Jurnal de pescar: Retrospectiva anului 2011 (II)

prima parte

Săptămâna trecută am făcut o scurtă trecere în revistă a celor mai importante competiţii din sfera spinningului şi a pescuitului tehnic la crap. Am enumerat campionii la ambele categorii şi am aflat despre evoluţia lotului C.S Free Carp Deva în cadrul C.N de Crap, poate singura reprezentare notabilă a pescarilor hunedoreni pentru anul ce a trecut. Am amintit,, totuşi, despre participarea hunedoreanului Radu Prisăcariu, fost divizionar A, la Mondialele Cluburilor de la Golubac (Serbia), unde românii au reuşit o performanţă inedită, un loc 6 din 25 de echipe participante într-o competiţie de staţionar plicticoasă, unde s-a pescuit la guvid. Şi dacă tot am ajuns la pescuit staţionar, pe care îl consider ca fiind cel mai popular în judeţul nostru şi printre altele şi preferatul meu, vă propun să continuăm seria retrospectivă a anului 2011 cu câteva detalii despre cele mai importante evoluţii la acest stil.

Evoluţia la Campionatul Mondial

Să ne abatem puţin atenţia asupra Mondialului de Pescuit Staţionar din Italia, unde România a reuşit cea mai bună clasare de până acum, respectiv un loc 14 din 36 de echipe participante. Echipa reprezentativă a ţării noastre a fost compusă din pescari foarte buni, cunoscuţi atât din sistemul competiţional al AGVPS cât şi din competiţiile cu caracter privat, respectiv Tudor Bodocan, campionul naţional din 2010, Toni Stanciu, Eugen Bâltac – campionul naţional din 2009 şi un obişnuit al rubricii noastre de pescuit, care a fost şi managerul echipei, Dragoş Popa – un foarte bun pescar, apreciat pentru evoluţiile sale îndeosebi la plătică, Benzar Zsolt – proaspătul campion naţional din 2011 şi Andrei Ghioghiu – pe care îl ştim ca fiind nelipsit de la competiţiile desfăşurate pe balta Ben. Încă de la început românii au ştiut că pe pista de la Ostellato va fi un pescuit dificil, iar peştele ţintă va fi plătica, în ciuda zvonisticii de pe unele forumuri de specialitate care anunţau că se vor prinde crapi şi somni uriaşi. Pescarii au avut la dispoziţie cinci zile pentru a se antrena pe pistă şi a înţelege comportamentul peştilor. O primă observaţie notabilă a fost aceea că nada ce urma a fi folosită trebuia să fie de culoare închisă (cea mai potrivită fiind cea de culoare neagră), din cauza faptului că peştii nu zăboveau prea mult pe vadul nădit şi reacţionau destul de bine la pământ amestecat cu fouillis, care trebuiau să fie obligatoriu de culoare închisă – aspecte, de altfel, uşor de intuit de către cei care cunosc foarte bine pescuitul la plătică. Au existat sectoare în care pe vad intrau crapi uriaşi, care speriau plăticile, iar unii pescari au avut drilluri intense cu crapi între 8 şi 15 kg, însă pe care de cele mai multe ori i-au ratat din cauza liniilor fine pe care le foloseau pentru plătică. În general, s-a pescuit foarte fin, cu plute de 0,7-1,2 sau 1-1,5 grame, cu baniere scurte, aşa cum au ales să pescuiască şi englezii, sau cu baniere lungi, aşa cum au ales să pescuiască italienii. A fost foarte importantă nădirea de precizie, îndeosebi cu cupa şi pescuitul la punct fix. În prima zi, băieţii noştri au beneficiat de o tragere la sorţi destul de avantajoasă şi, cu un total de 36 de puncte acumulate în cele cinci sectoare, au reuşit poziţia 8 în clasamentul general. A doua zi de concurs nu a mai fost la fel de favorabilă ca şi prima, iar cu toate acestea România reuşeşte 52 de puncte. La finalul campionatului ne-am clasat pe poziţia 14 din 36 în ierarhia mondială – cel mai bun rezultat la această disciplină din ultimii 10 ani. Podiumul a fost ocupat de către Italia, cu doar 21 de puncte, urmată de Ungaria cu 27 de puncte şi de către Belgia cu 33 de puncte.

Un mondial al cluburilor la guvid

După Campionatul Mondial, o altă competiţie de talie internaţională pe care românii o atacă an de an este Campionatul Mondial al Cluburilor, care în 2011 s-a desfăşurat la Golubac în Serbia. După un mondial din Croaţia unde s-a pescuit intens la caras şi obleţi; după un alt mondial din Bosnia unde s-au prins scardole de până la un kilogram, a venit vremea unui mondial al cluburilor pe care cele mai multe reviste de profil l-au catalogat ca fiind unul extrem de plicticos, la guvid. Competiţia s-a desfăşurat în intervalul 1-5 iunie pe Dunăre şi din echipa Energofish au făcut parte următorii: Tibi Rancu, Constantin Mateescu, Tudor Octavian, Attila Orosz, Eugen Bâltac (manager), Zsolt Benzar, Zsolt Szilagy, hunedoreanul Radu Prisăcariu şi Laszlo Dalnoki. Au fost două manşe de concurs a câte patru ore, timp în care s-au putut prinde până la 6 kg de guvizi. Sectoarele au fost relativ egale, cu peşte dispus pe toată lungimea pistei, argumente oricum insuficiente pentru alegerea acestei piste pentru o competiţie de un asemenea nivel. Cu toate acestea, românii s-au întors victorioşi cu un loc 6 din 25 – cel mai bun rezultat obţinut de o echipă românească la o competiţie internaţională. În prima manşă, cel mai bun rezultat românesc înregistrat a fost cel al lui Constantin Mateescu, care a reuşit un loc patru într-un sector dificil, în care au concurat nume grele ale pescuitului staţionar european. Pentru unele echipe, pescuitul la guvizi a fost o surpriză neplăcută, astfel, britanicul Alan Scotthorne, multiplu campion mondial, a prins în prima manşă doar 800 de grame de guvizi, cu care şi-a adjudecat un ingrat loc 10 în sector. Cu un kilogram, avea să-l egaleze pe arădeanul Tibi Rancu – locul 6 în sector, iar cu 1,700 grame, unul dintre aşii sârbilor – favoriţi la această ediţie de campionat, Goran Radovici avea să câştige locul întâi în sector. Sârbii au fost, fără discuţie, favoriţi la această ediţie de campionat, mai exact Clubul Cigra Krusevac. Goran Babici, spre exemplu, a înregistrat un rezultat foarte bun, cu 6 kg de guvizi în manşa a doua, cantitate care i-a asigurat totodată şi locul întâi în sector. Cu toate acestea locul întâi al podiumului a fost ocupat de o echipă maghiară, urmată de echipa Serbiei şi englezi pe locul al treilea. S-a pescuit în general la rubeziană, cu plute măricele pentru a putea fi ţinute în curent şi pentru a se putea pescui în condiţii de valuri puternice, cu monturi destul de grele, însă cu strune fine şi cârlige pe măsură. În manşa a doua, au fost valuri de 30 de cm pe Dunărea care în zona respectivă avea o lăţime de 6-7 kilometri. În aceste condiţii pescuitul a fost unul cât se poate de dificil. Spre norocul nostru, echipa Energofish, în ciuda condiţiilor vitrege de pescuit, a înregistrat cel mai bun rezultat românesc la o competiţie externă, lucru pentru care merită să fie felicitaţi.

Va urma.