Salvarea Complexului Energetic Hunedoara (CEH) nu ţine de nicio decizie politică, iar soluţiile tehnice pot veni doar din profesionalismul celor din interiorul companiei, inclusiv a sindicatelor, a declarat, luni, ministrul Energiei, Victor Grigorescu.
El a menţionat că, pentru România, cărbunele rămâne esenţial pentru securitatea energetică naţională.
Întrebat care este opinia sa cu privire la propunerea administratorului judiciar ca datoria către stat a CEH să fie ştearsă, ministrul a răspuns: “Sunt un adept al reorganizării şi restructurării companiilor care trebuie reorganizate şi restructurate. M-aţi întrebat cum vom face acest lucru, dar este prematur de spus. Acest raport al cauzelor insolvenţei arată nişte aspecte pe care nu le putem nega şi de care trebuie să ne ocupăm: management prost, decizii proaste în trecut, decizii discutabile chiar din punctul de vedere al legalităţii, iar aceste cauze trebuie înlăturate. Care este calea cea mai bună pentru a restructura este un lucru care necesită o analiză în continuare”.
Guvernul aşteaptă ca directorimea CEH să-şi facă datoria
El a subliniat faptul că situaţia nu se va rezolva printr-o soluţie politică.
“Nu există nicio soluţie politică acolo, nu cred că putem face altceva decât să ne facem meseria, s-o facem cu profesionalism şi să respectăm atribuţiile fiecăruia. Directori de societăţi avem? Avem. Aştept să-şi facă datoria. Aştept să gestioneze business-ul acelei companii aşa cum se cuvine. Avem un administrator judiciar care are nişte lucruri de făcut, care a făcut o analiză aşa cum îi cere legea, în termenul pe care îl cere legea, care trebuie să prezinte creditorilor acele rezultate şi care, pentru a proteja această companie, trebuie să ia nişte măsuri. Aştept să le ia. Nu vă aşteptaţi ca Ministerul Energiei să fie un factor impasibil, dar aştept, aşa cum am cerut-o de fiecare dată, ca şi ceilalţi, toţi cei implicaţi, să-şi facă datoria. Singurul lucru care ne duce către soluţia corectă este profesionalismul”, a susţinut Grigorescu.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.