Postul nu e o dietă! Postul Paştelui, antrenament pentru atleţii Învierii

Hunedorenii care încă mai păstrează tradiţia şi “ţin” Postul Mare sunt mult mai puţini în ultimii ani. Totuşi, în judeţ încă mai sunt familii care aleg de bunăvoie această cale aspră de asceză. Ce însemna postul în urmă cu câteva zeci de ani, dar şi care sunt beneficiile acestu­ia pentru trup şi suflet, ne spun chiar cei care postesc: tineri, dar şi vârstnici din Ţara Haţe­gului. 

Alina Ciobanu pregăteşte pe parcursul Postului Mare, în fiecare zi, pentru soţul ei mâncăruri din legume

Alina Ciobanu este una dintre tinerele care, în ciuda vârstei sale, a ales să trăiască ortodox. S-a mutat din Bucureşti la Densuş, în Ţara Haţegului, şi trăieşte, alături de familia ei, o viaţă curată, departe de polua­rea Capitalei. Traiul tradiţional de la Densuş include şi postul, respectat cu sfinţenie. Anul acesta tânăra, care este mămica a trei băieţi, încă îl mai alăptează pe mezinul familiei, Toma, aşa că este scutită de restric­ţiile Postului Mare, cel mai aspru dintre toate posturile de peste an. Găteşte însă doar preparate de post pentru Cristi­an, soţul ei. „Anul ăsta ni s-au cam terminat proviziile de fructe şi legume pe care le-am făcut în vară, chiar mai repede decât anul trecut. Aşa că suntem nevoiţi să cumpărăm totul din piaţă şi din magazine, recunoaşte tânăra. Pentru post, în primul rând, am înlocuit carnea cu ciupercile. Ce am avut noi de astă vară, la congelator, le-am epuizat, aşa că acum le cumpărăm, proaspete sau la conservă. În rest, toate mâncărurile sunt făcute din legume. Astăzi, spre exemplu, am făcut o mâncare de păstăi, cu chiftele de legume, iar ieri cartofi la cuptor cu ciuperci şi cu chifteluţe de legume. Dacă cineva ne-ar întreba de ce am ales să trăim ortodox, aş spune că ăsta e stilul de viaţă care dă sens vieţii. Iar postul, este o dublă curăţenie: în trup, dar şi în suflet. Carnea, laptele şi ouăle te leagă de pământ. Dacă renunţi la produsele animale, ai ocazia să te concentrezi mai mult pe partea spirituală. Însă dacă ar fi să recomand cuiva postul nu aş face-o. Asta nu pentru că nu e bun, ci pentru că e o alegere foarte intimă, foarte personală. Tocmai de aceea, ea trebuie să vină la fiecare din interior”, spune tânăra.

Mămăligă şi ulei sărat de dovleac

Cu o generaţie sau două în urmă, spre ieşirea din anotimpul rece, când cămările şi beciurile haţeganilor începeau să se golească, oamenii se mulţumeau cu câteva legume sau murături, ori urzici, dacă primăvara îşi intra în drepturi. O ciorbă opărită repede dintr-un pumn de fasole, puţină varză sau urzici, murături, ciorbe de măcriş cules de copii sau o farfurie cu păsat ogoiau foamea celor care munceau la câmp. Singurele dulciuri la îndemâna copiilor de acum câteva zeci de ani erau prunele uscate sau, în cel mai bun caz, magiunul. Dovleacul copt, nucile şi alunele, ori prin anii ’80, câte un coltuc de pâine pe care era presărat zahăr făceau deliciul copiilor. Totuşi, în cele mai multe zile, în loc de pâine se mânca mămăligă rece. Mămăliga caldă era pregătită şi consumată cu ulei sărat de seminţe de dovleac. Fasolea verde opărită cu sare era pusă la uscat, la soare, iar apoi adunată cu chibzuinţă în saci mici şi urcată în podurile aerisite, pentru a fi gătită de-a lungul săptămânilor de iarnă.

“Săraci, măi, di vai di noi!”

Mâncărurile din legume de la începutul primăverii aduc, spun medicii şi preoţii, o mulţime de beneficii pentru sănătatea trupului, care se curăţă de toxine, dar şi pentru cea a sufletului, care se curăţă de păcate.

Postul aspru al Paştelui, însă, era păstrat de aproape toată lumea. Ultima săptămână a postului, cel puţin, era respectată şi de cei mari, şi de cei mici, iar în Vinerea Mare, spre exemplu, nimeni nu îndrăznea să mânânce, nici de post, nici de frupt. Bătrânii din Ţara Haţegului spun că în foarte multe gospodării, în această zi, focul nu era aprins deloc. Era modul haţeganilor de a-şi arăta pocăinţa şi compasiunea faţă de jertfa lui Hristos. Multe dintre reţetele de post ale haţeganilor au fost adunate de Carmen Mihalache şi Ana Pascu în volumul “Vorbe şi bucate din Ţara Haţegului”. Cartea nu cuprinde, însă, simple reţete pentru prepararea mâncărurilor, ci şi poveşti ale hunedorenilor care îşi amintesc şi mărturisesc despre vremuri când copilăria însemna nimic mai mult decât sărăcie lucie: o singură legătură de brânză, „cât pumnu’”, era hrană pentru o zi întreagă de sapă, iar copiilor, nu o dată, le fierbeau prune, „sau în căldare fierbea la porci… lua de-acolo şi punea într-un castron…”

Zamă de sălvăiş cu mămăligă

“Da’ ştiu eu di cân’ eram eu tânără, cân’ m-am măritat… Aveam vacă cu lapte şi… nu numa’ eu, tătă lumea avea. Cât era postu’, strânjeam laptele… da’ nu gusta nimeni, nişi copiii, cât era postu’…”, povesteşte Saveta Ciovicaru, în acelaşi volum realizat în cadrul unui proiectul finanţat de Ministerul Culturii “Sîntămăria Orlea – Autoportret european. Natură şi cultură în Ţara Haţegului”. “Ăi de mine, cînd îi post, dacă nu ne ţine la regim! Face zamă de sălvăiş (n.r. prune fierte o zi întreagă, fără zahăr) cu mămăligă, atât! Pe cuvântul meu, nevastă-mea, uite… dulceaţă, nu sălvăiş, că nu mai facem sălvăiş, da’ dulceaţă de prună. O pune în castron şi toţi mâncăm. Cu apă, cu un pic de zahăr… Şi cu mămăligă. Sau cu mălai”, adaugă Niculae Pop. “Când venea posturile, de exem­plu postu’ Paştelui, se punea presa de ulei la Bărăşti. Toată lumea… toate nouă sate, ba veneau şi din altă parte, Silvaşele, Nălaţu’, Haţegu’, veneau la presă la Sînpetru, ca să facă ulei de sămânţă de dovleac. Asta se mânca în post foarte mult. Prăjau şi mâncarea cu el…. Mama, fie iertată, făcea ulei, de-abia aşteptam să vină cu uleiu’ de la Sînpetru, ne punea în farfurie ulei, punea puţină sare şi făcea mămăligă caldă. Vai, ce bună era!”, mărturiseşte şi Cornelia Dobrean, în volumul-reper pentru bucătăria hunedoreană.

Mazăre frământată, curcubete şi brusture cu rântaş

Printre mâncărurile de post obişnuite ale hunedorenilor se numărau supa de mazăre albă (fasole), supa de napi, mazărea frământată (adică fasole frecată), păsatul şi sarmalele de post, curcubete de post (dovleac), bureţi în laboş, brustu­re cu rântaş (adică varză cu rântaş). Bureţii de pădure uscaţi, spre exemplu, se frigeau cu ceapă prăjită şi se mâncau cu mămăligă. Pentru sarmale de post, păsatul era călit cu multă ceapă, boia şi un pic de sare, iar apoi compoziţia era învelită în foi de varză. Supa de napi se făcea din cartofii (bulbii) de nap, care se puneau la fiert, se adăuga rântaş, oţet şi se mânca, dacă oamenii aveau de unde, cu o bucată de pâine.