Achiziţia de automobile costisitoare, construirea de sedii opulente, dotări de top mult peste necesarul cerut de natura activităţii vor fi aproape imposibil de decontat pe viitor pe facturile de curent pe care le plăteşte populaţia. Agenţia Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) promovează un proiect de ordin prin care se precizează ce tip de investiţii ale distribuitorilor de energie vor fi recunoscute în tarife.
Accentul pe dezvoltare energetică
Investiţiile în mijloace fixe ale reţelei electrice de distribuţie trebuie să reprezinte cel puţin 90% din valoarea totală a programului anual de investiţii, aprobată de ANRE pentru acel an la începutul perioadei de reglementare, se arată într-un proiect de ordin al Autorităţii. Din procentul de 90%, între 5 şi 10% trebuie să reprezinte lucrări de electrificare a localităţilor şi de extindere a reţelei de distribuţie. O cotă situată între cel puţin 5% şi cel mult 10% din valoarea investiţiilor în mijloace fixe trebuie să reprezinte lucrări de întărire a reţelei de distribuţie pentru crearea condiţiilor tehnice necesare racordării noilor utilizatori sau modificării caracteristicilor pentru utilizatorii existenţi. Dacă aceste procente nu sunt îndeplinite, ANRE poate să nu recunoască în tarife investiţii pe care operatorul de reţea le face cu alt scop.
Mai multă înnoire. Constrângeri la cheltuielile de reparaţii şi întreţinere
„Operatorul de Distribuţie nu are dreptul să includă în programul anual de investiții lucrări de mentenanţă. Numărul grupurilor de măsurare înlocuite în decursul unui an şi incluse în programul de investiţii nu poate să depăşească 7% din numărul grupurilor de măsurare existente la locurile de consum din zona de licenţă la sfârşitul anului anterior celui pentru care se întocmeşte programul anual de investiţii”, se arată în textul de proiect de lege.
Mai uşor cu Touaregurile şi serverele de mii de euro
Valoarea investiţiilor în dotări nu poate să depăşească 10% din valoarea totală a programului anual de investiţii, aprobată de ANRE la începutul perioadei de reglementare pentru anul respectiv. ANRE mai pune şi restricţii şi la achiziţia de maşini noi, ca investiţie recunoscută de Autoritate. Astfel numărul autovehiculelor, inclusiv autoutilitare şi autospeciale achiziționate în decursul unui an, nu poate să depăşească 10% din numărul celor aflate în folosinţă la sfârşitul anului anterior celui pentru care se întocmeşte programul anual de investiţii. Dotarea acestora nu poate depăşi un nivel standard rezonabil. Lucrul este valabil şi în cazul tehnicii de calcul achiziţionate. “Investiţiile în dotări de tipul tehnică de calcul şi echipamente de telecomunicaţii nu vor depăşi un nivel rezonabil de performanţă tehnică şi un volum adecvat numărului de personal implicat în desfăşurarea serviciului de distribuţie a energiei electrice”, se mai arată în proiectul de lege ANRE.
Măsuri pentru evitarea jocului pasiv în investiţii
Investiţiile în mijloace fixe nu pot avea o durată mai mare de trei ani, altfel ANRE nu le va recunoaşte. Prin excepţie, pot fi incluse în programul de investiţii lucrări având un grad mare de complexitate, a căror durată de realizare depăşeşte 3 ani, numai cu informarea prealabilă a ANRE şi transmiterea informaţiilor justificative detaliate cu privire la aceste lucrări.
Cum funcţionează sistemul
Operatorii reţelelor de distribuţie de energie electrică din România, E.ON, Enel, CEZ şi Electrica, îşi bugetează, la început de an, investiţiile pe care le vor face în următoarele 12 luni. ANRE le recunoaşte în tariful reglemenat, apoi, preţul la consumator se modifică în consecinţă. La sfârşit de an, Autoritatea verifică ce investiţii s-au făcut şi în ce măsură, apoi decide o regularizare pentru anul următor. Aceasta poate fi în sensul măririi tarifului de distribuţie, dacă investiţiile au depăşit bugetul, fie în scădere, dacă nu toate investiţiile au fost realizate.
Practic, distribuitorii primesc anticipat banii de investiţii de la clienţi, prin factura la electricitate.
Toţi cei patru distribuitori din România au marje semnificative de profit, care ajung şi la 30%. În ultimele 20 de luni, aceşti distribuitori au avut profituri cumulate de peste 500 de milioane de euro.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.