ULTIMA STRIGARE, ADJUDECAT. Florin Oancea, candidatul ALDE pentru Deva

Articolul a fost vizualizat de 1,150 ori

Amestecul de liberali şi conservatori din judeţul Hunedoara a reuşit să se fixeze pe un candidat pentru Deva, după ce se anunţaseră  vreo trei triplete de candidaţi buni de aruncat în sondaje. Până la urmă, şefii ALDE i-au lăsat pe deveni în legea lor, nu au mai chestionat pe nimeni şi l-au nominalizat pe Florin Oancea.

SONY DSCFostul viceprimar liberal al Devei intră la bătaie pentru primărie din partea ALDE Hunedoara, după patru ani de absenţă din viaţa publică. Ultima aventură politică a lui Florin Oancea s-a consumat în 2012, când a candidat la postul de primar al Devei din postura de independent şi a ieşit pe locul trei, cu aproape 4.000 de voturi, o mică performanţă în condiţiile de atunci. „I-am iertat pe cei cu care am avut discuţii şi pe cei care nu şi-au respectat cuvântul dat faţă de mine. Din suflet i-am iertat şi pe urmă m-am împăcat cu ei. Am luat decizia de a reveni în politică, fiind convins că e loc pentru mai mulţi competitori. Am o obligaţie morală faţă de cei care m-au votat în 2012”, a declarat Florin Oancea, de îndată ce a fost prezentat drept candidatul ALDE.

Fuga de varan. Fantoma şoferului

Totodată, Oancea a primit şi postul de co-preşedinte ALDE Deva, alături de Nicu Sav. Atât Oancea, cât şi Sav vin în ALDE de pe poziţia liberalilor lui Tăriceanu, niciunul nu vrea să-şi asume obârşia Varanului Dan Voiculescu în Alianţă. Mesajul de la judeţ ar fi că nu mai există li­berali şi conservatori, ci doar aldişti, chiar dacă şefii organiza­ţiilor joacă la două capete, pe bază de co-preşedinţi.
În privinţa lui Florin Oancea mai trebuie spus că povestea cu şoferul la examen încă îl bântuie ca o stafie a trecutului. „Este singura greşeală majoră în cei 14 ani în care am activat în admi­nistraţie. Sper că electoratul m-a iertat”, a comentat fostul primar liberal al Devei din mandatul 2008-2012.

 

About Marcel Bot