Săptămâna economică Nr. 682

Articolul a fost vizualizat de 919 ori

BNR MAI SĂRACĂ.

Re­zervele valutare la Banca Naţională a României se situau la 31,679 miliarde de euro, la sfârşitul lunii ianuarie 2016, în scădere cu 559 milioane de euro, de la 32,238 miliarde de euro la finalul anului 2015, se arată într-un comunicat al BNR.

DEFICIT.

Execuţia bugetului general consolidat pe anul 2015 s-a încheiat cu un deficit de 1,47% din PIB, după ce, la sfârşitul lunii noiembrie, autorităţile raportau un excedent de 5,3 miliarde de lei (0,76% din PIB).

TRANZACŢIE.

Acţionarii Albalact, care deţin 70% din companie, au semnat un contract de vânzare a producătorului de lactate către grupul francez Lactalis, dar aplicarea contractului şi preţul de achiziţie vor fi stabilite ulterior, după îndeplinirea mai multor condiţii. Albalact – Alba Iulia este cea mai mare societate cu capital majoritar local în industria laptelui.

TURISM PRO RUŞI.

Potrivit preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Turism, Anca Pavel-Nedea, România trebuie să profite de conjuctura actuală în care Turcia şi Egiptul sunt pe lista neagră a Rusiei. În prezent, circulaţia turistică din Rusia pe teritoriul României este de 24.000 de persoane. Potenţialul care poate fi valorificat este însă de peste 15 mi­lioane de posibili turişti ruşi. În prezent, autorităţile române, prin Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Tu­rism din România (ANAT), acţionează pentru suplimentarea numărului de ghizi vorbitori de limba rusă şi vizite oficiale ale tour-operatorilor români la Moscova.

PULSUL AFACERILOR.

Numărul insolvenţelor a scăzut anul trecut cu 50,38%, însă a crescut numărul radierilor, cu 23,39%, cel al dizolvărilor, cu 52,53%, şi al suspendărilor de activitate, cu 12,1%, potrivit statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

CLAUZE ABUZIVE.

Curtea Constituţională va dezbate, pe 9 februarie, patru dosare foarte importante pentru procesele pe clauze abuzive dintre bănci şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Băncile au contestat constituţionalitatea unor articole introduse în 2013, care permit instanţelor să elimi­ne clauzele abuzive din toate contractele de credit, inclusiv din cele în derulare. 11 dosare sunt blocate pe rolul instanţelor din acest motiv.

About Administrator