BLESTEMUL AURULUI. Rănile adânci ale mineritului din Munţii Apuseni

S-au împlinit zece ani de la închiderea minei Barza, una dintre cele mai mari exploatări aurifere din Apuseni. Localnicii din împrejurimile vechiului centru minier vorbesc cu nostalgie despre faima locului de pe muntele de aur, care în numai un deceniu a fost aproape ras de pe faţa Pământului.  

Ilie Barabaș

Cei mai mulţi dintre localnicii din Barza, un sat de munte învecinat municipiului Brad, au rămas cu melancolia vremurilor în care locurile unde au muncit erau faimoase în lume. Însă, de zece ani, exploatarea minieră de la Barza s-a închis, iar între timp toate clădirile ei, unele vechi de peste un secol, au fost devastate. Mai multe hectare de ruine ocupă acum teritoriul fostei exploatări aurifere, părăsite. Singurii care mai tulbură liniştea locului din inima muntelui au rămas căutătorii de fier vechi. Înar­maţi cu baroase, lovesc cu putere cărămizile din pereţii şi fundaţiile fostelor construcţii miniere, dărâmând cu ecouri pu­ternice zidurile groase. De câţiva ani, clădirile minei de la Barza au rămas fără pază, astfel că nu a durat mult până când hoţii de fier şi de cărămizi le-au doborât. Deşi pare că nu a mai rămas nimic de furat, oamenii încă mai scotocesc printre dărâmăturile minei de pe fostul „munte de aur”.

Istoria milenară a minelor de aur

În ultimii ani ai regimului comunist, când a început declinul minelor din zona Bradului, la exploatarea auriferă de la Barza încă lucrau 6.000 de oameni, din judeţele Hunedoara, Arad şi Alba. „Cu toţii erau atraşi în zonă de salariile destul de bune pentru acei ani. Eu, de exemplu, am reuşit să îmi cumpăr casă şi maşină, lucrând la Gura Barza”, a povestit Ilie Barabaş, un fost miner care locuieşte în Ruda Brad. Bărbatul are în grijă biseri­cuţa „Ruda 12 Apostoli”, numită după o mină vestită în trecut. Biserica de piatră se învecinează cu alte galerii de mină dezafectate. Cea mai cunoscută dintre ele a fost “Treptele Romane”. A fost săpată de mineri cu dălţile în secolele II – III, iar la capătul celor aproape 200 de metri ce se afundă în subteran se află câteva trepte construite pe vremea stăpânirii romane. Foişorul Treptelor Romane a fost renovat anul trecut şi transformat într-o atracţie turistică din „Drumul aurului”, un circuit turistic ce traversează valea fostelor mine de aur din împrejurimile Bradului şi se opreşte la Muzeul Aurului din Brad.

Forfota din anii 1980

Zona propusă ca obiectiv turistic este cel mai adesea pustie. În trecut, drumul spre Gura Barza era ocupat de o mulţime de autobuze care se aflau într-un „du-te-vino” continuu. „Pe stradă treceau zilnic 60 de autobuze pline cu mineri. Se lucra în trei schimburi, cam patru ore pe zi, cei care intrau în subteran aveau salarii destul de mari, de 1.200 de lei, în anii 1980”, îşi aminteşte Ilie Barabaş. Declinul minei a început înainte de 1989. „Şi în acei ani, mina era subvenţionată de stat, iar cei care o conduceau trăgeau pe oameni să scoată producţie. După 1990 însă, oamenilor li s-a spus că nu mai avem nevoie de aur, că-l putem aduce din altă parte”, a relatat hunedoreanul.

Exploatările aurifere, cu tradiţie milenară

În zona Bradului, Munţii Apuseni, aurul a fost extras din vremea Daciei romane, însă exploatările au început să se dezvolte intens de circa două secole, odată cu primele mari investiţii în moder­nizarea centrelor miniere. Minereurile extrase şi prelucrate conţineau metale nobile, aur şi argint, în concentraţie variabilă de până la 12 grame la tonă, iar în unele cazuri au ajuns la o concentraţie de 40 de grame la tona de minereu. Potrivit unor istorici, în perioada 1820 – 1918, peste 800 de tone de aur au fost scoase din Munţii Apuseni. Cele mai multe dintre zăcămintele aurifere se aflau în proprietatea unor societăţi cu capital străin, cu sedii în Viena sau Budapesta, iar Curtea imperială de la Viena era cea care lua deciziile strategice cu privire la dezvoltarea mineritului în zonă. La începutul secolului trecut, minerii de la Barza scoteau anual peste o tonă de aur pur din galeriile săpate în munte, potrivit istoricilor. Uzina de preparare a minereului construită la poalele muntelui, în 1898, fusese cea mai mare dintre cele aflate la acea vreme pe teritoriile din Imperiul Austro-Ungar.