Se deschide parţial în 2016! Autostrada Deva – Lugoj va avea tuneluri la limita judeţelor Hunedoara şi Timiş

Articolul a fost vizualizat de 1,797 ori

Autostrada Lugoj – Deva se va deschide până la sfârşitul acestui an, mai puţin pe un tronson de 3,5 kilometri, unde vor fi realizate tuneluri, pentru a nu perturba habitatul urşilor. 

autostradaCompania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunţat că planurile celor două tuneluri pentru urşi de pe viitoarea autostradă Lugoj – Deva au fost finalizate. Tunelurile, unul de 900 de metri şi celălalt de 1,9 kilometri, vor fi forate în zona localităţii Holdea, pe tronsonul doi al autostrăzii A1, la limita dintre judeţele Hunedoara şi Timiş. Construcţia lor a fost impusă de autorităţile de mediu pentru a nu perturba habitatul urşilor. Autostrada Lugoj – Deva traversează munţii într-o zonă dens populată de urşi, iar autorităţile de mediu au cerut, încă din 2013, să fie construite tuneluri care să protejeze fauna.
Cătălin Homor, directorul ge­neral CNADNR, a precizat că proiectul tehnic al celor două tuneluri va fi supus analizei de către specialiştii CNADNR, apoi, dacă va fi aprobat, va fi scos la licitaţie separat. Tronsoanele II, III şi IV ale autostrăzii Lugoj – Deva vor fi date în folosinţă în acest an, a precizat şeful Companiei de Autostrăzi, însă, până la finalizarea celor două tuneluri, şoferii vor fi nevoiţi să iasă de pe autostradă şi să facă un ocol de 25 de kilometri pe serpentinele Drumului Naţional 68A. „Se va circula la sfârşitul anului Nădlac – Deva, mai puţin secţiunea de tuneluri. Probabil la sfârşitul anului vom avea un constructor şi pentru tuneluri, dar sunt lucrări de artă cu caracter deosebit, iar termenul de execuţie va fi doi ani”, a precizat Cătălin Homor, în cadrul unei conferinţe.

About Daniel Guta