Legea “Dării în plată” nu a dat în primire la Senat

Articolul a fost vizualizat de 1,242 ori

Senatorii au adoptat, la începutul acestei săptămâni, în unanimitate, proiectul legii dării în plată a unor imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.
darea in plataÎn forma adoptată, legea se aplică doar debitorilor cu credite de până la 150.000 de euro, cu destinația de locuință. Plafonul de 150.000 de euro a fost cerut de BNR şi în prima instanţă a fost respins de comisiile de specialitate.
De asemenea, senatorii au respins un amendament prin care se prevedea excluderea din lege a programului “Prima casă”, acest program urmând să funcţioneze în continuare. De menţionat că Ministerul Finanţelor s-a arătat împotriva păstrării creditării prin programul “Prima casă” sub incidenţa acestei legi. Finanţele sunt de părere că acest lucru va afecta caracterul irevocabil şi definitiv al garanţiilor acordate de stat şi va compromite scopul social al acestora.

Iniţiatorul legii are altă opinie

La rândul său, iniţiatorul legii, deputatul liberal Daniel Zamfir, a respins ipoteza susţinută de reprezentanţii de la Finanţe.
“Scopul nostru a fost să scoatem o legea dreaptă, nici de stânga, nici de dreapta, o lege care să fie cât mai repede aplicabilă, pentru că oamenii sunt disperaţi că băncile îi scot afară din casă. Această lege nu e împotriva siste­mului bancar, ci a fost gândită să aducă echilibru în raportul dintre bănci şi clienţi şi să-i protejeze pe aceştia din urmă împotriva abuzurilor băncilor”, a declarat Daniel Zamfir
După ce a trecut de senatori, legea va merge la Camera De­putaţilor pentru decizia finală.

About Administrator