Low cost! Adrenalină high! Un devean ne arată ce emoţii trăieşti în Asia la 20 de euro pe zi

A văzut unele dintre cele mai frumoase plaje ale lumii, a urcat un vulcan de peste trei mii de metri în sandale, a mâncat ciudăţenii orientale, a văzut temple, a fost binecuvântat cu orez de către călugări budişti şi s-a fotografiat alături de construcţii aiuritoare din Asia – aşa şi-a petrecut două luni din viaţă un devean care, la începutul anului, şi-a propus să scape de frig. A vizitat şapte ţări şi şi-a lăsat o parte din suflet prin locurile calde care l-au găzduit pe temerar. 

Deveanul Marcel Marian pleca pe 5 ianuarie către ţări mai calde. S-a întors recent cu un acut sentiment de pierdere: „Sunt bronzat, bine dispus, relaxat şi… resetat. Nu mi-am revenit încă după toate acele locuri pe unde am umblat şi vă spun sincer că o parte din mine a cam rămas pe acolo. Mie mi-e foarte bine şi pe acasă, dar o parte din minte încă bântuie pe acolo, prin locurile pe unde am umblat. Aş vrea să spun că am revenit cu totul, dar nu e adevărat”. La 39 de ani, a vizitat peste 40 de ţări, dar concediul de acum le-a întrecut pe toate, iar bărbatul mărturiseşte că aceasta a fost aventura vieţii lui.

Cu bocceluţa la „galbeni”

Cu un bagaj de numai opt kilograme, în care a înghesuit sandale, pantaloni scurţi, tricouri şi o geacă subţire de ploaie, Marcel se aventura în Asia: „A fost un concediu destul de lung, în care am trecut prin şapte ţări. Am plecat din Cluj, în Dubai, unde am stat câteva zile, după care am ajuns în Filipine. De acolo, am mers în Malaezia şi, din Kuala Lumpur, am vizitat Singapore, care este un oraş stat foarte, chiar foarte interesant. După asta am luat la rând Thailanda, de la sud, la nord, şi, deşi m-am străduit să vizitez cât mai multe locaţii, tot am rămas „dator”, pentru că este o ţară mare. De acolo am trecut în Myanmar, fosta Birmania, unde am stat câteva zile, după care am zburat în Indonezia şi, din Insula Java, am trecut în Bali, unde am ajuns la concluzia că este cel mai frumos loc văzut de mine şi mi-a rămas la suflet. Cu siguranţă mă voi întoarce acolo”. Din Bali, a vi­zitat Borakay, în Filipine, apoi a făcut cale-ntoarsă în Dubai şi apoi s-a repatriat. A cheltuit cu totul mai puţin de două mii de euro şi a ajuns la concluzia că iarna petrecută în destinaţii exotice îl costă mai puţin decât ar fi plătit acasă, pe traiul de zi cu zi. Marele merit al lui Marian este că s-a obişnuit să aleagă destinaţii inedite şi nu doar alegerea ţărilor este specială, dar şi modul de vizitare – îşi construieşte singur traseul, nu cu ajutorul agenţiilor de turism, ci îşi negociază totul la sânge, la faţa locului, tratând direct cu proprie­tarii.

Traseu propriu la 20 de euro pe zi

Boracay Island

Cei două mii de euro, în care a intrat şi costul biletelor de avion şi a cazările peste noapte, au fost suficienţi, chiar dacă în ultimele zile s-a văzut nevoit să strângă cu­reaua şi să se descurce cu echi­valentul a cinci sau şase lei pe zi. Reţeta este simplă: „Am încercat să evit locurile aglomerate, cele „super turistice”, unde automat şi preţurile sunt mari. O surpriză pentru mine, un lucru de care nu ştiam, au fost cazările din Thailanda, care mi-au cam terminat bugetul. Am plătit undeva cam la 30 de euro pe noapte, enorm pentru mine, chiar dacă, la prima vedere, pare un preţ bun. Trebuie să vă gândiţi că bugetul meu total pe zi, cu tot cu cazare, era stabilit undeva la 20 de euro şi a trebuit să economisesc în altă parte. De exemplu, în Myanmar, am stat în nişte sate pe care nu am reuşit nici­decum să le localizez pe vreo hartă – inclusiv pe Goolge Maps am căutat şi nu era nimic trecut acolo unde eu am reuşit să gă­sesc nişte cazări foarte ieftine”. În Manila, Marcel a dat peste o lume ciudată: „E un amestec de sărăcie cumplită cu bogăţie extremă. De exemplu, nu v-aţi închipui că Dubai Mall este cât jumătate din Robinson Mall din Manila!”, excla­mă bărbatul care spune că plajele din Dubai au ajuns să sune cu cele din Mamaia din cauza prea multor români care îşi fac acolo concediile. În restul ţărilor însă, a dat peste un singur român – în Manila s-a întâlnit – culmea! – cu un devean plecat în Anglia. I-a plăcut mult Singapore: “M-am simţit acolo ca în filmele SF. Au criminalitate zero şi totul e atât de bine pus la punct că te simţi ca în altă lume. Este mult peste Dubai ca dezvoltare. E foarte scump, dar te poţi descurca”.

Cele mai frumoase fete erau băieţi

Manila Filipine – Tuns, frezat, aranjat + masaj, 3 lei

În Filipine, Marcel s-a gândit să facă şi un test inedit: “Am ţinut neapărat să trimit o carte poştală de aici, să văd când şi dacă ajunge. Am căutat câteva zile să găsesc una: pe toţi pe care îi întrebam, se uitau la mine ca la ultimul dinozaur. Nici măcar la poştă nu aveau! Într-un final, am găsit una într-un mall, ultima pe raft. Am scris câteva vorbe în graiul strămoşilor mei vorţeni şi am trimis-o la maică-mea. M-a costat 1,2 lei”, socoteşte deveanul. Din Manila, postarea pe reţelele de socializare a ajuns instantaneu, dar cartea poştală din Filipine, la Vorţa, Hunedoara, România, a ajuns în aproximativ trei săptămâni şi, revenit în ţară, a putut reciti ce a scris din Asia: “Sânata­ce bună. Am ajuns. Am văzut mulce mnenuni p’aisci”. Bineînţeles, vederea nu are un peisaj local, ci o reproducere după „Cina cea de taină”. Şi tot în Manila, Marcel s-a dichisit – tuns, frezat, aranjat plus masaj – cu trei lei, dar “fiind foarte mulţumit de rezultat, am dat cinci lei”, zâmbeşte Marcel, care în Thailanda a avut grijă pe cine pune ochii: „Şocant pentru mine a fost în Thailanda, în Phuket, unde cele mai frumoase fete sunt de fapt… băieţi. A fost de-a dreptul terifiant pentru mine când localnicii mi-au explicat că ceea ce văd cu ochii mei nu e adevărat – de fapt, fetele erau băieţi. Şi era incredibil. Păreau fete, pe cuvântul meu”, spune Marian, care a aflat apoi că: „Se întâmplă des în Thailanda, unde se fac operaţii estetice reuşite, chiar foarte reuşite, unde îi modifică complet pe băieţi – îţi atrăgeau privirile, dar, dacă întrebai, îţi venea să fugi. De fapt, fetele din Thailanda erau cam urâţele, dar, în Filipine, erau foarte frumoase”, zâmbeşte bărbatul, care, apoi, în Insulele Boracay, în excursiile de grup, a avut şansa să întâlnească toate naţiile pământului… Sunt oameni care ştiu să facă turism: “Într-o seară, la un restaurant pe plajă, la un moment dat, bucătarii au lăsat grătarele şi wok-urile şi s-au pus pe dans. Nu a mai contat că se ardeau hălcile de carne, nu a mai contat nimic. Bineînţeles că toată plaja a mâncat după asta acolo”, îşi aminteşte bărbatul care a negociat o excursie cu barca în jurul insulei, cu snorkeling şi vizitarea câtorva insuliţe mai mici, plus o masă inclusă cu echivalentul a 50 de lei.

Paradisul convenabil pentru un român

La templu

A rămas însă şi cu tentaţii ne­testa­te: “Pe partea cealaltă a insu­liţei Boracay, am descoperit para­disul celor pasionaţi de kyte, un sport pe care îmi doresc enorm să-l fac, dar, din păcate, acum nu mi l-am putut permite”, a mărturisit Marcel cu gândul la apele oceanului peste care zburau aripile întinse ale parapantelor. În lipsă de zăpadă, pe plajă, copiii se jucau cu bulgări de… alge: “E un tip de alge foarte fain – după ce se usucă un pic, mergi pe ele ca pe mochetă. Şi au o culoare verde care dă tare bine pe nisipul alb”. În acel loc, unde fotografiile par surprinse în paradis, cazarea pe noapte costă 35 de lei, iar un litru de bere, de la supermarket, e cinci lei: “Hidratarea se face alături printre localnici, că, pe plajă, berea se vinde cu echivalentul greutăţii în aur. Locaţia contează”, precizează el. “Probabil cea mai frumoasă plajă a lumii” – aşa sună reclama la White Beach Boracay. Şi pe bună dreptate. Aici o să mă relaxez câteva zile”, a decis după ce a văzut minunata combinaţie de culori şi texturi. Oriunde s-a cazat în acest concediu, peste tot în Asia, Marcel a avut drept “colocatari” nişte şopârluţe mititele: “Sunt foarte utile, pentru că se hrănesc cu ţânţari”. Şi, tot în Boracay, Marcel crede că a văzut şi cel mai frumos răsărit.
În Bali, Indonezia, Marcel şi-a închiriat un scuter cu care a văzut o grămadă de locuri incredibile: “A fost o adevărată aventură să-l conduc, am învăţat să merg în trafic infernal, am învăţat să merg tare pe curbe… Ştiu, pare simplu, dar pentru un începător nu e: am învăţat să mă înclin în funcţie de viraj. M-a oprit şi poliţia de două ori, o dată chiar am intrat pe interzis şi altă dată am trecut pe roşu la semafor. Am scăpat de fiecare dată cu o mică şpagă de zece lei la miliţian”, mărturiseşte el. Şi tot în Bali, Marian a mai experimentat ceva: “Cum arată şi cum miroase jungla după ploaie… fără cuvinte!” Şi încă ceva descoperit în inima junglei, după un drum cu scuterul printre culturi de orez: “Dacă ar fi ceva la capătul lumii, pentru care merită să baţi atâta drum doar să-l vezi, cascadele de la Sekumpul, din insula Bali, sunt acel “ceva” pentru care da, merită să mergi până la capătul lumii doar să le priveşti”.

Zmeul din Deva

Neata!!! Cafea la tonomat în Manila, 0,35 lei

Spiritul de aventură l-a determinat pe Marcel să încerce escaladarea celui mai înalt vulcan din Bali, Gunu Agung, de 3144 de metri, un drum pe care l-a făcut pe ploaie şi ceaţă: “Singur pe un munte despre care nu ştiam nimic, fără ghid, pentru că oricum nu îmi permiteam unul. Pe drum, am întâlnit trei grupuri care se întorceau din cauza condiţiilor extreme, toate aveau ghid. Primul s-a uitat la mine şi m-a întrebat unde merg, i-am spus, apoi întrebarea următoare a fost: “Why?” Singurul lucru care mi-a venit în minte a fost: “Why not?” A zis că sunt nebun, a mai zis ceva de sandalele mele şi au plecat mai departe. Al doilea grup, la fel! Am stat două minute, apoi am conti­nuat. După ceva vreme întâlnesc şi al treilea grup care cobora. Şi ei mi-au zis ceva de sandale şi ne­bunie. Am stat ceva mai mult pe gânduri şi mi-am zis: “Mă, dacă îţi zice unul că eşti nebun mai e cum e, dacă îţi zic doi, deja îţi pui întrebări, dar dacă şi al treilea îţi spune că eşti nebun înseamnă că chiar eşti nebun” Şi am plecat mai departe spre vârf! A fost un traseu extrem, dar nu m-am uitat o clipă înapoi, ştiam că fiecare pas în sus trebuie să-l fac şi în jos. Apă nu aveam deloc, deoarece am uitat sticla la scuter, iar în buzunar aveam doar cinci portocale mici. Ultima portocală am mâncat-o pe buza craterului. A fost cea mai dulce portocală”, se destăinuie Marcel pe pagina sa de Facebook, unde povesteşte cum a băut apa de ploaie care şiroia pe stânci, din frunze, până când a găsit o sticlă cu apă aruncată de alt turist. De pe buza craterului, s-a înregistrat cu telefonul: „Un traseu extrem, nebunesc poate, dar reuşit! Sunt aici! Ieee!” Marcel a reuşit să “ocolească” şi taxa de intrare de 150 de euro, “româneşte” cu… 30 de lei şpagă: “La întoarcere, jos, de unde începea traseul, m-am întâlnit cu ghizii care bineînţeles că nu m-au crezut că am fost în vârf, mai ales că traseul era de opt-nouă ore pe vreme rea, iar eu am reuşit să-l fac în cinci! După ce le-am arătat poze din crater, deja mă priveau ca pe un zmeu! Au început să pună mâna pe mine, să-mi zică: “You are a strong man!”. Ceea ce m-a făcut să mă simt extrem de bine. Împlinirea trăită când ajungi în vârf nu o poate ştii decât unul care a urcat în viaţa lui cel puţin un munte greu. Îmi pare rău că nu am avut tricolorul la mine. Întreaga poveste o să o scriu deseară la hotel, la o bere, acum am de băgat cu scuterul vreo 100 de kilometri printre terasele de orez…”

Gust şi dezgust în cafeaua excrement

Pe vulcan

În Boracay, a savurat peşte cu ghimbir şi ardei iute în timp ce, în Bali: “După putoare, am găsit şi niste copaci de durian”, spune Marcel care, până la urmă, s-a îndurat şi a dat echivalentul a trei lei pe fructul mare şi ţepos, a făcut abstracţie de mirosul urât şi a gustat din durian, aşa că recomandă aceste fructe extrem de dulci, dar musai să fie din Bali, nu din Malaezia. A văzut şi fotografiat arbori de mangustan, cacao, bananieri sau de cafea sălbatici şi a gustat zeci de soiuri de fructe exotice despre care a aflat că nu e bine să le consumi proaspete. Tot în Bali, Marcel a savurat nu doar frumuseţea locurilor şi istoria povestită cu atâta mândrie de localnici, dar şi un soi de cafea specială, recunoscută în lume nu doar pentru preţul exorbitant, dar şi pentru modul de „preparare”: „Cafeaua este originară de acolo şi, din câte ştiu, doar acolo se produce – e vorba despre cea mai scumpă cafea din lume. Se cheamă Kopi Luwak – numele vine chiar de la cuvintele „kopi” – înseamnă cafea în limba băştinaşilor şi “luwak” – este un animă­luţ care mănâncă boabele de cafea, iar după ce trece prin sistemul lor digestiv, ce rămâne este adunat, spălat şi devine cea mai scumpă cafea din lume. Ceea ce se întâmplă în timpul procesului de digestie dă acea savoare deo­sebită. E o delicatesă. Eu am gustat din ea şi într-adevăr nu are gustul acela amărui al cafelei cu care suntem obişnuiţi, are o aromă cu mult mai fină şi e cumva dulceagă. E ceva cu totul deose­bit. Fiecare localnic are în curte aceste animaluţe numite zibeta, în termen local, luwak.” Iniţial, i s-a cerut echivalentul a 20 de lei pe ceaşcă. Până la urmă, a reuşit să obţină un preţ bun şi a plătit doar şapte lei pe ceşcuţă. „Este într-adevăr scumpă aici, am negociat o ceaşcă de cafea trei zile”. Şi tot am plătit pentru ea şapte lei! Enorm, având în vedere că cealaltă cafea, normală, este 0,5 lei. I-am zis producătorului că şi mie îmi pare rău că sunt sărac, nu numai lui. De aici, de la producător, cafeaua pleacă cam la 100 până la 150 euro kilogramul şi ajunge în SUA şi Europa cu aproxi­mativ 400 până la 500 euro”.

Meniuri târâtoare, gustări zburătoare şi cafea cu saţ

Turnurile gemene din Manila

Mărturiseşte că, mai ales în Thailanda, a văzut în restaurante tot soiul de ciudăţenii: “Lăcuste, viermi, scorpioni şi alte goange care semănau cu cele de bucătărie şi, cu toată pornirea mea către inedit, nu m-am putut convinge să le gust. În schimb, am mâncat tot felul de cărnuri preparate în sosuri dulci şi foarte iuţi şi de multe ori mi-a fost teamă să întreb ce mănânc. De fapt, şi cafeaua pe care am băut-o acolo are cu totul alt efect decât cea cu care sunt obişnuit – vă pot spune că de multe ori nu mâncam nimic, dar mă săturam cu acea cafea, care era foarte tonică şi nutritivă. În plus, am băut seara cafea, chiar şi câte o ceaşcă mare, şi tot dormeam neîntors. Până şi modul în care ei prepară cafeaua este total diferit faţă de metoda noastră – ei nu fierb boabele, doar toarnă apă caldă peste cafeaua măcinată, se amestecă şi e gata de băut”, explică el. În Manila, de exemplu, cafeaua de la tonomat costa 0,35 lei. Marcel s-a hrănit şi cu “buko”, adică miez şi lapte de cocos la pungă, un desert care l-a costat fabuloasa sumă de 1,8 lei. Şi, pentru cei care cred că Dubai este scump, Marcel spune că a savurat un delicios foul, o mâncare specific arăbească pentru micul dejun, pentru care a plătit şase lei cu tot cu cafea.
După un mic dejun în Dubai, cu humus, Marcel îşi întocmeşte şi un top personal cu cea mai bună mâncare de pe unde am fost: “Care sună cam aşa: I Egipt; II Dubai; III Filipine; IV Indonezia; V Thailanda. Dar gusturile nu se discută.” Specialist în depanări de telefoane şi alte gadgeturi, Marcel crede: “Când îmi prind mintea să înţeleg cum este făcut procesorul telefonului meu, îmi dau seama că este un lucru imposibil şi totuşi există… La fel şi Dubaiul, este un oraş cu o infrastructură şi clădiri care par imposibil de realizat. Şi totuşi, există…” S-a întors cu amintirile, fotografii superbe şi doar câteva seminţe de fructe ciudate, de teama poliţiştilor asiatici care te încătuşau rapid, la orice mică suspiciune că ai avea droguri. Prietena sa, Ramona, a primit şi ea ceva: „Destul de micuţ, pentru că bugetul călătoriei mele nu a fost foarte mare, dar i-am adus ceva special din Filipine, din Insula Boracay, care este recu­noscută pentru vestiţii săi culegători de perle. Am reuşit să negociez două perluţe culese direct de pe fundul oceanului!”. Pentru o vreme, Marian va rămâne acasă, să se ocupe de maşina de drift, care acum este în pregătire pentru sezonul 2016 pentru Campio­natului Naţional de Drift. Marcel Marian promite că va descrie pe larg experienţele trăite, pe blog, dar concluzia, pe scurt, este clară: “Mi-am întărit convigerea că omul, în esenţa sa, este bun, indiferent de religie sau de culoare a pielii. Cu siguranţă, mă întorc acasă mai puţin prost faţă de cum eram când am plecat …”.