decebal a fost localizată în apropierea Grădiştei, după mai mulţi ani de căutări. Jurnaliştii afirmau că românii erau foarte interesaţi de săpăturile arheologi­ce, deoarece îi considerau pe daci drept strămoşii lor. „În apropierea satului Grădiştea, în districtul Hunedoara, Transilvania, în expediţiile arheologice finanţate în mare parte de Guvernul român a fost desco­perit oraşul cu ziduri din cărămidă şi din lemn pe care romanii l-au ars din temelii. Desco­periri bogate de vase şi monede au fost făcute în Sarmizegetusa. Distrugerea civilizaţiei dacice a fost atât de mare, că până în prezent aproape nimic nu s-a cunoscut despre ea. Este pentru prima dată când rămăşiţele unei culturi specifice dacilor au fost excavate, iar descoperirea dovedeşte cât de mult cultura dacilor era conectată cu cea a celţilor. Grădiştea este cuvântul românesc pentru cetate, astfel că păstorii simpli din micul sat au conservat memoria fostei capitale, dispărută în urmă cu 20 de secole”, se arată în articolul din 24 iunie 1934, publicat în The New York Times.

Hunedoara, oraşul oţelului

În anii 1960, Hunedoara devenise cunoscută în Statele Unite ale Americii prin reportajele care prezentau povestea transfor­mării abrupte a târgului cu case mici, într-un mare centru metalurgic. Un reportaj publicat în The New York Times sub titlul „Noul oraş al oţelului se ridică în România – Uzinele construite de sovietici au produs un milion de tone anul trecut” descria atmosfera din oraş. „Căruţele primitive ale ţăranilor, trase de cai uscăţivi şi istoviţi, împart aceleaşi drumuri cu marile camioane din Cehoslovacia. Ţăranii care au rămas ataşaţi pământurilor încă poartă căciulile negre din blană, în formă de pâlnie, pantaloni strâmţi ţesuţi acasă sau în fabrici. Localnicii mai săraci îşi învelesc picioarele în bucăţi de pânză sau poartă pantaloni de tip albanez ţesuţi acasă. Femeile lor se îmbracă în fuste largi, veste din lână făcute de ele, poartă baticuri şi încălţări de lână sau cauciuc. Agricultorul care şi-a părăsit pământurile pentru a munci în uzină a căpătat rapid un aspect de orăşean. Fiul lui pare să fi făcut saltul în mai puţin de zece ani. Văzând tinerii şi pe soţiile lor dansând rock and roll şi jazz la restaurantul combinatului, unui străin i-ar fi greu să îşi ima­gineze cum a avut loc această transformare atât de repede”, scria jurnalistul M.S. Handler, în reportajul publicat în 1 februarie 1959, în The New York Times.

Vizita lui Hruşciov în ţinutul lui Dracula

Vizita lui Hrusciov la Hunedoara

Un alt eveniment important remarcat de presa americană a fost vizita din iunie 1962 a liderului sovietic Nikita Hruşciov în Hunedoara. „Hruşciov a ajuns în ţinutul lui Dracula şi al vampiri­lor”, titrau jurnaliştii Asociated Press, citaţi de ziarele occidentale. „La marginea Hunedoarei sunt locuri unde, potrivit legendelor, localnicii erau terorizaţi de vampiri. Zona a devenit bine-cunoscută prin nuvela lui Bram Stoker despre contele Dracula, un nobil rău care după moartea sa, pentru a rămâne pe jumătate viu, se hrănea cu sângele femeilor”, scriau jurnaliştii americani, pentru a da un ton mai puţin sobru evenimentului. Jurnaliştii remarcau că întreaga populaţie de peste 50.000 de oameni a Hunedoarei a fost mobilizată pentru a-i întâmpina pe Hruşciov şi pe oficialităţile guvernului comunist. Alte ziare americane afirmau însă că, la Lupeni, o parte din mineri au întâmpinat liderul sovietic cu proteste.

Dracula din Hunedoara

Una dintre cele mai pitoreşti relatări despre Hunedoara a aparţinut jurnalistei americane Aline Mosby, care în 1969 era corespondentul din Uniunea Sovietică al agenţiei de presă americane UPI (United Press International). Aline Mosby a călătorit în Hunedoara comunistă de la sfârşitul anilor 1969, căutând locul legendarului conte Dracula. „Am descoperit că Dracula cel adevărat, chiar nefiind vampir, a trăit şi a păcătuit în aceste locuri, aşa cum se crede. Aici, în Hunedoara, castelul din secolul al cincispre­zecelea se ridică din prăpastie şi străpunge cerul gri al iernii. Este aşa cum a scris Stoker: un loc al umbrelor, unde vântul suflă rece printre metereze şi printre ale cărui ferestre înalte şi înnegrite nu trec razele soarelui”, scria jurnalista. Hunedoara modernă, cu uzine tuciu­rii de oţel, cu cerul înnegrit de fum, nu mai păstra amintirea vampirului decât în poveştile bătrânilor, dar şi în practicile arhaice din locurile unde morţilor bănuiţi că se vor transfor­ma în strigoi li se străpungea inima cu ţepuşe.

Dezastrul minier de la Certej

Catastrofa de la Certaj a fost relatată de numeroase ziare din Statele Unite ale Americii, chiar dacă numărul morţilor raportat de autorităţile române a fost mult mai mic faţă de cel real. Pe 30 octombrie 1971, în jurul orei 5.00 dimineaţa, halda de steril la marginea căreia fuseseră construite mai multe blocuri de locuinţe şi cămine pentru oamenii care lucrau în exploatările miniere de aur şi cupru din Certej s-a prăvălit peste cartierul muncitoresc, ucigând cel puţin 89 de oameni. Primele estimări preluate de presa americană raportau un număr mai mic de morţi. „Tone de nămol şi zgură au acoperit casele şi clădirile dintr-un centru minier al Transilvaniei (România), ucigând 45 de oameni şi rănind aproape 90, potrivit informărilor oficiale de la faţa locului. Anchetatorii au raportat autorităţilor guvernamentale că un iaz de decantare a sterilului s-a dislocat în zona Certej – Săcărâmb (judeţul Hunedoara). Nu au fost date explicaţii pentru dezastrul petrecut sâmbătă dimineaţa, înainte de răsărit. Echipele de salvare ale muncitorilor şi militarii au muncit întreaga zi, până la lăsarea nopţii, căutând cadavrele”, scriau jurnaliştii de la Associated Press, în presa americană.

Oraşele miniere

Şi greva minerilor din Valea Jiului, din anul 1977, a făcut înconjurul presei americane. Jurna­listul american David Andelman, corespondent al ziarului The New York Times, a ajuns în Valea Jiului, în noiembrie 1977, la trei luni de la cele mai mari mişcări de protest din anii regimului comunist. L-au impresionat sărăcia oraşelor miniere şi starea de nelinişte a localnicilor, într-un loc pe care cu câteva săptămâni mai devreme liderul comunist Nicolae Ceauşescu îl vizitase pentru a treia oară în 1977. „Bulevardul oraşului este aliniat printre blocuri şi barăci de cărămidă cu scuaruri minuscule, în care copii cu feţele acoperite de funingine se joacă. Printre barăcile care datează dinaintea celui de-al doilea război mondial se văd ocazional blocurile cu apartamente noi, multe trântite în grabă la cererile muncitorilor, în urmă cu cinci şi zece ani. Acum şi ele sunt crăpate şi înnegrite”, relata jurnalistul The New York Times. Minerii i-au povestit ziaristului american că un număr mare de ofiţeri de securitate au îmbrăcat haina simplă a minerilor şi au fost detaşaţi la minele din Valea Jiului, având misiunea de a preveni reluarea organizării muncitorilor, a planurilor unor mişcări de protest după „greva care a cutremurat România”.