O hunedoreancă pe lista scurtă a tinerilor supradotaţi. Şefa promoţiei olimpicilor României face medicina la Viena

Acum trei ani dădea examenul de Bacalaureat în sesiunea olimpicilor şi obţinea cea mai mare medie din ţară: 9,90! Doar ea şi un băiat din Bucureşti, specialist în mate-info. Astăzi, Manuela Igelsky este studentă la Medicină în Viena şi ne povesteşte cum a viaţa în Austria, cu bunele şi “ne-bunele” ei.

Manuela şi una dintre bucuriile ei din liceu – “dresajul” şoimilor şi acvilelor

Imediat după BAC, hunedoreanca Manuela a plecat cu mama în Austria şi s-a înscris la Facultatea de Medicină din Viena. Absolventă a Colegiului Naţional „Decebal” din Deva, a reuşit să obţină 9,65 la limba română, 9,95 la biologie şi 10 la matematică şi germană. Notele acestea au propulsat-o prima pe lista naţională a Bacalaureatului tinerilor supradotaţi, alături de un elev de la un colegiu din Bucureşti. Amândoi au avut media 9,90. Asta în condiţiile în care, dintre cei opt elevi hunedoreni care au susţinut examenul maturităţii în sesiunea specială, doar patru(!) au reuşit să obţină o notă de promovare. “Pentru mine, nici la simulări şi nici la bacalaureat, nu a fost foarte greu. Am învăţat constant şi participasem la foarte multe examene, la olimpiade la matematică, la română, la germană, la fizică, aşa că nu mi s-a părut ceva neobişnuit. Am văzut la Bacalaureat că erau sportivi cărora le era foarte frică şi aveau emoţii. Eu mă aşteptam la o medie peste 9, dar rezultatul acesta a fost o surpriză şi pentru mine”, recunoaşte deveanca.

Limba germană: de la grădiniţă

La “Spitalul Ursuleţilor”, un proiect prin care micuţii austrieci
sunt învăţaţi să nu se teamă de doctori

Deveanca a studiat limba germană încă de la grădiniţă. Zice că părinţii ei n-au nici în clin, nici în mânecă nici cu nemţii şi nici cu germana. Iar faptul că mama a înscris-o la o grădiniţă de limbă germană a fost o simplă întâmplare: „Era mai aproape de casă şi era în drumul mamei, spre şi de la serviciu. Nu avem rude de etnie germană în familie, am avut un străbunic de origine poloneză, de unde vine şi numele de Igelsky. Atât. Chiar mi s-a întâmplat, când eram mai mică, să merg în Germania şi în Austria, iar oamenii cu care am vorbit în germană s-au mirat cât de bine vorbesc limba lor. Făceam pe translatorul pentru mama şi ei nu înţelegeau cum de fata ştie germana şi mama nu. Atunci le explicam că sunt din România, unde am studiat limba germană ca limbă maternă şi toată lumea îmi spunea, admirativ, că vorbesc foarte bine”, îşi amin­teşte Manuela.

15 candidaţi pe un loc

Alături de colegii de la Facultatea de Medicină

Când a dat admitere la Medizi­nische Universität din Vien (Facultatea de Medicină) trei sferturi dintre locurile disponibile erau pentru austrieci, 20 la sută pentru absolvenţii care au obţinut diploma de Bacalaureat în ţările Uniunii Europene şi doar 5 la sută sunt pentru studenţii din afara Uniunii. Asta însemnă 144 de locuri pentru Manuela şi ceilalţi studenţi care se încadrau în aceeaşi categorie cu ea. Locuri pentru care vor concura peste 2.000 de candidaţi, ceea ce însemna o concurenţă de 15 tineri pe un singur loc! Unii au mai studiat biologie şi s-au reorientat, alţii au state mai vechi prin Viena… Manuela s-a hotărât să fie realistă, ca nu cumva să fie dezamăgită. I-a studiat un pic pe ceilalţi colegi şi a constatat că unii sunt mai buni, dar sunt şi alţii mai slabi ca ea. „Ca să vă faceţi, aşa… o idee… de exemplu, ne-au dat exer­ciţii de genul: avem numele, prenumele, grupa de sânge, ţara din care vine şi tratamentul unor pacienţi, iar noi trebuia să demonstrăm că le-am memorat rapid şi foarte bine, am făcut exerciţii pe radiografii, ca să vadă instructorii dacă avem viziune în spaţiu… O mulţime de chestiuni dintre cele mai variate. Câte patru ore de cursuri, cu câte o pauză de 10 minute, ca să avem timp să ne luăm câte ceva de mâncare sau să mergem până la toaletă”, povesteşte hunedoreanca. Tocmai de asta se duce la cursurile pregătitoare de dimineaţă şi până seara. Face câte patru ore de bio­logie, fizică, toate – desigur – în limba germană, şi s-a bucurat să constate că nivelul austriecilor e, în general, pe undeva pe la clasa a noua, a zecea.

“Dacă pierd o bătălie, sigur am să câştig războiul!”

Care e atmosfera din amfiteatrele vieneze.

Aceasta era deviza ei acum trei ani, când încerca să răzbată în rândurile mediciniştilor din Viena. Din păcate, deveanca nu a reuşit să intre la facultatea dorită în primul an. A fost, însă, acceptată la Facultatea de Fizică şi Pedagogie. Într-adevăr, pierduse o bătălie. A studiat, deci, la facultatea care o acceptase şi, în anul următor, cu forţe proaspete, a bătut din nou la uşile Facultăţii de Medicină. De data asta cu succes! “Austriecii sunt foarte corecţi şi foarte punctuali, serioşi şi profesionişti. Însă ei vor să se asigure că noi înţelegem şi ştim să aplicăm lucrurile cele mai simple. Altfel, degeaba ştii o mulţime de teorii. Important este să le poţi pune în practică şi să rezolvi, astfel, o problemă reală. Dacă nu, degeaba ai învăţat”, spune Manuela. “Spre deosebire de România, în primul an la medicină aici am făcut un curs de prim ajutor şi practică la un centru de ge­riatrie, iar anul ăsta am studiat farmacologie. De asemenea, am învăţat ce presupune purtarea unui discurs cu pacientul şi deprinderi practice: luat sânge, injecţii, pus branulă, cateter, suturi. Disecţii facem doar de semestrul ăsta, pentru că se pune accentul destul de mult pe comunicarea cu pacientul. Medicii de aici se gândesc că, până ajungi să fii chirurg sau să tai ceva, ajungi în situaţii în care trebuie să acorzi primul ajutor şi trebuie să ştii să interacţionezi corect cu pacienţii, să ştii cum obţii informaţiile necesare cât mai repede şi cât mai eficient”, explică Manuela.

De la Comitetul pentru Pace, la Spitalul Ursuleţilor

Pe lângă cursurile obişnuite de medicină, deveanca e şi membră a Asociaţiei Studenţilor la Medicină din Austria (AMSA), în grupurile SCORP şi SCORE (Comitetul pentru schimburi de experienţă în cercetare). “Ce facem aici? Cautăm profesori dispuşi să ia, pe timpul verii, studenţi străini în proiectul lor de cer­cetare. Proiectul include şi consilierea studenţilor străini, explicaţiile legate de partea administrativă, mersul la staţiunea unde fac practica, cinele de bun venit şi programele cu ei. La SCORP (Comitetul pentru pace şi drepturile omului) se fac campanii de informare şi workshopuri pe diferite teme, cum ar fi traficul de femei şi situaţia refugiaţilor. Aici invităm specialişti din diferite domenii. În cadrul asociaţiei studenţilor sunt şi alte proiecte, cum sunt cele de informare în şcoli despre fumat, alimentaţie sănătoasă, sex şi bolile cu transmitere sexua­lă, dar şi Teddybären Krankenhaus, adică «Spitalul Ursuleţilor», un proiect prin care austriecii încearcă să-i obişnuiască pe copii cu medicii şi cu ideea de spital”.

Utilul şi plăcutul: ipoteze desp­re fericire

De umblat, nu a umblat prea mult de când e în Austria. Are mult de învăţat. Aşa că nu a avut prea mult timp pentru ieşiri: “Am fost la câteva muzee şi alte obiective tu­ristice, însă nu cu scopul clar de a vizita: am văzut MAK (Austrian Museum of Applied Arts and Contemporary Art), la un discurs al unui designer celebru, Stefan Sagmeister, în cadrul expoziţiei «The Happy Show». Asta pentru că urmam un curs opţional «Ipoteze despre fericire. Înţelep­ciunea tradiţională şi descoperirile cercetărilor contemporane». Am fost şi la Sigmund Freud Museum, la conferinţa «Freud Today», am văzut «Leopold» Museum, unde am fost la expoziţiile Schiele şi Klimt, cu un fost coleg de liceu care a venit în vizită. La Hofburg am mers la balul doctorilor în pri­mul an de medicină, iar la Ministe­rul Sănătăţii am ajuns cu ocazia unei conferinţe interdisciplinare pe domeniul sănătăţii. Când a venit fratele meu în vizită la mine am fost la grădina zoologică, am fost, desigur, la parlament şi la Schönnbrunn cu prietenii, ca să-şi facă poze. Cât eram studentă la Facultatea de Fizică am fost la teatru, la o piesă unde o actriţă interpreta combinând aspecte din viaţa personală şi profesională a cercetătoarelor: «Curie, Meitner, Lamarr unteilbar».

Şezătoare austriacă pentru oamenii fără adăpost

Ce presupune viaţa de student la medicină în Austria, în afara cursurilor de zi cu zi şi a activităţii în organizaţiile studenţeşti? O mulţime de congrese şi conferinţe. “Am fost la «Femeia în medicină» cu accentul pe diferite teme, la congresul anual despre vaccinuri «Österreichischer Impftag». Organizaţia studenţilor avea şedinte joia, tot la două săptămâni şi mergeam să văd ce se discută. De altfel, mediciniştii au evenimentele lor. Este “Medical Tuesday” unde se strâng, în fiecare marţi, într-un pub. Eu, însă, am fost doar de câteva ori, pentru că era prea aglomerat pentru gustul meu. Sunt, însă, petrecerile de la început şi sfârşit de semestru, de Crăciun… Iarna se organizează ca un fel de şezătoare unde ne strângem şi croşetăm sau tricotăm pentru oamenii fără adăpost. La un ceai sau vin fiert, avem prăjiturele şi turtă dulce, ascultăm co­lin­de şi povestim, iar după, în drum spre casă, ne oprim la târgurile de Crăciun la un punsch”, povesteşte Manuela. Standuri cu punsch sunt toată iarna în curtea spitalului, la preţuri de studenţi, iar o altă distracţie a tinerilor medicinişti sunt serile de film: “Ne uitam la Dr. House, de exemplu, şi, la final, un doctor comentează lucrurile nerealiste din punct de vedere medical. Mai sunt workshopuri: public speaking, tehnici de învăţare, gen şi diversitate, seminarii de NLP (programare neurolingvistică) şi Wundmanagement”.

Alegeri: grătar şi muzică, în curtea spitalului

Când a fost criza cu Ebola au invitat un doctor şi o asistentă de la medici fără graniţe care fuseseră atunci în Africa, să răspundă la întrebări. “La noi la facultate doar o parte dintre membrii organizaţiei studenţilor sunt independenţi. Cei dintr-o funcţie de conducere sigur fac parte din câte o fracţiune, iar anul trecut au fost alegerile. Au organizat tot felul de evenimente de informare, excursii la minister sau la muzeu, în Viena, grătar în curtea spitalului cu muzică, iar în ziua cu alegerile chiar au amplasat un cort şi ofereau o farfurie cu mâncare, o bere sau un suc şi un carneţel cu pix, cu logoul organizaţiei, ca la alegerile adevărate”, povesteşte deveanca.

Boulderin, citybike şi ceva economii

Când are puţin timp liber, Manuela merge la bouldering (căţărat la înălţime mică şi fără coardă), împreună cu colegii români din Viena. Face fitness în cămin, împreună cu colega de cameră, şi îi place să citească. “De anul ăsta fratele meu studiază aici tehnologia construcţiilor de maşini la Universitatea Tehnică. Când ne sincronizăm şi avem timp mă mai întâlnesc cu el, ieşim împreună sau gătim. Alteori mergem cu prie­tenii la film, la concerte, la cumpărături, am fost pe un deal, Kahlenberg, din apropierea oraşului, de unde se poate vedea Viena de sus, astă vară mergeam cu bicicletele şi stăteam pe malul Dunării, iar de 1 decembrie am fost la un restaurant cu specific românesc.” Una peste alta, costu­rile şederii şi studiilor Manuelei în Viena se ridică la aproximativ 500 de euro lunar, din care cam jumătate se duc pe chirie. Mâncarea nu e foarte scumpă, dar tânăra încearcă să facă, pe cât poate, economii: mănâncă la cantina studenţească sau, dacă are timp, îşi găteşte singură, acasă.

Dor de şoimi, acvile şi natură sălbatică

În perioada în care deveanca participa la demonstraţii anti-fracking, împotriva defrişării pădurilor şi mai organiza diferite evenimente, zice că a cunoscut oameni deosebiţi din diferite domenii. Care ar fi, totuşi, dezavantajele vieţii de medicinist la Viena? “Am avut un singur examen pe an, la începutul verii, din toata materia din anul respectiv. Dacă nu iei acest examen în primul an, trebuie să aştepţi un an, să-l dai iar şi apoi să studiezi mai departe. Uneori e extrem de mult de învăţat. Îmi lipseşte natura sălbatică şi ieşirile cu unchiul meu, cu păsările. Sigur, aici pot să merg în parc, dar nu e la fel”, recunoaşte tânăra, care a făcut şi pe dresoarea de acvile. “Bine, nu eu le-am dresat – te corectează tânăra repede. Unchiul meu, Dorin Cărăbeţ, se ocupă cu asta. El ştie totul, de fapt! E vărul tatei şi are şoimi, o acvilă… mai multe păsări pe care le dresează mai întâi, folosind momeală. E destul de complicat la început. Pe urmă e uşor”, râde fata. “El e mereu invitat la festivaluri medievale, iar când eram în România mai mergeam şi eu cu prietenele mele”.

Ce oferă Austria studenţilor?

Avantajele pentru cei care îşi doresc să studieze aici sunt multe, adaugă tânăra: posibilităţi de studiu şi dezvoltare profesională indiferent de domeniul pe care şi-l doresc, dar şi multe activităţi pentru timpul liber. Institutul de sport are tot felul de cursuri cu reducere pentru studenţi, iar din punct de vedere cultural sunt multe opţiuni: concerte, teatru, operă. Viena e un oraş mare şi frumos, iar o mare parte dintre oameni sunt deschişi şi prietenoşi. Un alt avantaj e acela că, cel puţin la medicină, tinerii sunt foarte uniţi. “Pe de altă parte, din ceea ce văd şi ştiu eu, sistemul austriac sanitar şi de învăţământ e mai puţin bun ca în Germania, Elveţia, Belgia, Olanda, Danemarca, dar mai bun ca în Romania, mai puţin corupt. O sumă importantă din PIB se duce la Sănătate, dotările sunt mai bune, salariile mai mari, aşa că doctorii nu sunt nevoiţi să trăiască din «atenţiile» pacienţilor. Cum sunt în criză de medici, autorităţile chiar îşi dau silinţa să găsească o soluţie şi să facă condiţii de lucru mai atractive. Unele lucruri care nu-mi plac aici sunt: politica pe care o adoptă faţă de situaţia cu refugiaţii şi teleno­vela cu legislaţia pentru timpul de lucru. Vroiau să introducă o lege conform căreia timpul de lucru să-l reducă la 48 de ore pe săptămână şi, teoretic, să mărească salariile. Asta e «cam imposibil» pentru că, în acelaşi timp, reduc şi numărul de schimburi de noapte bine plătite. Reducând numărul de ore, suferă şi calitatea educaţiei, pentru că autorităţile nu îşi mai permit să pregătească la fel de bine studenţii”, spune tânăra. Şi, ce va face, în cele din urmă? Va rămâne în Austria, se va întoarce acasă, la Deva sau măcar în România, îşi va încerca norocul într-o altă ţară europeană? Prematur să spună de pe acum, recunoaşte tânăra. Mai are încă patru ani de medicină în faţă, timp în care va vedea ce îi place mai mult şi ce oportunităţi se vor ivi. România nu e ştearsă nici ea complet de pe listă. Însă totul depinde foarte mult, desigur, de viitorul pe care l-ar putea avea aici.