Editorial: Spanac

Partidele se foiesc ca pişcate de purici. Nu-şi găsesc nicicum o poziţie comodă în aşteptarea alegerilor. „Destabilizate” de DNA, cu liderii „subsemnaţi” prin diverse dosare penale, şefii de partid rămaşi, foste garnituri doi şi trei, nu mai ştiu pe ce candidaţi să pună mâna. Nu mai e suflu în politică, iar alianţele, care se fac şi se desfac, sunt un lanţ nesfârşit al slăbiciunilor. Iar tiribomba se roteşte mai iute ca ruleta de la cazinou. Te culci seara împăcat că mergi cu Marian Muntean la ALDE, de exemplu, iar dimineaţa ia-l pe Muntean de unde nu-i. Afli că peste noapte s-a relocat de la Tăriceanu la Geoană. Cum sună asta? „De la Tăriceanu la Geoană”! Aşa e, stimaţi alegători, sună ca dracu! Nu ai cum să nu te prinzi că prezenţa domniilor lor în fruntea a două partide noi-nouţe nu e decât o rebrenduire politică a unor năravuri vechi, de oameni îmbătrâniţi în rele.
De celălalt Muntean, Mircia, nici nu mai are rost să te ataşezi ca votant. Strict electoral, e ca un iepure de câmp. Când îl cauţi la PNL, e la UNPR, de unde, în cinci minute, ţuşti!, s-a transferat la PDL, o flexie uşoară şi ajunge la PSD, ca să ia startul acum tot la Geoană. Îmi cer scuze, dacă am omis din listă vreun partid care are adeziune semnată de fostul primar al Devei.
Nu mă deranjează că oamenii îşi mai schimbă, la interes, partidul din când în când. Dar, fraţilor, mai hooo!, că nu vă mai putem urmări cu ştampila!
Traseiştii ca traseiştii, că aşa e în politică şi nu e cel mai greu păcat. Oricum, mai au toţi de învăţat până să-l ajungă pe marele Petru Groza, metrotraseistul politic total, care a reuşit să treacă de la burghezo-moşierie la dictatura roşie în viaţă.
Ce mă supără mai mult sunt atitudinile de ghelban care izbucnesc pe ici, pe acolo, pe unde ţi-e lumea mai „fină”. Am mare respect pentru toate meseriile, dar se vede treaba că, deşi poţi scoate omul din sculărie, sculăria din om n-o poţi scoate niciodată. Chestiunea devine stridentă când omul nu mai vrea să stea la locul lui. A fost interesant demersul senatorului UNPR Vochiţoiu în apărarea unui proiect legislativ care ar fi putut să-l facă ambasador după alegeri. Am fost, totodată, impresionat de cumulul de studii pe care domnia sa le-a etalat ca alibi la năzuinţa domniei sale spre diplomaţia de top. Totul până la vorbă. Iar faptul că jenăralul nu mai e nu poate fi o scuză! Ceea ce urmează sunt cuvintele unui om care se vede reprezentând România la nivel de ambasador: „Deci atenţie, eu parlamentar, fa­cultăţi, doctorate, Institutul de Diplomaţie Român absolvit, reţineţi, eu acum, dacă nu trece legea asta, eu nu pot fi ambasador. Ceea ce sunt foarte supărat pe treaba asta. Şi-au creat o castă acolo unde nu poate să mai intre nimeni. Deci eu la legea asta, asta am avut pretenţia: să deschi­deţi uşile şi altora, nu numai neamurilor voastre cum era la notari. Nu se poate aşa ceva, din tată în fiu, că nu e monarhie”. Domnule senator, îmi cer scuze ca simplu cetăţean, dar ce rostire mai e şi asta!? Vă daţi seama, presupunând de dragul distrac­ţiei, că, dacă vă cheamă Trump la raport, aşa ceva nu poate fi tradus în engleză? Adevărul e că nici în română nu e uşor!
De la marea familie social-democrată toată lumea aşteaptă ceva acţiune. Un candidat trăznet, o probă de competenţă politică, sau măcar o declaraţie cu cap. Marele roşu însă tace. De sub cuvertură, din când în când, preşedintele Nistor iese şi anunţă candidatul PSD Hunedoara la Primăria Deva. A făcut-o deja aproape de trei ori. Amorţiţi înainte de alegeri, social-democraţii par mai mult preo­cupaţi să-şi spele responsabilitatea falimentului CEH de pe mâinile prea adânc înfundate de Guvernarea Pon­ta în buzunarele complexului. De vină sunt alţii, aflăm de la domnul Nistor! Două femei din consiliul de administraţie măritate cu directori de la Petrom, iar mai nou locuitorii comunei Şoimuş care au supt moca apa plătită de CEH. Asta e! Atâta s-a putut!
În fine, la PNL situaţia relevă o mai mare activitate politică. În interiorul partidului se poate intui derularea unei hore staccato, fără strigături însă, menită să ducă la nominalizări echitabile. Oricum şi oricâtă forţă de negociere şi răbdare există, oricât apel la unitate se poate auzi, tot mai rămân însă zone în care liberalii ar trebui să propună doi candidaţi pe loc ca să fie bine.
Însumând înainte de alegeri, vedem foarte bine că deocamdată la vestiare avem spanac! amnă însă că meciul care se anunţă nu va fi palpitant de urmărit. Cel puţin ca valoare artistică!