Liberalii nu mai joacă la două capete, Bogdan Ţâmpău este preşedintele „noului” şi „marelui” PNL Hunedoara

Articolul a fost vizualizat de 1,222 ori

Liberalii au trecut (aproape deodată cu ora de vară) la varianta clasică de conducere a unui partid, „ucigând” balaurul cu două capete. Conducerea centrală a partidului a decis să renunţe la particula „Co” de la şefia organizaţiei judeţene a PNL Hunedoara, în favoarea unui preşedinte unic în persoana deputatului Bogdan Radu Ţâmpău. 

Pnl unicImprovizaţia jocului de mijloc – „la două capete”, nici măcar trium­virat – a luat sfârşit în PNL Hunedoara. Biroul Permanent Naţional al PNL a luat deciza de a-l numi pe Bogdan Radu Ţîmpău în funcţia de preşedinte unic al PNL Hunedoara. Totodată, Dorin Gligor a primit postul de prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene. „Atât preşedintele Bogdan Radu Ţîmpău, cât şi prim-vicepreşedintele Dorin Gligor consideră că aceste numiri sunt parte componentă a strategiei prin care PNL devine un partid cu identitate bine conturată, fiind un pas important spre unificarea structurilor de conducere – având ca efect o mult mai mare coerenţă în procesul de luare a deciziilor”, se arată într-un comunicat al Partidului Naţional Liberal.
După plecarea lui Mircea Ioan Moloţ de la şefia partidului, a fost numit „interimar” deputatul Bogdan Ţîmpău. Iniţial, s-a discu­tat de un interimat pentru un an, iar prin numirea de marţi, 29 martie 2016, Ţîmpău a fost practic investit să conducă partidul până la primele alegeri interne cu foştii pedelişti pe buletinele de vot.

About Marcel Bot