MĂRTURISIRE. Traian Băsescu, reinventat politic de televiziuni

Articolul a fost vizualizat de 1,233 ori

Fostul preşedinte al României a mărturisit, la Deva, că ar fi vrut să se extragă din viaţa politică, însă nu l-au lăsat televiziunile de ştiri, anteniştii în special. Traian Băsescu a participat la lansarea candidaţilor PMP, a ţinut un discurs de o oră şi i-a învăţat pe noii săi colegi cum să folosească electoral Constituţia României.   

Basescu la DevaPrezenţa la Deva a fostului preşedinte Traian Băsescu a umplut sala de spectacole a Teatrului de Artă, duminică, 3 aprilie 2016, la prânz. Mihaela Brate, preşedintele Partidului Mişcarea Populară, a sugerat că putea fi şi mai bine, dar un autobuz cu activişti a înţepenit din Mişcare cu o pană de cauciuc şi a ratat conferinţa. „Sigur că îi primim, chiar dacă ajung mai târziu, doar noi suntem un partid în Mişcare”, a glumit Băsescu.

Pe cine nu laşi să moară…

Fostul preşedinte a povestit motivul revenirii sale pe scena politică. „După ce mi-am terminat mandatul, dacă aţi observat, vreo trei luni am stat deoparte în speranţa că mă pot extrage din viaţa politică. Vorbisem cu câţiva oameni foarte pricepuţi, ne pregătisem să începem lucrarea la memoriile unui fost preşedin­te… Din păcate, timp de trei luni n-a fost zi să nu fiu pe ecranele tuturor televiziunilor de ştiri. Mi-am dat seama că, vreau nu vreau, tot rămân în actualitate. Aşa că mi-am spus: bine, asta vreţi – asta vă dau! Şi m-am întors în politică.

Despre seva electorală a Constituţiei

Pe scenă au urcat candidaţii PMP pentru posturile de primar la mai multe unităţi administrative ale judeţ. Dintre foştii „băsişti”, unul singur (Vasile Iorgovan-Velichi) a asistat, discret, din fundul sălii, la eveniment. Traian Băsescu le-a sugerat popularilor-mişcători să-şi construiască pe Constituţie campania electorală. „Vă pot spune că această cărticică, cu 156 de articole, a fost aceea care, respectată fiind, mi-a permis să termin cele două mandate de preşedin­te, cu toată furia clasei politice, care vedea că se construiesc insti­tuţiile justiţiei şi îi trebuia orice, numai justiţie, nu! De aceea, am convingerea că orice politician, fie că e la nivel local, fie că e la nivel central, dacă îşi trage seva angajamentelor şi comportamentului politic din Constituţie, va fi un politician care va reuşi”, este de părere Traian Băsescu.

About Marcel Bot