“Regia mi-e dragă la fel ca Mama. Acolo m-am născut şi tot de acolo am prima amintire a vieţii mele. Mi-este dragă şi am convingerea că ea ar trebui lăsată nepoţilor şi strănepoţilor noştri”, rosteşte emoţionat apărătorul cetăţilor dacice, Vladimir Brylynskei, premiat cu Diploma de Excelenţă pentru contribuţia sa individuală la salvarea, conservarea şi punerea în valoare a parcului istoric şi arheologic Sarmizegetusa Regia. Este Omul care a înfrânt inerţia unui sistem şi a mişcat o ţară să i se alăture în lupta pentru cetăţile dacice din Munţii Orăştiei.
Vladimir Brylynskei
Am ajuns la ceremonia de premiere şi l-am văzut: încărunţit, dar plin de viaţă, străduindu-se să-şi ascundă emoţiile. Nu am îndrăznit să stau jos în faţa momentului: un luptător, Vladimir Brylynskei, era felicitat! Şi atunci am ştiu că e musai să scriu despre Omul care, ani de zile, ne-a strigat să-i stăm alături când buldozerele zdrobeau pietrele Regiei, iar lamele rădeau situl fostei capitale dacice; când fagii smulşi de tornadă sfărâmau zidurile monumentului UNESCO; când arhitecţii proiectau fantezii groteşti pe bani prea mulţi; atunci când am scos sute de kilograme de gunoaie ascunse în gropile din incinta sacră şi, la alte gropi, când căutătorii de comori răscoleau munţii dacilor; când ministru după ministru, promiteau marea cu sarea şi plecau fără să se mai gândească o clipă la omul care cerea, în genunchi, dreptate pentru prima capitală a neamului. Omul este Nunu, iar viaţa lui este cea mai adevărată poveste pe care o cunosc. Vladimir Brylynskei este un prieten care a ştiut să întindă mâna la timpul potrivit, cel care m-a învăţat să-i iubesc cetăţile, un jurnalist cu care am depănat odiseea părintelui Ioan Sabău, unul dintre preoţii încarceraţi de comunişti alături de Arsenie Boca. Cei mai mulţi îl cunosc din cetăţile dacice – nu e uşor nici acum, dar începuturile luptei sunt de pomină: “Prima luptă am dus-o cu nişte turişti care, în 1992, au făcut focul pe “Soarele de andezit” – atunci am şi câştigat prima mare bătălie: i-am bătut pe toţi! Între timp, am şi pierdut câteva, am luat şi bătaie, dar a trecut totul. Am ajuns acum la momentul în care nu mai este cazul să scot nici bâta, nici nuiaua, nici să dau cu pumnul, ci legea să fie cea care guvernează în acel loc. Îmi doresc un viitor frumos, normalitate la nivelul vieţii politice româneşti, un minister al Culturii care să fie echilibrat şi inspirat în ceea ce hotărăşte, nu doar referitor la Sarmizegetusa Regia, ci la tot ceea ce înseamnă sistemul fortificat al cetăţilor dacice din Munţii Şureanu. Îmi doresc o unire a tuturor forţelor acestui judeţ pentru binele Sarmizegetusei Regia”, spune omul care, din 2012, a devenit “şeful” sitului preluat de judeţ din administrarea nimănui.
Cum îl vede soţia
Delia Brylynskei
Este iubit şi urât deopotrivă, are prieteni buni, dar şi contestatari. În lupta sa, Vladimir Brylynskei a strâns în jurul său iubitori de istorie, pe acei români cu suflet de daci, dar şi oameni care îi apreciază lupta sinceră. A fost o înfruntare care însă i-a şubrezit sănătatea, dar l-a ţinut viu şi aprig. “O soţie ar trebui să fie modestă, eu nu sunt aşa. Eu sunt atât de mândră de toate realizările lui încât, după premiere, am fost tentată să ridic două degete şi să spun şi eu ce am pe suflet: mulţumesc tuturor celor care s-au gândit să-i acorde acest premiu, pentru că într-adevăr îi dau un strop de sănătate, un mare elan, îi pun aripi şi îi dau benzină la motor. Orice expresie dintr-asta se potriveşte în momentul ăsta. Pentru mine, Nunu este un erou, el mi-a înviorat şi colorat viaţa! A fost un pionier în tot ceea ce a făcut. Sunt multe lucruri care se ştiu. El fiind un om de presă, ziariştii i-au fost alături şi i-au făcut publice acţiunile: de la renovat şcoli, la copii adunaţi de pe stradă, la căutat avioane în munţi. A avut o viaţă foarte aventuroasă şi vrea să o aibă în continuare la fel. Momentul premierii îl ajută, chiar foarte mult. Sunt plină de recunoştinţă şi de mândrie pentru el. De multe ori îmi este teamă, el face şi lucruri riscante, nu pentru vârsta lui, ci, în general, riscante. Să te pui rău cu oamenii, este un lucru dificil – cine face aşa ceva? Preferăm să trăim mai confortabil, să facem ceea ce trebuie, în nişte parametri comuni. El iese din comun zilnic”, spune soţia sa, Delia Brylynskei.
Toate drumurile duc la Cetăţi
Remus Suciu
Fost jurnalist, Nunu este cel care şi-a călăuzit colegii de breaslă către cetăţi: “Dragul nostru Nunu este omul potrivit la locul potrivit, îndeajuns de hotărât în ceea ce face. De câte ori am urcat la Regia, m-am aşteptat să-l întâlnesc acolo, chiar dacă ştiam că este în altă parte. Dacă vrei să-i omori sufletul, este de ajuns să-i interzici să urce la Regia. Poţi să consideri că, fără cetăţi, viaţa lui nu mai are sens”, spune fotoreporterul Remus Suciu care, în 2000, şi-a rupt maşina personală pentru a se vedea cu Nunu, sus, în cetăţi. De atunci, în fiecare lună, s-a întâlnit cu Nunu, pe Munţii Şureanu.
Sanda Nicola, ca o fiică biologică
Prea puţini ştiu însă cât s-a zdrobit Vladimir Brylynskei şi cât suflet a pus în toate: „Dacă ţara asta beteagă ar avea câteva mii de oameni ca Nunu, acum noi am fi cei puşi să aleagă între Hillary şi Trump. Extrem de onorant premiul, e mare lucru ca în ţara asta meritele să îţi fie recunoscute, dar Nunu nu are nevoie de hârtii. N-a vrut niciodată nici diplomele, nici premiile. A muncit până şi-a tocit pingelele pentru fiecare centimetru de succes. A pierdut zece ani din viaţă, dovedibil cu radiografii, pentru oamenii din jurul lui. Ca să înveţe, ca să educe, ca să schimbe anormalul în normal. I se spune Nunu Nebunu`. Rade o Silva neagră cât clipeşti şi pe a doua până zici “pâs”. Sare coclaurile din vârf în vârf, cunoscând de mii de ori potecile din munţii ăştia pe care îi iubeşte. Şi Sarmizegetusa? Eu ajung să cred că urcă în cetate în fiecare zi poate, poate îl trăzneşte Zamolxis. Că altundeva nici că vrea să moară. Doamne, cât mai poate să iubească locul ăla! Dacă ne iubeşte 10% din cât iubeşte cetatea aceea,
Sanda Nicola
suntem cei mai bogaţi oameni din lume. Jumătate dintre oamenii care citesc rândurile astea au învăţat ceva de la el. Şi cealaltă jumătate a fost educată. Mai cu bâta, mai cu vorba bună, mai cu suduiala… Dacă nu te-o suduit Nunu măcar o dată, n-ai trecut prin viaţă. Nunule, Excelenţă, eu mă înclin. La doi, le-ai dat viaţă, celorlalţi le-ai dat devotament pe viaţă”, scrie şi fiul lui Nunu, Bogdan Brylynskei. Alt suflet care are pentru ce să-i mulţumească este jurnalista Sanda Nicola, corespondent internaţional şi prezentator de ştiri la Digi24: “Nici dacă eram fiica lui biologică nu cred că i-aş fi semănat atât de mult. Când mă pasionează un subiect, nu mai pot să fac nimic altceva, mintea mi-e în permanenţă frământată cum să fac să obţin un interviu, un document, cum să-i lămuresc pe ceilalţi că trebui să-mi dea spaţiu de emisie… Îi bat la cap şi o ţin pe-a mea, exact ca Nunu. Când nu-mi iese un material aşa cum mi-aş fi dorit, mă mistuie o stare de gravă nemulţumire vis-a-vis de mine însămi, soră cu depresia. Exact ca pe Nunu. Iar când mă adun şi o iau de la capăt, o fac cu aceeaşi voluptate, ca şi când eşecurile anterioare nici n-au fost. Aşa cum am văzut la el. Eu n-am furat de la el doar meserie, am împrumutat atitudini, câteva obsesii şi port prin lumea largă, de vreo douăzeci de ani, câteva grimase de-ale lui. Când mă înfurii, atunci chiar cred că-i semăn şi fizic.”
Joaca de-a Decebal cu sora mai mică
Nona Brylynskei
Nunu a crescut practic în cetăţile dacice: el era întotdeauna Decebal, iar sora sa, Nona, îşi aminteşte: “Când spun Nunu, spun “braţele” care m-au ocrotit de când mă ştiu. Mânuţa care m-a dus cu el la grădiniţă, când nu aveam încă vârsta necesară, doar fiindcă plângeam dimineaţa când el pleca. Este “spatele” care m-a dus de la liceu la spital şi de la spital (cu piciorul în ghips), tot în spate, până acasă. Şi uite aşa, aşa, am păşit în urma lui toată viaţa. În munţi, am ajuns prima dată când aveam 8 luni, Nunu 3 ani, apoi an de an… în toate locurile din judeţ. Tata ne-a învăţat să iubim, să respectăm şi să ocrotim natura. Nunu a moştenit de la tata darul povestirii şi respectul pentru istoria noastră. Eu am moştenit de la mama, darul ascultării şi puterea de a răzbate. La Cetăţile Dacice, jocurile (evident organizate de Nunu) preferate erau de-a Decebal şi Andrada: aveam şi arcuri din lemn de alun, săbii tot de lemn, dar nu înţeleg nici acum, de ce eu nu aveam voie să lupt… Când spun Nunu spun Nona”. Poreclit şi “ultimul dac”, Vladimir Brylynskei a primit Diploma de Excelenţă în urbanism participativ din partea Registrului Urbaniştilor din România – Biroul Teritorial al Regiunii de Dezvoltare Vest, în acord cu conducerea Consiliului Judeţean. El este omul care are alături colegi decişi să-i calce pe urme şi să redea demnitatea monumentelor de suflet ale neamului: “Vreau să iau şi eu această piatră, alături de dânsul, să mă lupt pentru Sarmizegetusa Regia şi pentru celelalte cetăţi. Sunt mândră că sunt alături de un coleg ca domnul Brilinsky. Nu pot decât să-i mulţumesc”, spune Eugenia Zgăvîrdean, şeful Serviciului Public de Administrare a Monumentelor Istorice.
“Ad majore gloriam Deii”
Şi Nunu s-a luptat până când dacii s-au întors în Munţii Orăştiei. Vladimir Brilinsky este unul dintre luptătorii de la Terra Dacica Aeterna, pe care îi remarcaţi la DacFest. “Nunu îmi e prieten şi frate de inimă. Pe el, îl pot recunoaşte dincolo de viaţă sau moarte, pentru că în el viaţa curge nepotolit cu fibrele ei cele mai curate, iar inima lui bate pentru o ţară întreagă. Nu ai cum să nu-l recunoşti pe Nunu. De vreodată te încearcă slăbiciunea, trădarea sau nemernicia, caută să fii ca el. Căci e un model de om viu aparţinând vieţii eterne, un luptător ce apără idealuri de prea mulţi nebăgate în seamă, un păstrător al unei lumi pe care unii o văd de mult apusă, în timp ce noi o privim bucuroşi cum începe să renască. Cu braţele noastre la temelie. Pe cai, Nunule! Să cuprindem orizontul cu inima. În legea noastră. Dintotdeauna. Ad majore gloriam Deii!”, a scris Mugur Pop, iar Andrei Pogăciaş, vicepreşedintele Terra Dacica Aeterna crede: “În Istorie vor rămâne la loc de cinste doi daci care au luptat din răsputeri pentru ca Sarmizegetusa Regia să nu cadă pe mâinile şi târnăcoapele celor care ar fi vrut să o distrugă: regele dac Decebal şi Vladimir Brilinsky, Nunu pentru prieteni, unul dintre oamenii care au avut onoarea şi plăcerea de a face parte din asociaţia noastră, iar noi am avut onoarea şi plăcerea de a-l avea alături de atâtea ori. Ca membru şi voluntar TDA, cu numele de scenă “Diegis”, Nunu a participat alături de Terra Dacica Aeterna la numeroase festivaluri, ore de istorie vie în şcoli; s-a implicat în organizarea şi desfăşurarea festivalului DacFest încă de la prima ediţie; a promovat Terra Dacica Aeterna în interviuri şi emisiuni în presa scrisă, la radio şi televiziune; a participat intens la activităţile din Tabăra pentru Tineret de la Costeşti, promovând istoria antică şi povestindu-le copiilor despre daci, Sarmi Regia şi reconstituire istorică. Mereu energic, mereu pornit să se bată contra ”invadatorilor romani”, a făcut multe fapte de vitejie pe câmpul de luptă, cu bucuria şi neastâmpărul unui copil, bătându-ne pe toţi la cap cu teoriile lui despre daci, demontate după ore de explicaţii și argumente lângă o bere neagră. Anul acesta ne vom întâlni din nou pentru a ne continua luptele şi poveştile. Nunule, pentru tot ajutorul tău, îţi mulţumim! Pentru toate eforturile şi realizările tale, te admirăm! Pentru toţi anii trăiţi şi cei care au să vină, îţi dorim sănătate şi putere, iar Zamolxe să-ţi fie alături la Sarmi Regia! La mulţi ani dacici!”
La început a fost toiagul!
Daniel Iancu
La cererea regretatului senator Adrian Păunescu, Nunu a colaborat cu specialişti pentru a întocmi o propunere legislativă de salvare a cetăţilor dacice. Şi nu numai: “Activităţile menite să promoveze şi să pună în valoare cetatea dacică de la Ardeu, din comuna Balşa, au fost susţinute din plin şi de către Nunu. Datorită colaborării cu domnia sa, exploatarea de piatră care ameninţa să distrugă ireversibil cetatea a fost închisă. Şi tot datorită implicării domniei sale, în 12 august 2006, Cetăţuia de la Ardeu a devenit primul monument istoric hunedorean semnalat conform normelor Ministerului Culturii”, adaugă cercetătorul ştiinţific dr. Iosif Vasile Ferencz de la Muzeul Civilizatiei Dacice şi Romane Deva. De la aceaşi instituţie, Daniel Iancu, tânărul care are el însuşi un proiect de salvare a arhitecturii tradiţionale – “Sate la marginea lumii”, povesteşte: “Nunu s-a mai ales cu o diplomă. De excelenţă. Nu ştiu dacă pentru el e cea mai valoroasă sau nu, dar până la urmă contează faptul că a venit în urma unei lupte pe care a purtat-o cam singur împotriva tuturor. Încă de pe vremea când drumul spre Sarmizegetusa Regia era asfaltat doar pe hârtie, când politicienii începuseră să prindă gustul laudelor că vor face totul, fără a face nimic, când prin cetatea-capitală din Munţii Orăştiei vedeai mai mult bălării şi betoane, Nunu a început bătălia pentru salvarea şi protejarea zonei. A început bătălia la propriu. Cu un toiag noduros, pe care parcă nu-l lăsa niciodată din mână. Cu el gonea dezbrăcaţii de pe monumente, în el se sprijinea când dădea informaţii turiştilor rătăciţi prin zonă, cu el căra sacii de gunoaie lăsate prin cetate de alte gunoaie, şi nu-i lipsea niciodată în interviurile date la televizor. Cu el cred că mergea şi în audienţe pe la diverse instituţii. Am impresia că cine-l vedea fără toiag mai că nu-l recunoştea la început… Zilele trecute, Nunu a lăsat toiagul şi a primit o diplomă. E rezultatul unor bătălii câştigate pe parcursul luptei pe care a pornit-o singur, dar în timpul căreia a reuşit să atragă de partea sa tot mai mulţi aliaţi. Căci lupta pentru salvarea cetăţilor din Munţii Orăştiei nu e câştigată nici pe departe. Şi, cât de curând, dacă cumva nu a făcut-o deja, Nunu va lăsa diploma agăţată pe un perete şi va lua iar toiagul. Felicitări Nunule! Păcat că nu suntem mai mulţi ca tine!”.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.